E poi ci troveremo come le star....La Oana

Pe valurile amintirilor...

2012-01-12T01:42:00.001+02:00

Nostalgia asta...aproape ca ma face sa-mi revin intr-ale scrisului. Se face ca acum 1 an plecam din tara. Experienta de Asistent Comenius (un soi de Erasmus pentru viitori profesori) a fost punctul de cotitura, care m-a facut sa aleg o alta cariera in viata. O cariera deloc banoasa, dar plina de satisfactii personale. Fiecare zi imi aduce surprize, bune si rele. Si le iubesc chiar si pe cele rele, caci fac parte din meserie. "Asa-i entuziasmul la inceput, iti va trece" e replica pe care o aud des in jurul meu. Ei bine, eu imi doresc sa ma tina cat mai mult, si imi doresc de asemenea, pe langa asta, sa imi permit in continuare luxul de a face ceea ce-mi place. Caci gustul amar pe care il simt, este legat de constatarea ca a face ceea ce imi place, este un lux in ziua de azi.

"iubeste-ti aproapele"

2011-12-04T20:43:00.000+02:00

intrerup perioada de cautare a inspiratiei cu acest filmulet, care eu as spera sa nu fie real...
Refuz sa cred ca o slujba la biserica nu poate fi intrerupta atunci cand un om moare in multime. Cum e aia bisericeasca cu "iubeste-ti aproapele"?

Going through changes....

2011-09-11T15:48:00.000+03:00

...dupa cum spune cantecul. In cautarea inspiratiei de a reveni cum se cuvine pe blog, incep schimbari micute. Septembrie a fost mereu o luna cu bun augur pentru mine (o fi de vina faptul ca-s nascuta in septembrie - apropo, Mistotica, mersi de urare :) - iar eu cred in semne de-astea ciudate) asa ca sper ca pas cu pas sa-mi revin, si sa incep sa va povestesc mai multe...Caci de povesti, mi-e tolba plina!

Wish me luck, and inspiration!

Stupid Americans

2011-07-15T08:54:00.000+03:00

I'm not even going to comment on the stupidity of the show, hosts and producers who got the brilliant idea of making a pedophile become a TV-star, even for 2 minutes.

Ex-Pedophile Shares Tips On How To Make Your Kids Less Attractive

To my students

2011-07-05T16:22:00.001+03:00

I’ve been thinking a lot about the past months, about my experiences here, with all of you and my only regret is that I didn’t have enough time to spend with each of you, to get to know you all better. I wish I’d have the opportunity to tell you in person everything that I will write here, but in lack of time I hope a letter will do just the same. I watched you for an entire semester, I followed your work, your progress (which, in some cases, were amazing) and your continuous change as you’re trying to grow, and to find your way in life. There are a few more things that I want to tell you, besides “I will miss you very much”. Here they are:

1: Be active. Get involved in each lesson you have in school. Of course, it will not always be interesting (not all subjects are interesting, I know) but a little bit of effort makes everything easier and you’ll end up understanding more than you think you do. So, do your homework, pay attention in class, and try to be active. It doesn’t take that much, trust me!

2: Be respectful. Your colleagues, teachers, parents, people around you are generally trying to help you become a better person. That’s why show them respect, don’t be rude to them.

3: Learn to dance, sing, act or paint. Art is a universal language and it will teach you many things about life, passion, beauty but also about some of the bad things you should avoid.

4: Don’t be afraid to speak. If you want something, say it. If you don’t understand something, say it. If you like something, say it. Nobody around you is a wizard, so if you don’t express yourself, using the words, people can’t guess what you really think, or want. Speak. Be as talkative as possible. Take it from somebody who never stops talking: I pass for annoying sometimes because I talk too much, but one thing’s for certain: people know what I want or feel, it’s not a secret to them. And that saves a lot of time and energy for everybody.

5: Don’t keep secrets. Secrets make you vulnerable, telling the truth makes you stronger (telling lies is the same as having secrets, they’re never good and they’ll always bring you problems).

6: Make friends. For a short period of time, for a long period of time, for a lifetime, friends will make your life fun, and entertaining.

7: Stay away from romance-drama. You have a lifetime ahead, just for that after school finishes, sometimes it’ll feel like all your life means only drama and romance. When you’re 12, 13, 14, 15 it’s a shame to have to handle the drama, so it’s better to stay away from it. Again, after that, your entire life will be (mostly) about drama, and love and relationships. As long as you can avoid them, enjoy the fun you have now, and think more about making friends than about making boyfriends/girlfriends.

As a last word, because I’m not good with endings, good-byes and all that, I want to thank you for letting me into your classrooms and for receiving me with so much affection and curiosity. Thank you!

Stii bancu` cu cartofii?

2011-06-19T02:58:00.001+03:00

Asta e din aceeași categorie ca și aici. Bancul:

O femeie la piață:
- Dați-mi și mie cartofi.
- Dã cât?
- Da, dãcât cartofi.

Satele cehesti din Romania

2011-06-12T22:12:00.000+03:00

A trebuit sa vin in Cehia ca sa aflu de existenta acestor sate. E drept, sunt doar 6 sate, toate destul de izolate, dar sunt perfecte pentru turistii amatori de drumetii sau mountain-biking. Adica perfecte pentru cehi, caci am descoperit ca aici oamenii sunt innebuniti dupa astfel de activitati. Asa am aflat de la cursurile cu adultii, ca unii dintre ei au fost in vacanta in Banat, ca exista curse saptamanale cu autocarul din Brno (al doilea oras ca marime, din Cehia) spre aceste sate, si ca tot mai multi cehi merg in vizita in Banat, in vacante de cate o saptamana.

Despre ele, ar fi multe de spus, dar ma rezum la lucrurile esentiale. Cele 6 sate sunt: Garnic, Sfanta Elena, Bigar, Eibenthal, Ravenska si Sumita. In mod destul de timid, aceste sate primesc un oarecare sprijin din partea guvernului din Cehia, mai ales in ceea ce priveste educatia. Oamenii din aceste sate vorbesc ceha, mentin traditiile cehesti, ceea ce ii atrage pe (de ce nu?) compatriotii lor din Cehia, ca turisti.

Va las cu filmuletul de mai jos, filmat de cursantii care s-au aventurat prin Romania, declarandu-se extrem de entuziasmati de tara mea.

Bio, eco si alte chestii de genul

2011-06-01T09:14:00.000+03:00

Intotdeauna m-au distrat "mamele eco". Adica mamele alea care spun ca nu le dau copiilor sa manance nimic din ce nu este Eco. Sau Bio. Sau 100% Natural. Stiti castravetii aia care provoaca diaree pana mori? No, aici in Cehia, erau vanduti ca "Eco".

FYI: Nu va mai faceti griji, nu prea mananc castraveti de felul meu, ca sunt alergica, dar daca e sa mi se faca pofta, in supermarketuri aici se precizeaza tara de provenienta a castravetilor: Rumunsko, adica Romania. Cu alte cuvinte, mananc ca acasa.

Tulnicele din Tara Motilor - sunetul de dor de casa

2011-05-28T13:12:00.000+03:00

Azi mi s-a facut dor de sunetul de tulnice.

Ma gandesc la o vacanta de vara petrecuta la tara, atunci cand programul meu se va termina. Mi-e dor de traditii pure, ardelenesti, romanesti.

PS: Ce-as manca acum o felie de pita cu unsoare (sau branza de burduf) si cu rosii, ai de mine!

Voi ce ati fi raspuns?

2011-05-26T19:37:00.000+03:00

Ieri am aratat filmuletul acesta unui grup de liceeni:

La final, unul dintre ei a spus asa: "I don't understand, if you have so many smart people, why is your country in such a bad situation?"

Voi ce i-ati fi raspuns, astfel incat la cei 15 ani ai lui sa inteleaga?

Long, long break

2011-05-25T10:44:00.000+03:00

Hai ca a fost o pauza suficient de lunga, intre timp am avut o mica discutie cu inspiratia si e cazul sa ne revenim, sa ne reapucam de scris. O mica recapitulare: sunt tot in Cehia, tot in Hradec Kralove, tot Asistent Comenius, predau engleza, si pot sa spun ca mi-am descoperit vocatia. M-a apucat tristetea insa cand m-am gandit la intoarcerea acasa, evaluand sansele pe care le am in invatamantul romanesc. Nu am pile, nu am cunostinte si nu am relatii in invatamant, desi am vocatie de profesoara. Ce-i de facut? Mai am doua luni din program, m-ar incanta eventuale sugestii...

Havin' a break...

2011-04-12T14:37:00.000+03:00

...talk to you soon!

Desene de la copii

2011-03-24T09:30:00.000+02:00

Mno, ziceti si voi, nu-s adorabili copiii?

Momente de nepretuit / Priceless moments

2011-03-22T12:42:00.002+02:00

Meseria de profesoara iti poate oferi sentimente dintre cele mai neasteptate datorita copiilor, care iti fac cele mai placute surprize, in cele mai putin previzibile momente.

Azi va impartasesc si voua cateva (pana acum le-am pastrat pentru mine, acum e timpul sa le impartasesc):

1: Intr-o zi, cand am intrat in clasa, copii de clasa a IV-a m-au asteptat cu tabla scrisa asa: “Welcome to our classroom Oana” si desene cu numele meu si inimioare pe tabla. Si asta fara ca cineva sa le fi spus sa o faca, ma vazusera la intrarea in clasa, discutand cu profesoara lor, si intuiau ca urma sa petrecem ora impreuna.

2: De Dragobete, copiilor de clasa a VII-a le-am povestit ca in unele zone din Romania, fetele isi pun busuioc sub perna, sa viseze cu cine se casatoresc. A doua zi, una dintre fete a venit la mine sa-mi spuna ca si-a pus busuioc sub perna, dar a visat cu toata clasa, si oare ce inseamna asta?

3: De 1 Martie le-am povestit de Martisor si de Babe. Le-am spus ca baba mea e in data de 2 Martie. A doua zi, o fetita mi-a aratat ziua: “Teacher, look, it’s the sun” ca sa-mi spuna ca voi avea un an norocos.

4: Una dintre clasele a IV-a a fost bolnava. Aproape complet. Din 25, intr-o zi au venit la scoala 6 copii. Asa ca am jucat spanzuratoare (nu avea rost sa incep o lectie noua). A doua zi, aceeasi clasa, primul lucru dupa ce am intrat in clasa si am salutat: “Teacher, can we play (aici imaginati-va un copil de 9 ani mimand “spanzuratoare”, caci uitasera numele jocului in engleza). Profesoara lor imi spune ca de atunci la fiecare ora copiii cer sa joace spanzuratoare.

5: Aici poate am fost cam rea eu, dar vorbind despre vampiri, multi dintre copii cred acum ca vampirii exista in realitate. Asta pentru ca le-am spus sincer, ca in Romania exista vampiri. Iar ei, in clasa a V-a, normal ca m-au crezut. M-au intrebat daca am vazut vreunul in realitate, si am spus ca in general tind sa-i evit. Nu pot sa nu-i ador cand ma gandesc ca probabil nu cred in Mos Craciun, dar cred in vampiri.

6: M-au intrebat care e jocul meu preferat. Le-am raspuns invatandu-i sa joace Mima. Ghiciti care e jocul lor preferat acum.

7: Si in final, reactia unora dintre copii cand ma vad intrand in clasa, acel “yeeeeeessssss” plin de bucurie sincera, ma face sa ma topesc de fiecare data.

Iubesc meseria asta!

Being a teacher can offer you unexpected feelings because of the children, who can offer you the most beautiful suprises, in the least expected moments.
Today I am going to share with you some of those feelings (until now I kept them for myself, now it's time to share them with you).
1. One day, when I stepped into a classroom of 4th graders, they had written on the black board: "Welcome to our classroom Oana", with drawings of little hearts and my name. And they were not told to do this, they simply saw me and assumed I would be going to their classroom.

2. On Dragobete (which is the Romanian equivalent for Valentine's Day, and celebrated on Februrary 24th) I told them about a Romanian tradition, for girls: if they want to dream about the person they will marry, they have to put basil under their pillows. On the following day, one of the girls came to me and told me that she tried it, but had a dream about the entire class, and then asked what does that mean?

3. On March 1st I told them about Martisor and Baba. I told them that my "Baba" was on March the 2nd. On the 2nd of March, a little girl came to me and told me to look out the window: "Teacher, look, it's the sun", to tell me that I was going to have a great year .

4. A class of 4th graders were ill. Almost all pupils. One day, out of 25 children, only 6 came to school. Therefore, we played "Hangman" (we couldn't start a new lesson). On the next day, same class, the first thing the children told me after the greeting was: “Teacher, can we play (and here try to imagine a 9 year old miming a hanged man, since he forgot the name of the game in English). Their teacher now tells me that ever since, the children ask to play Hangman every day.

5. Perhaps I was a little bit inappropriate here, but I actually managed to convince a group of 5th graders, that vampires really exist. I insisted that since I come from Romania, moreover, from Transylvania, I knew for a fact that vampires exist. They did ask if I ever saw one, but I told them that I generally tend to avoid vampires. I just adore them when I think of the fact that they probably don't believe in Santa Claus, but they believe in vampires.

6. They asked me which was my favourite game. I answered by teaching them how to play Charades. Guess what's their favourite game now!

7. And last but not least, the reaction some children have when I enter the classroom, a "yessssssss" shout of sincere joy, makes my heart melt every time.

I love this job!

Ceha?

2011-03-20T20:26:00.000+02:00

Nota 10 cui gaseste asemanarile de cuvinte :).

Ahhhhhhh, Svíčková

2011-03-18T19:24:00.001+02:00

Cand calatoresc, mie imi place sa gust mancarea tipica a locului in care ma aflu. S-ar putea sa-mi placa, s-ar putea sa nu-mi placa. Sau, s-ar putea sa urce fulminant in topul preferintelor mele, cum s-a intamplat in Cehia cu Svíčková. Acompaniata de bere, desigur!

Whenever I travel, I always like to try the local food. I might like it or I might not like it. Or, it might instantly become one of my top favourite dishes, like it happened in the Czech Republic with Svíčková. Enjoyed with the local beer, of course!

Oh honey!

2011-03-17T15:51:00.000+02:00

Loved the episode!

Czech rock music

2011-03-16T00:55:00.000+02:00

Thanks Maruska and Šárka!

(II) Vizitand Cehia / Visiting the Czech Republic

2011-03-11T19:44:00.001+02:00

Cehia e o tara in care lumea schiaza. Aproape toata lumea. De la copii care abia umbla singuri dar sunt pe schiuri, pana la oameni de varste inaintate, schiul pare sa fie un sport la loc de cinste pentru cehi (poate de-asta magazinele cu articole pentru schi sunt la orice colt de strada, din orice orasel, oricat de mic ar fi el). A fost deci, o idee minunata, sa incep sa schiez aici, in Cehia, si nu in alta parte. Am facut primii pasi intr-ale schiatului si eu zic ca i-am facut bine, pentru ca locul in care am fost este minunat pentru incepatori ca mine. E vorba de o statiune numita Horní Mísečky, ideal pentru vacante de schi linstite. Statiunea e superba, oamenii de acolo la fel, partia e spelndida, iar variantele de cazare oferite sunt foarte bune, ieftine si conditii excelente!

The Czech Republic is a country where everybody skis. Well, almost everybody. From young children who can barely walk (but who can ski), to elderly people, every Czech seems to appreciate this sport (perhaps this is one of the reasons you find ski equipment stores at every corner of the street, in every town, no matter how small it is). Therefore, it was a great dea to start practicing this sport here, instead of other places. I was fortunate to go to a place that is more than suitable for beginners like me, a ski resort called Horní Mísečky, a fantastic place for relaxing holidays. The resort is beautiful, just like the people you find there, the sloape is gorgeous, and the accomodation you find there is simply perfect: cheap and comfortable!

PS: Pentru aceia dintre voi care au vederea mai ascutita si curiozitatea si mai si, inainte sa ma intrebati ce-i cu degetele pansate, va raspund: m-am ars (yes, again!).

(I) Vizitand Cehia / Visiting the Czech Republic

2011-03-07T23:53:00.001+02:00

Am fost in prima mea excursie cu copiii de la scoala la care predau. Oraselul in care am fost se numeste Dvur Kralove, cunoscut pentru fabrica de confectionare (manuala) a decoratiunilor de Craciun (recunosc, chiar si pentru o persoana care nu prea simte Craciunul, ca mine, o astfel de vizita e extrem de interesanta) si pentru un mic muzeu al costumelor folosite in filme si piese de teatru. Copiii s-au distrat de minune imbracand costumele de epoca din filme, si n-ar mai fi plecat de-acolo.

I was in my first school trip with the children from the school where I teach. We went to Dvur Kralove, a little town famous for 2 things: it's Christmas decorations factory (which I have to say, even for a non-Christmasy person like myself, was quite impressive) and its museum of films costumes. The children had a great time especially at the museum, where they tried on various costumes from old movies.

1 versus "de la 2 in sus"

2011-03-02T08:00:00.001+02:00

De cand fac cumparaturi pentru 1, am o problema referitoare la alimente. Nu gasesc nimic pe dimensiunea unei singure persoane. Vreau sa cumpar o conserva de porumb, o iau pe cea mai mica, dar normal ca e prea mult pentru o salata de o persoana. Vreau sa cumpar ananas, mananc un sfert, restul nu pot manca si pana a doua zi se cam strica. Vreau sa cumpar salata, aia e si mai tragic, se ofileste imediat.

Nu-mi spuneti "pastreaza la frigider" pentru ca asta fac, dar cum mananc putin, astea nu stau mai mult de 2 zile nici macar in frigider. In plus, o alta problema, mie imi place ca totul sa fie proaspat, la 4 zile dupa ce am desfacut o conserva de porumb nu-mi mai vine sa mananc din ea nici sa fie ea intacta...Si atunci sa nu ma enervez pe aia care nu stiu sa produca la cantitate pentru 1?

My beloved Martisor

2011-03-01T08:00:00.002+02:00

De Martisor mi-e intotdeauna dor cand ma prinde pe alte meleaguri. Port Martisorul toata luna martie. Pentru mine cred ca e singura "sarbatoare" importanta a anului. Mereu simt prima zi a lui Martie ca pe o zi speciala. Si indiferent unde sunt, port martisor. Toata luna martie. Azi mi-e foarte dor de forfota zilelor de inceput ale lui Martie, mai ales pe strazile Clujului meu drag...

Apropos, v-ati ales Babele?

Obiceiuri - noi si vechi / Old and new habits

2011-02-22T00:30:00.000+02:00

Sunt un fel de Alice in Tara Minunilor cand vine vorba de obiceiurile altor tari, mereu m-au fascinat, de aceea sunt poate mai atenta decat ar trebui la obiceiurile oamenilor, incepand de la cele mai superficiale pana la cele mai profunde. Cum eu sunt in Cehia de mai putin de o luna, deocamdata ma limitez la a descrie 2 obiceiuri aparent superficiale, dar care pentru mine au fost atat de diferite de ceea ce cunosteam incat nu puteam sa nu le impartasesc cu voi.

1: Cehii nu sunt amatori de cafea. Stiu, nu pare iesit din comun, dar ca sa intelegeti cat de mult ma afecteaza asta, ar trebui sa stiti ca pentru mine cafeaua e aproape o obsesie. Eu nu functionez bine pana nu imi beau cafeaua linistita de dimineata. E un intreg ritual prepararea ei in moka italieneasca, simplul miros al cafelei pe mine ma binedispune. Nu mai spun ca am inceput sa beau cafea cand locuiam in Italia, deci m-am obisnuit direct cu cafeaua buna, si am inceput sa o inteleg intr-un mod complet diferit fata de modul in care este inteleasa cafeaua in Romania. Acum vine problema mea. Aici in Cehia, oamenii daca beau cafea beau cel mult cafea ness. Adica ceea ce eu numesc "apa murdara, nu cafea". Am umblat prin tot oraselul dupa o moka (de care la noi gasesti pe toate gardurile) si mi-am cam blestemat modul in care mi-am facut bagajul, pentru ca nu am luat-o pe cea de acasa (totusi, nu mi-as fi imaginat niciodata ca exista o natie intreaga pentru care cafeaua nu e cine stie ce). Si raman mereu surprinsa cand am confirmarea de la multe persoane, cehii intr-adevar nu beau cafea. Uneori beau direct bere dimineata (mi-a spus o persoana). Pot trai cu ideea asta si intre timp mi-am procurat mult dorita moka, asa ca m-am mai linistit.

2: Cehii adora papucii de casa. Atat de mult, incat ii poarta peste tot, chiar si la locul de munca. La scoala, copiii au dulapioare pentru papucii de strada si de obicei cand ajung la scoala isi iau slapii in picioare. Acelasi lucru il fac si profesorii, si din cate am inteles cam la orice loc de munca se intampla la fel. La inceput mi s-a parut ciudat, dar acum mi se pare foarte logic si foarte igienic. M-am adaptat la obicei, s-ar zice.

I'm like Alice in Wonderland when it comes to habits of other countries' people, I've always been fascinated by them, and perhaps that's why I've paid more attention to the people, trying to notice their habits, from the shallow and insignificant ones, to the ones that are more profound. Since I've been in the Czech Republic for less than a month, I limit myself to describing two very superficial habits, but which were so different than what I had seen before that I had to share them with you.

1: Czechs don't drink coffee. I know, it doesn't seem out of the ordinary, but in order to understand how much this affects me, you have to understand that coffee for me it's almost an obsession. I don't function normally, as a human being, until I have my first coffee in the morning. I have a ritual of preparing coffee in the Italian moka (which in Romania you find everywhere), the simple smell of morning coffee makes me feel good. I have to specify also that I started drinking coffee while I was living in Italy, therefore I got used to drinking good coffee and I started having a perception of coffee that is, perhaps, different than the usual perception in Romania. And here comes my problem. Here, in the Czech Republic people drink, if they choose coffee, instant coffee. I refer to that as "dirty water", that is not coffee. I tried to find an Italian moka here where I live, while cursing my method of packing, choosing not to bring one from home (I would have never thought that there could be an entire nation for which coffee would be considered as something really not important). I am always surprised when people confirm it: Czech don't drink coffee. Sometimes they have beer in the morning (one person told me that). I can live with that, and in the meantime, I found my very-desired moka.

2: Czechs love their slippers. In fact, they love their slippers so much, that they wear them all the time, even at work. At school, the kids have closets in order to change their shoes, and when they get to school they put on their slippers. The teachers do the same thing, and from what I've been told, people working in companies, also do the same when they get to work. At first, this seemed really strange, but in the end I found it very hygienic and it made sense. I could say now that I've adapted to this habit.

Praga, Prague, Praha

2011-02-16T01:14:00.001+02:00

Nu cred ca am nevoie de multe cuvinte pentru a descrie un oras precum Praga. E perfect. Atat. Are cate ceva din Clujul meu, si inca nu mi se face dor de casa, are aerul cosmopolit al unei capitale europene, are deschiderea oamenilor care poate in alte capitale lipseste...E pur si simplu orasul perfect.

I don't think I need a lot of words to describe a city like Prague. It's perfect. That's it. It has some remindings of my dear Cluj, that's why perhaps I don't miss home yet, it has something from the cosmopolitan spirit of a European capital, it has open-minded people, who perhaps are missing from other European capitals...It's simply perfect. The perfect city.

PS: Trebuie neaparat sa incercati vinul fiert servit in strada!

PS: You have to try the hot wine served in the middle of the street!

Hradec Kralove

2011-02-10T23:36:00.000+02:00

Am profitat de primele zile cu soare sa fac o plimbare prin orasul in care ma aflu. E un oras mititel in comparatie cu al meu Cluj, are 95.000 de locuitori si cam 2 piete. Piata mare si Piata mica. Cel putin asa mi-au spus elevii cand le povesteam de orasul meu, de tara mea. Si daca tot am iesit la plimbare, in cautarea a ceea ce-mi spuneau copiii ca trebuie neaparat sa vizitez in Hradec, am zis sa fac niste poze sa vi le arat si voua. Sper sa va placa, cel putin la fel de mult cat imi place mie!

I took advantage of the first sunny days since I've been here and had a walk in the town centre. It is a small town compared to my Cluj, it only has about 95.000 inhabitants and 2 sqares. Big sqare and Small sqare. At least that's what the pupils told me when I was telling them about my city, about my country. And since I took a walk, searching for what children were telling me I absolutely have to see in Hradec, I took also a few pictures, to show them to all of you. I hope you'll like them!

Cursurile de limba ceha / Learning Czech

2011-02-06T21:22:00.001+02:00

Ahoj! Am fost si la primul meu curs de limba ceha. E oferit gratuit de ceva organizatie crestina, pentru straini. Dureaza 1 ora si jumatate, fara pauza. Am iesit de-acolo cu dureri de cap, complet incapabila sa articulez cuvinte timp de vreo ora (ceea ce pentru cat vorbesc eu, e mult).

La primul curs am fost eu cu un baiat din Nigeria. Bineinteles, de la inceput am mentionat ca nu sunt chiar incepatoare, stiam deja 2 cuvinte. Baiatul din Nigeria stia si el 1 cuvant. Eu stiam "pivo" (bere) si "na zdravi" (noroc!) el stia "holka" (fata). Fiecare cu ce-l doare, nu?

Daaar, efortul a meritat, acum stiu sa salut cand intalnesc lume, stiu sa spun "nu vorbesc ceha" si "vorbiti engleza?", stiu cate beri sa comand in pub, si pentru prima saptamana cred ca astea ar trebui sa fie suficiente. A, si pentru ca sunt sarguincioasa, mi-am cumparat si 2 carti, numai bune pentru incepatori. Nu-mi ramane decat sa ma inarmez cu multa rabdare, caci ceea ce mi s-a spus pare a fi adevarat: limba ceha e foarte greu de invatat!

Ahoj! I had my first Czech lessons. It is held by a Christian organization, I think, therefore, it is for free. It lasts 1 hour and a half, without any breaks. I left the course with a huge headache, incapable of saying anything for more than one hour (and that, for me, is a lot of time without talking).

At the first class, there was a boy from Nigeria and me. Of course I explained that I was not actually a beginner, since I already knew 2 essential words: "pivo" (that is "beer") and "na zdravi!" (that is "cheers!"). The boy from Nigeria also knew 1 word in Czech: "holka" (which means "girl"). Well, can't comment on people's preferences, right?

The effort was worth it though, now I can say Hello! to people in Czech, I know how to say "I don't speak Czech", I can ask "Do you speak English?", I know how many beers to order in pubs, and I would say that for my first week here in the Czech Republic, that should be enough. And because I am a diligent learner, I also bought 2 beginners' books for a better learning. All I need now is a lot of patience because Czech seems to be a language very difficult to learn .

A Romanian girl near Prague

2011-02-04T01:26:00.002+02:00

Stiti si voi, se spune ca unii oameni simt o chemare pentru o anumita profesie. Pare un cliseu de fiecare data cand auzi "simt ca sunt facut pentru asta" dar cu riscul de a-i dezamagi pe sceptici, pot confirma ca acel gen de chemare chiar exista. A mea a existat demult, doar ca am ales sa o ignor mult timp, din prejudecati, din motive legate de bani ("e o meserie prost platita"), si din motive stupide cum ar fi "ceilalti considera ca nu e o meserie care sa merite". Ei bine, chemarea nu o poti ignora la nesfarsit, asa ca mi-am redefinit alegerile. Am ales sa devin profesoara. Zica fiecare ce o vrea, mie imi place sa predau. Imi place sentimentul pe care il am cand le povestesc copiilor ceva nou, si pe chipul lor se vede uimirea aceea datorata unei noi decoperiri.

Am ales sa fac primii pasi intr-ale educatiei, in alta tara. Pentru ca, datorita programului european Comenius, acest lucru este posibil. Practic acum imi fac pregatirea pentru catedra, invatand despre educatie intr-un context multicultural. Mai multe detalii despre program puteti gasi aici.

Asta e, pe scurt povestea despre cum am ajuns eu in Hradec Kralove, Republica Ceha. Sper sa fie inceputul unui drum fructuos.

Despre plecare (in sfarsit)

2011-02-01T18:32:00.000+02:00

Va spuneam ca plec din tara. Si pe urma n-am mai zis nimic. Ei bine, plecarea pe termen mediu spre lung implica niste zile mult mai haotice decat ma asteptam eu, asa ca nimic din ce am planuit eu nu s-a terminat cum trebuia. Oricum, am ajuns cu bine in Cehia, traiasca Orangeways (mai putin soferii lor care nu considera ca e cazul sa explice si in alta limba decat maghiara, locul in care ne aflam...dar asta e o alta poveste). Aproximativ 17 ore de calatorie, vreo 3 de pauza, dar mai bine asa decat sa platesc taxa pentru surplus de bagaje la mersul cu avionul. Serios acum, cand mergi pentru 6 luni de zile in alta tara, iti pui ceva mai multe lucruri cu tine...

Acum, primele impresii:

- ajunsa duminica, ora 17:00, la locul unde sunt cazata. Fac cunostinta cu colega de camera, ea fuge rapid in alta parte, sa cheme ajutoare, ca nu vorbeste engleza. Vine a doua fata, eu cu bagajele in mijlocul camerei, imi zice: "Vii la o bere?" eu: "lojic, ca de-aia am ales Cehia!".

- ora 17:30: pub tipic cehesc, sau tipic pentru orasele mici/satele din Cehia. In Romania i s-ar zice birt, dar birt in adevaratul sens al cuvantului, ceea ce pentru mine e foarte ok. In fond si la urma urmei, dupa 17 ore de drum sigur puteam, dar fiind intr-un birt, macar nu se simtea.

- ora 17:35: invat primul cuvant in ceha: PIVO! Asta-nseamna bere. Jeden pivo! Adica o bere. Pe urma, lojic, nazdravi! Adica Noroc!

- ora 18:30 dupa doua pivo, invat lucrurile de baza pe-acolo pe unde stau si aflu micile barfe interne. Colega mea de camera care nu prea vorbeste engleza, tot dupa doua beri, incepe sa se dezghete, si reusesc in sfarsit sa vorbesc cu ea. In engleza, caci se stie, la o bere limbile straine se inteleg mai usor intre ele.

- ora 19:00 descopar minunata Becherovka. E ceva ce merita gustat! E facuta mai ales pentru impatimitii scortisoarei, ca mine. Delicios (si foarte tare - la propriu).

- am pierdut sirul orelor, dar stiu ca mi s-au promis lectii de polka si am fost invitata la tot felul de sarbatori locale. Pacat ca trebuia sa despachetez si seara a durat mai putin decat in mod normal.

Acesta e inceputul unei serii de povestiri despre Cehia si despre experientele mele de-aici. Din respect pentru lumea pe care am inceput sa o cunosc pe-aici, voi incepe sa scriu si in engleza, caci daca scriu despre ei, sa stie si ei. Asa-i frumos, zic eu :). Revin cu alte amanunte, cat de curand, promit!

Cea mai poezie dintre poezii

2011-01-21T11:22:00.000+02:00

Aseara, la un pahar de tuica de mere am auzit pentru prima data urmatoarele versuri (sau vorbe de duh, cum vreti voi sa fie):

"Numa-ceea nu-i muiere
care n-are la brau cheie
sa manance si sa beie
pe barbat dracu' sa-l ieie.

Nici acela nu-i ficior
care n-are la chicior
5 cutite si-un chistol
si-o cupa de Monopol."

S-ar zice ca sunt niste versuri originare din Tara Oasului, si au o explicatie legata de anumite placeri ale vietii. Va las pe voi cu interpretarea lor, ca eu am auzit tot ce trebuia sa aud despre asta aseara.

Blesteme, farmece, descantece?

2011-01-20T16:48:00.001+02:00

Romanii au fost dintotdeauna obsedati de ideea de farmece si blesteme. Personal nu cunosc alte culturi in care superstitiile, ideea de magie si de descantece sa fie, in 2011, atat de puternice.

Mi s-a intamplat sa fiu martora la urmatoarele situatii:

1. Se casatoresc un el si o ea. Ea, vizibil mai urata decat el, el rupt din soare de frumos. Mama lui incepe sa spuna in stanga si-n drapta, la rude, ca in ziua cununiei a vazut o broasca in casa miresei, ceea ce e semn de vraja. Adica urata l-a vrajit pe fi-su si de-aia saracul a ajuns sa se casatoreasca cu ea.

2. Tot despre nunta. O ea, blonduta si draguta, piele alba, fina, se marita cu un tigan. La fel, aceleasi povesti: familia tiganului i-a facut vraji fetii, ca sa aiba si ei prunci frumosi ca ea.

3. Daca esti nemaritata, tii post nu-stiu-cat, dai acatiste la nu-stiu-ce biserica, te duci sa te vada un popa care sa-ti zica cine te-a blestemat, se fac descantece de desfacere a blestemului, si dup-aia te poti marita.

4. (va avertizez ca urmeaza descrieri socante - sau socant de scarboase) Prin liceu am auzit povesti cum ca o metoda sigura de a face un baiat sa se indragosteasca de tine e sa ii pui o picatura din sangele tau menstrual in paharul cu bautura. Garantat cica functiona, ca asta e blestem/magie neagra ce dateaza din epoca Renasterii.

Pe langa astea mai sunt ielele, mai sunt sanzienele, in fiecare noapte de-asta cica se fac vraji.

Eu sunt indecisa daca e ok ca in 2011 sa mai fie credinta in asa ceva, si sa privesc asta ca pe un farmec al culturii populare romanesti, sau sa ma declar oripilata ca oamenii nu vor sa evolueze si aleg astfel de practici.

Pont

2011-01-17T08:00:00.001+02:00

V-am tot spus de schimbari luna asta, si le dezvalui asa, pe rand. V-am spus ca voi pleca din tara o vreme, ca mi-am dat demisia, si ca-mi schimb traiectoria profesionala. Mai precis, am ales sa-mi schimb putin genul de activitate. Adica din traducator, sa devin profesor. Nu sunt la primele experiente la catedra, mi-a placut mereu sa predau, dar am considerat ca altceva mi-ar aduce mai multe satisfactii. Acel altceva n-a mai sosit asa ca ma intorc, spasita, la chemarea cea dintai, si anume educatia. Voi preda. Pentru cei care isi doresc ceva asemanator, adica pentru cei care isi doresc o formare in domeniul educatiei, ii sfatuiesc sa se informeze de aici. Mult succes!

Absenta mare, mon cher!

2011-01-16T23:35:00.000+02:00

Nu am scris de mai bine de 2 saptamani, dintr-un motiv destul de ciudat. Schimbarile astea mi-au dat emotii mai multe decat m-as fi asteptat. Parca acum constientizez si mai puternic faptul ca plec. Ma trezesc uneori ca-mi bate inima asa, din senin, si incep sa ma agit. Cand aveam 20 de ani si am plecat in Italia, am avut mai putine emotii. Ce-i drept, atunci studiam italiana de cativa ani buni, pe cand acum nu stiu in ceha decat "Ahoj!"(care zice-se ca inseamna "Salut!"). Trebuie sa-mi recapat inspiratia, si atunci promit sa va spun cam ce voi face eu pe-acolo. Mai ales ca, ocazional, s-ar putea sa va cer ajutorul!

Voi cum incepeti anul?

2011-01-03T20:33:00.001+02:00

Eu stiu sigur ca-l incep cu ton de schimbare. Azi mi-am dat demisia de la locul de munca, dupa o decizie bine analizata si datorita unei sanse pe care mi-am dorit-o in viata. Mi-am dorit mult de tot o schimbare din punct de vedere profesional, si acum sunt tot mai aproape de ea. Am ales un drum diferit de cel pe care l-am avut pana acum, si il incep pe taramuri indepartate (hapt in Cehia mai exact), foarte increzatoare ca va fi un drum bun pentru mine.

Imbratisez asadar, noul an, cu multa dorinta de schimbare, si cu mult entuziasm, cu dorinta de a face ca acest drum sa fie cel mai bun pentru viata mea. Nu pot decat sa va doresc si voua sa aveti acelasi curaj, sa va doriti o schimbare (fie ea cat de mica) si sa fiti deschisi la oportunitati, caci e foarte adevarat ce se spune despre schimbari: iti aduc mereu ceva in plus in viata.

Nedumerire din lumea vedetelor

2010-12-28T10:30:00.000+02:00

Citesc azi ca Natalie Portman e insarcinata cu primul copil, si se logodeste cu tatal copilului, cu care iese de cateva luni. Mno, in lumea vedetelor nimic deosebit sub soare. Cunosti un om, faci un prunc dupa 2,3,4 luni dupa care te mariti, dupa care vine bebele si dupa vreo 2 ani divortezi. Foarte banal, foarte simplu in lumea lor. Intrebarea mea este: la banii lor, nu-si permit metode contraceptive? Adica, e chiar asa de greu sa te protejezi? Si nu ma luati cu de-alea cu "dragoste adevarata" ca eu una nu cred ca dupa 2 luni e asa mare dragostea incat sa o pui de-un copil. Si ma indoiesc de faptul ca in ciuda tuturor masurilor de protectie luate, mai multe la un loc, "s-a intamplat pur si simplu", de fiecare data.

Povesti de iubire

2010-12-22T10:37:00.000+02:00

Sunt o mare fana a povestilor de dragoste. Citesc romane de dragoste, imi plac filmele care au drept subiect orice forma de iubire (bine, nu exclusiv tipurile acestea), dar mai ales imi place sa aud povestile traite de oameni. Nu de putine ori mi s-a intamplat sa intreb pe cineva abia cunoscut, cum si-a intalnit perechea, cum s-au cunoscut. Stiu, e o intrebare prea intima si lucruri deloc usor de dezvaluit de la bun inceput, unei persoane straine, dar cu toate astea nu ma pot abtine. Sunt atat de fascinata de povestile dintre doi oameni incat trec usor peste jena aceea de a intreba. Intreb, pur si simplu. Si nu pot cataloga o poveste ca fiind cea mai frumoasa. Asa am invatat ca fiecare poveste are un farmec propriu, si relatiile dintre oameni, desi repetitive, adica aproximativ acelasi gen de situatii, sunt de fapt unice. Fiecare sentiment, fiecare traire, a fiecarui om, este ceva propriu si unic. Si nu ma mai mira deloc faptul ca iubirea, dragostea, sunt dintotdeauna valorile in jurul carora se invarte lumea. Ele sunt motorul de la care porneste totul.

Puterea zvonului

2010-12-15T08:42:00.001+02:00

Era o vreme cand te duceai la discoteca. Nu in club, ca acum. Si era o vreme cand in Cluj, cea mai cea discoteca era O.K. In piata Mihai Viteazu, la etajul 1, tin minte ca era THE place pe cand eram eu in liceu. Desigur, ca o mica tocilara ce eram, nu prea aveam eu multe in comun cu discotecile, asa ca nu pot spune ca eram o clienta fidela, spre deosebire de alti colegi de liceu de-ai mei. Detaliul cu identificarea la intrare ca sa ai peste 18 ani era chiar irelevant, nu mai tin minte cum de intram.

Asa deci. Fiind O.K. asta in plina epoca de glorie, aglomeratie ca in orice discoteca, au inceput sa apara niste domnisori care intepau fetele cu ace, lasandu-le biletele in buzunar prin care erau informate ca tocmai au fost infectate cu SIDA. Avand in vedere ca numarul plangerilor crestea, lumea a inceput sa se panicheze, si sa nu mai mearga pe-acolo. Si in cateva luni de zile localul s-a inchis. Definitiv. Iar legenda spune ca principalul motiv au fost aceste zvonuri...

Noua obsesie (muzicala)

2010-12-10T12:47:00.002+02:00

Norocos e cine mai are bunici...

2010-12-09T08:52:00.004+02:00

...ca eu am ramas demult fara...Si unul dintre regretele mele este ca nu am apucat sa ii cunosc, sa povestesc mult cu ei...sa-mi spuna povestile lor, cum au trait, ce le place, ce nu le place...Incerc sa-mi imaginez eu de multe ori cum au trait ei, caci faptul ca nu mi-am cunoscut bunicii e oarecum un gol pe care il simt. Din pacate ai mei vorbesc prea putin despre familiile lor, asa ca nu am nici o sansa sa ajung sa stiu macar acum mai multe despre bunici.

Cate ceva am reusit sa smulg de la tata, despre tatal lui. De el imi amintesc cel mai putin, a murit cand eu aveam 9 ani. A fost primul care m-a invatat sa joc septica :D. Dada, si seara cand veneau de la coasa, bunicul, impreuna cu tata, unchii si verisorii mei mai mari (eu eram cea mai mica, si singura fata) ma primeau in gasca lor la o septica. Si eu taaaare ma bucuram (si sa stiti ca uneori mai si castigam - si refuz sa cred ca ma lasau sa castig, da?).

In rest el nu prea vorbea. Nu-i bai, ca eu am avut gura cat o sura din pruncie, vorbeam intr-una. Si puneam intrebari. Tot timpul. Odata bunicul s-a oprit, a coborat la inaltimea mea, si mi-a spus rar:

- Tu fatuca, io nu poci raspunde la cate intrebari pui tu.

Evident, eu nu am inteles, si am continuat cu:

- De ce?

Si el radea...

De la tata stiu ca bunicul a fost arestat pentru ca facea contrabanda cu alcool :D. Si jur ca mi se pare logic ce facea bunicul. Adica el facea tuica (o tuica foarte buna) si cum sa o dea, de gratis, comunistilor? Da' no, comunistii sunt naspa stim cu toti. Si-mi pare rau ca nu am apucat sa vorbesc cu el, sa aflu povesti din-astea de la el...

Si da, marturisesc sincer ca-i invidiez pe toti cei care mai au bunici. Pretuiti-i, voi toti care sunteti norocosi!

Ai sa vezi cand vei fi mare

2010-12-08T08:00:00.004+02:00

Urasc frazele care incep cu "o sa vezi si tu atunci cand....pana atunci NU POTI SA VORBESTI, PENTRU CA NU STII". Cu alte cuvinte, nu pot vorbi despre aia care incalca regulile de circulatie, pentru ca nu am masina personala, nu pot vorbi despre aia care-si rasfata copiii la maxim pentru ca inca nu am copii, nu pot vorbi despre casnicii la limita esecului, pentru ca inca nu sunt casatorita, nu pot vorbi despre ce se vede cu ochiul liber pentru toata lumea, pentru ca eu, vezi-doamne, in ochii unora nu am destula experienta de viata.

Say what????

Nu mi se pare ca dreptul la opinie trebuie sa fie limitat de experienta personala. Nu, nu am copii, dar pentru asta pot sa spun ca e complet dezechilibrat sa-ti duci copilul zilnic la McDonalds pentru cina, nu, nu am masina dar pentru asta pot sa spun ca daca mergi cu 100 de km/h cand limitarea de viteza e 40 de km/h esti un bou, si listele de genul asta pot continua.

Sau: am intalnit parinti cu idei de genul: "Eu te-am facut, TU NU POTI STII MAI MULTE DECAT MINE..." - oare aici sa-mi fie mila de copii ca nu sunt lasati sa se exprime, sau de parinti, ca sunt limitati?

Sunt de acord ca nu mereu e oportun sa-ti spui parerea, sunt de acord ca diplomatia lipseste uneori (sunt prima care recunoaste ca mie mi-e greu sa ma pastrez neutra si folosesc tonuri uneori prea agresive), dar nu sunt de acord cu zicerile cum ca "daca nu ai trecut prin asa ceva nu poti vorbi despre o situatie anume". Deci, sa ne dam cu parerea.

Nicio sau nici o

2010-12-07T09:08:00.001+02:00

Nu stiu ce-o fi fost in capul alora care au spus ca de-amu-nainte trebuie sa scriem "nicio" si "niciun". Pentru mine e logic ca sunt 2 cuvinte separate. Nu pot sa le scriu legate, sunt 2 parti de vorbire diferite, nu le pot lipi. Gramatica mea invatata bine in clasa a 8-a si care m-a insotit cu brio pana in ziua de azi, urla de fiecare data cand vede scris "niciun" si "nicio" legat. Serios, nu pot sa scriu asa, ma doare mintea. La propriu. Poate as incepe sa ma obisnuiesc, nu promit chiar sa folosesc, dar macar m-as obisnui, daca cineva mi-ar da un motiv LOGIC, un argument solid (diferit de "asa a evoluat limba in scris" - asta nu se cheama EVOLUTIE, termenul pentru lucruri de genul asta e INVOLUTIE) pentru care e MAI BINE sa scriem "nicio" si "niciun" in loc de "nici o" si "nici un". Deci, cine-mi explica?

Splendor in the grass

2010-12-06T13:42:00.000+02:00

Warren Beatty si Natalie Wood fac un cuplu minunat in acest film care ma impresioneaza de fiecare data cand il vad. E povestea in care multi dintre noi s-au regasit, intr-un moment sau altul din viata lor. Iar concluzia la care ajunge principalul personaj feminin Deanie, la sfarsit, dupa ce trece peste frustrarile neimplinirii iubirii sale, este sfasietoare: "I don't look for that kind of love anymore!".

"Of splendor in the grass, of glory in the flower; We will grieve not, rather find Strength in what remains behind"

A creste

2010-12-02T10:39:00.000+02:00

Acum cativa ani credeam ca nimic nu-mi poate ajunge la nas. Eram atat de ingamfata incat absolut nimic nu ma surprindea, absolut nimic nu ma atingea si totul era prea prejos pentru mine, eu eram mai buna decat orice si oricine. Pe bune, asta intelegeau toti cei din jur din atitudinea pe care o afisam in general. Desigur, cand mi se spunea asta, negam totul si spuneam ca "li se pare". Acum, privind in urma, imi dau seama ca ei aveau dreptate. Si inteleg asta pentru ca mi-am deschis putin ochii, am vazut putin lumea, si am inteles cat de minusculi suntem cu totii, in fata imensitatii lumii. Nu stiu cum sunt perceputa acum. Nu mi s-a mai reprosat demult ca "fac pe desteapta", dar ce simt eu schimbat la mine, este faptul ca am un respect diferit fata de lume. Fata de viata. Fata de tot ceea ce ma inconjoara. Ma inclin, si incerc sa absorb ceea ce pot din tot ce ma inconjoara. Si cu cat aflu si vad mai multe, cu atat inteleg cat de putine stiu de fapt.

Despre sinucigasi (II)

2010-11-30T12:28:00.000+02:00

Aseara a murit regizorul Mario Monicelli. In varsta de 95 de ani, unul dintre pilonii cinematografiei italiene, unul dintre ultimii mari regizori dupa parerea mea, si-a incheiat socotelile cu viata aruncandu-se de la balconul camerei de spital in care era internat. Povestise in diferite interviuri, cand vorbea despre tatal lui (si el mort tot prin suicid) ca atunci cand viata nu mai are demnitate, nu mai merita sa fie traita. Se pare ca si in cazul lui avea sa fie la fel. Orb, aproape surd, si diagnosticat acum si cu cancer la prostata, dupa 95 de ani de viata aproape toti traiti prin arta, decizia lui nu surprinde pe nimeni. Cumva, moartea lui, desi e sinucidere, o vad si simt ca fiind plina de demnitate, nu e gestul omului las care fuge de greutati ci e gestul omului care nu mai vrea nimic si care nu mai are nimic de oferit.

Mici placeri sadice

2010-11-30T08:27:00.000+02:00

Nu de-ale mele, caci eu sunt fata cuminte. Serios.

E vorba de soferii de autobuz. Care banuiesc ca au zile in care sunt foarte plictisiti si simt nevoia sa se destinda. Aseara de exemplu, era un amarat care fugea ca disperatul sa prinda autobuzul. Soferul se uita fix la el si cand amaratul a ajuns in fata usii, soferul i-a inchis usa in nas. Si incepand sa rada in hohote, a pornit autobuzul in timp ce aluia care fugise aproape ca ii dadeau lacrimile la gandul ca efortul lui a fost degeaba. Soferul nu s-a oprit din ras pana la statia urmatoare. Ce oameni.

Poftiti copii la etnobotanice

2010-11-29T08:50:00.001+02:00

Eu sunt foarte de acord cu acele magazine. Daca prin capul cuiva trece ideea de a fuma sare de baie, din partea mea n-are decat sa se prapadeasca. Daca un parinte nu si-a educat copilul sa discearna intre ce-i bun si ce-i rau, sa nu vina sa se planga ca "e treaba autoritatilor sa inchida magazinele acelea". Adica daca tu nu-ti educi copilul, e de datoria autoritatilor sa ti-l protejeze? De ce sa platesc eu impozit pentru a face autoritatile sa piarda vremea cu astfel de prostii? Serios, sunt ferm convinsa ca putina educatie de-acasa ar fi schimbat datele problemei pana acum. Dar asta e, desigur, mai greu de facut. Asa ca, pana atunci, poftiti copii la etnobotanice, sa se mai distinga prostanacii, sa stim pe cine excludem pentru viitor.

UPDATE: Am fost informata ca sarea de baie cica nu se fumeaza, se prizeaza. No bine no. Trageti, copii, pe nas, la sare de baie, ca departe ajungeti!

Discutii in fata cabinetului medical

2010-11-26T10:17:00.000+02:00

Stiti ca se poarta, si uneori chiar daca iti dai silinta sa le ocolesti, nu reusesti.

Stateam aseara in fata cabinetului si imi asteptam cuminte, randul. Fiind doctorita din-aia de "treburi femeiesti" (adica ginecolog), parca discutiile femeilor sunt mai amuzante cand se intalnesc pe-acolo. Cum a fost aseara. Mai precis, o doamna pe la vreo 60 si ceva de ani povestea de cele 2 fete ale ei si despre mama ei cum cel mai mare regret al lor ar fi fost ca nu si-au inselat sotul niciodata. Ca le pare rau ca nu au stiut cum e cu altul, ca s-au maritat cu primul barbat, si ca a vedea cum e cu altul e o curiozitate care ajunge sa te macine la un moment dat in viata, si inca destul de puternic. Celelalte femei prezente au aprobat. Eu m-am socat sa aud declaratii astfel de "libertine", cumva imi imaginam ca generatia de mai demult era mai incuiata din punct de vedere al trairii sexualitatii. Evident, m-am inselat. Sexul e tot sex, indiferent de epoca.

Si tanti asta avea ciuda pe barbatii care inselau, dar nu din cauza ca s-ar simti jignita, ci din cauza ca ar fi vrut sa poata face si ea. N-am apucat sa inteleg de ce nu a putut. Iar replica ei cand am spus ca m-ar supara infidelitatea din partea iubitului, si inca foarte tare, a fost de milioane (de rasete):

-Da ce, draga, ti-e frica sa nu se roada? Nu ti teme, ca tot atata ramane si daca mere cu alta!

"A noastra e mai buna"

2010-11-25T10:53:00.001+02:00

Roman, ajuns in Italia spune:
- Pizza-i mai buna la noi in Romania! Degeaba ma prostiti cu aluatul vostru subtire, e mai buna in Romania unde simti aluatul gros, ca pita, sa te saturi! Si doar 3 sau 4 ingrediente??? Pai la noi ai de toate pe pizza, multe multe chestii, nu asa putineee!!!

Cum dracu??? Esti in tara-mama a pizzei si spui ca pizza-i mai buna in Romania??? Te-ai gandit poate ca ce mananci tu de fapt nu e pizza ci o corcitura shaormizata a sfintei pizza?

Acelasi roman, intors in Romania, se lauda la prieteni:
-Am mancat in Italia o pizza minunata, in Romania asta totul e de doi lei, nimic nu-i facut cum trebuie!

No, ma! Decide-te!

Ma dau mare :)

2010-11-23T13:21:00.001+02:00

Adica va arat 2 filmulete de la orele cu motocicleta prin poligon :). Nu i-am cerut permisiunea lui Razvan, da' sper ca nu se supara. Filmarea nu e de nici o treaba din punct de vedere al calitatii, stiu, dar nu-mi pasa, ma dau mare oricum, caci m-am descurcat foarte bine.

Cate ceva despre sinucigasi

2010-11-22T08:50:00.000+02:00

Obisnuiam sa-i condamn. Gesturile lor mi se pareau de neinteles. De ce sa-ti pui capat zilelor cand viata e asa frumoasa? Continui sa cred acelasi lucru dar acum sunt mai putin acuzatoare cand vine vorba de ei. Am urmarit cu mare interes urmatorul documentar:

Asa am inteles ca, cei care sufera de o boala mintala trebuie intelesi si priviti putin altfel. Bolile mintale par un lucru de neinteles pentru majoritatea dintre noi, nimeni nu le acorda importanta cat timp fizic nu se manifesta nimic, desi creierul unui om care sufera de o boala psihica chiar arata anomalii fata de creierul unui om sanatos. Nu le caut justificari celor care aleg calea sinuciderii, incerc doar sa ii acuz mai putin, si sa le inteleg boala.

Scriitori romani

2010-11-19T09:35:00.001+02:00

De ceva vreme incoace caut carti scrise de romani, traduse in alte limbi. Il gasesc usor pe Eliade, il gasesc si pe Cioran, dar altceva mai putin. Mi-ar placea sa fac cadou niste carti scrise de autori romani, dar traduse in alte limbi. Ma puteti ajuta cu o lista? Si de asemenea, mi-ati putea spune de unde cumpar?

UPDATE: Nu am primit nici o sugestie. Oare chiar asa de putini autori romani sunt tradusi in alte limbi?

Un microb si un profesor

2010-11-15T09:26:00.001+02:00

Stiti senzatia aceea pe care o ai cand visezi la ceva si ti se pare imposibil de cucerit? Cam asa au fost motocicletele pentru mine. Cand le vedeam, rareori, copil fiind, pe strada mi se pareau minunate si le admiram de cele mai multe ori cu gura cascata. Si ma gandeam ca eu n-o sa fiu aproape de asa ceva niciodata. Aveam un vecin care bibilea nonstop la motocicleta lui cu atas, iar eu trageam cu ochiul printre tufe sa vad ce mestereste la ea. Intre timp vecinul acela ori s-a mutat ori a murit, nu mai tin minte ca era demult, iar motocicleta lui cu atas demult n-a mai fost vazuta prin zona. Dar generatia mea a crescut si acum vad ca nu am fost singura care visa la motociclete cand era mica.

Din pacate majoritatea au ajuns sa inteleaga gresit acest microb. Nimeni nu mai acorda importanta motocicletei, senzatiei de a fi pe 2 roti, motocicleta nu mai este un hobby si dorinta de a merge pe 2 roti paleste in fata dorintei de a epata. Motocicleta a ajuns sa fie privita ca pe ceva de care te folosesti ca sa impresionezi, sa-i lasi pe altii cu gura cascata...si cam atat.

Am incercat sa nu ma las descurajata de asta si am inceput orele de conducere pentru obtinerea permisului de conducere categoria A. Dar mi-a luat mult timp pana sa-l gasesc pe cel care sa ma invete putin din ce inseamna motocicleta, cu pasiune. Am esuat la ore in repetate randuri cu un profesor care ma invata cum sa ajung din punctul A in punctul B mergand strict pe traseul indicat de el. Si plecam de la ore fara sa stiu cum se schimba vitezele la motocicleta (ah, apropo, de la instructorul acesta pleaca elevi care isi iau permisul de conducere, isi cumpara motor puternic, dar nu au invatat sa schimbe vitezele pe toata perioada cursului - si ies in trafic). Eram pe punctul de a renunta, incepeam sa ma resemenz cu ideea ca nu voi conduce o motocicleta niciodata.

Si atunci l-am cunoscut pe Razvan. Ma gandeam ca merg sa ma pregatesc de examen, stiam sa conduc cat de cat daca nu era vorba de schimbat viteze si tremuram putin pe motor. Sau asa credeam eu. Dupa prima sedinta Razvan mi-a spus verde-n fata: "Pentru cineva care a facut scoala si trebuie doar sa se pregateasca de examen, esti praf. Trebuie sa o iei de la 0." Si avea dreptate.

Primul lucru pe care mi l-a aratat Razvan a fost cum sa stau corect pe motocicleta. Apoi cum sa ma uit. Cum sa ma relaxez. Cum sa simt motocicleta. Si intr-un final am inceput sa conduc. Cu fiecare sedinta invatam tot mai multe, plecam de-acolo tot mai fascinata si iubind motocicleta tot mai mult, ma bucuram ca un copil care descoperea lumea. Pentru ca asta si faceam. Descopeream o lume noua. Cred ca acum, ca am permisul, imi va lispi mult senzatia aceea de bucurie la fiecare realizare, cat de mica, increderea in mine cand vedeam, simteam cum progresez.

Am inteles inca o data importanta profesorului. Un profesor care se dedica profesiei lui, care isi asculta vocatia, isi intelege elevii si ii ajuta, face toata diferenta. Multe lucruri ar fi altfel daca am avea parte de mai multi profesori dedicati, asa cum a fost Razvan pentru mine. Mersul pe motocicleta nu e un lucru pe care sa inveti sa-l faci singur. Si pentru cine vrea sa ia ore cu el, va las numarul lui de telefon: 0744-398317 - Razvan Popa.

I am a Foodaholic.

2010-11-10T12:16:00.002+02:00

Cand eram copil nu prea mancam. Nu aveam nici cel mai mic interes pentru mancare, si eram mereu prea slaba. Vecinii credeau ca mama nu-mi da de mancare si ma chemau pe la ei, cu gandul sa ma hraneasca ei. Nu mancam nici de la ei, evident. Nu-mi placea mancarea, de fapt imi placeau putine feluri de mancare, undeva sub 10 in total. Asta pana pe la vreo 20 de ani.

Atunci am descoperit mancarea. Am inceput sa mananc tot mai diversificat. Din fata care nu incerca nimic nou am devenit cea care ar incerca (e drept, mai greut putin) aproape orice. Numa' peste sa nu fie ca ala nu-l suport nicicum, in ciuda numeroaselor incercari.

Acum salivez cu gandul la o mancare buna. Ma incanta ideea de condimente, arome diferite, sosuri, gratare, salate, orice. Imi imaginez mereu un festin culinar cand vine vorba de mancare. Si mi se face gura apa. Si mananc. Si iar mananc. Noroc ca mai fac si sport ca altfel ar fi bai mare.

Si aseara m-a lovit asa, puternic, revelatia. Mancarea e unul dintre viciile mele. Si cred ca e singurul viciu de care nu poti scapa. Un fumator poate trai fara tigara, un alcoolic poate trai fara alcool, dar unul care are viciul mancarii nu poate trai fara mancare. Nici o fiinta umana nu poate trai fara mancare. De-asta ii compatimesc si mai mult pe cei care incearca sa tina diete pentru a slabi, cand vine vorba de a renunta la cate ceva dintr-ale gurii e infinit mai dificil decat a renunta la tigara sau alcool.

Schimbarea la fata a culorii

2010-11-09T10:25:00.000+02:00

Nu-s daltonista, dar recunosc oricand ca paleta mea de cunostinte in materie de culori e limitata. Drept urmare, cand mi-am cumparat aseara o rochita eu am vazut-o mov. Violet. Flacara violet adica. Purple rain. Glam-rock-purple. Deci ati inteles cat de mov vedeam eu rochita aia. Cand am ajuns acasa, am constatat ca de fapt rochita are culoarea asta:

Vin acuma si va intreb: voi ce culoare vedeti? Eu am aflat ulterior ca asta e faimosul "albastru electric". Mai sa fie! Are ceva daca eu tot mov vad?

Adrian Paunescu, sau cum ii enervez pe ai mei.

2010-11-08T14:45:00.000+02:00

Nu l-am suportat niciodata pe omul asta. Am mai spus-o cand am vorbit de pensii, am spus-o vorbind cu oricine, si o voi spune una intr-una, nu-l suport. Nu il apreciez din punct de vedere literar, iar uman acolo nici macar nu imi ajung frazele ca sa explic cat de scarba imi este de aceasta fiinta. Ca o curiozitate, din cate am incercat eu sa aflu, Adrian Paunescu nu a fost publicat intr-o alta tara, adica nimeni nu a fost interesat de poeziile nationalist-pupincuriste-voit-comuniste ale lui Paunescu. Daca ma insel, va rog sa ma corectati, si sa-mi spuneti cum a fost privit el din punct de vedere literar la nivel mondial (si nu, faptul ca s-a nascut in Romania nu e in defavoarea lui, caci dupa cum bine s-a vazut la Herta Muller, uneori a te naste in Romania poate deveni norocul tau, succesul tau). A trait o viata intre minciuni, niciodata cu apreciere fata de valorile umane si fata de dreptate (dovada a stau faimoasele accidente ale nevesti-sii, niciodata ispasite prin pedepste, cel mult prin bani). A fost un obez pana in ultima clipa, ori mie de obezii care nu au grija de sanatatea lor nu mi-e mila. Daca el nu s-a respectat suficient cat sa isi urmareasca putin sanatatea, de ce sa imi pese mie de el? A fost un propagandist de duzina tot pana in ultima clipa, pe principiul eu stau cu mana intinsa si astept ca statul sa-mi dea (a se vedea articolele in care se plangea ca nu-i ajunge pensia de 2000 de lei sa plateasca factura la curent si vrea mai multi bani ca pensie, in conditiile in care are o avere estimata la 3.700.000 de euro). A fost cam tot ce detest eu la o fiinta umana, ca sa nu mai lungesc povestea.

Si acum vine povestea cu cu ai mei.

Ai mei au fost indragostiti de Cenaclul Flacara. Pentru ei, Cenaclul ala are o valoare mare, mult mai mare decat orice au vazut ei in jurul meu cand eu am crescut. Cand s-a anuntat ca a murit, ei au devenit muti. Se uitau unul la altul fara sa-si spuna nimic, socati. Eventual mai urlau la mine cand comentam eu negativ despre el. Pentru ei Paunescu a fost un simbol. Iar momentul in care eu injur la propriu cel mai drag simbol al lor devine dureros pentru ei. Asa ca, mi-am promis sa ma abtin de la comentarii cel putin de fata cu ei, e suficient ca ei nu au avut alta alternativa la a te simti bine, nu mai e nevoie sa vin eu si sa le denigrez acele amintiri.

Aseara mi-a fost putin mila de ai mei. Am inteles poate si mai bine cat de crunt trebuie sa fi fost in acele vremuri, astfel incat Cenaclul Flacara sa fie singura ta oaza de "libertate" si de distractie. Si ma simt si mai norocoasa cand stiu ca anii mei sub comunism au fost de fapt aproape irelevanti comparat cu ai lor. De dragul lor si doar de dragul lor, voi incerca sa ma abtin de acum inainte.

Cine este, de fapt, Romanul?

2010-11-04T15:16:00.000+02:00

Incerc sa gasesc o explicate pentru starea naturala a Romanului, si ma pierd intre zecile de explicatii pe aceasta tema. Ma gandesc la ea din punct de vedere istoric, social, cultural, in speranta ca voi gasi o posibila cauza a nemultumirii si nefericirii generale pe care o simt in jur, crezand cu taria ca odata descoperita cauza se poate oferi si solutia pentru o schimbare. Deocamdata esuez, bineinteles. Dar de-asta scriu acum, poate cu putin ajutor de la voi, ajungem la o concluzie.

Cum arata romanul? Aici raspunsurile sunt vagi, dar cred ca toata lumea e de acord, suntem asa, mai pestriti ca aparente, de la est la vest, de la nord la sud. Nu poti defini un om ca fiind Roman, doar uitandu-te la el cum arata. Gasesti si grasuti, si slabuti, si inalti, si pitici, si blonzi si bruneti (uneori aproape si negri) absolut orice.

Se zice ca suntem ospitalieri. Asa o fi, dar nu stiu daca nu cumva romanul e ospitalier pentru ca in felul asta, da de da de "pica ceva". Adica un ciubuc, un bacsis, o ciocolata, niste bomboane...Sper sa nu fiu prea cinica aici, dar mie asa mi se pare, ca Romanul sta destul de mult cu manuta intinsa...
Avem o vesnica problema cu capra vecinului. Ne intereseaza mereu ce face alalalt, sa nu zica alalalt ceva, suntem preocupati mai degraba de aratatul cu degetul decat de grija pentru propria ograda, iar barfa e la loc de cinste pe la noi. Prejudecatile sunt la loc de cinste pe la noi.
Nu suntem un popor unit. Nu am fost niciodata, si probabil nu vom fi. Am fost impartiti intre Ardeal, Banat, Moldova, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, locuri cu identitati atat de diferite incat daca s-ar forma niste granite intre ele nu prea m-ar surprinde. Am mai spus-o, inclusiv la Revolutie, romanul n-a fost solidar, de fapt a fost las, si datorita imbulzelii si spiritului de turma creat, a inceput Revolutia. Multe persoane, cand vine vorba de apartenenta la un loc raspund intai cu orasul, apoi cu tara (eu fac parte dintre aceia, se stie). Nu, nu cred ca e normal, dar e o realitate.
Latura materiala a primat mereu pentru Romanas. Fara efort, normal. Daca se pot avea bani multi obtinuti usor, fara efort, Romanul e primul abonat. De-aia Caritas si FNI au functionat de minune la noi. Tineti minte Caritas? La fel, principiul "da' ce, eu sunt prost sa fac mai mult decat altul?" s-a auzit des prin companiile romanesti.
In ce crede Romanul? Aici e simplu: in Dumnezeu (si bani, pile, relatii). La faza cu Dumnezeu e mai complicata treaba (vezi sfinti, moaste, cozi, imbranceli injuraturi, calcat in picioare ca sa vezi niste icoane, dar si gratarele incinse in jurul manastirilor cand sunt sarbatori de-astea mai mari). De mentionat obligatoriu, romanii cred in Dumnezeul ortodox (religia ortodoxa e cea mai adevarata, numai ungurii sunt catolici - am auzit de zeci de ori fraza asta).

Desigur, Romanul are si calitati, trebuie spuse si lucruri pozitive despre el. Dar va rog mult, spuneti-le voi. Nu le repetati pe ale mele (negative) spuneti voi, ce are bun Romanul in el? Nu se poate sa nu gasim mai nimic. Nu se poate sa ne plangem mereu si sa nu avem solutii pentru asta. Serios.

Self help. Da au ba?

2010-11-03T12:26:00.000+02:00

Acum cativa ani mi se pareau tare interesante chestiile alea gen "The Secret", "Legea atractiei", "Cum sa faci bla-blabla" (in loc ede bla-bla-bla poti pune absolut orice iti trece in minte, pentru toate vei gasi cel putin cate o carte publicata - desigur, cel mai des gasesti "cum sa faci sex" ca se pare ca-n epoca tehnologiei, a mintilor inteligente si toate cele, oamenii nu stiu cum sa faca sex). Acum, cand le vad pe tot gardul, cand site-urile de "Dezvoltare Personala" abunda chiar si in Romania, cand cartile de genul asta se vand ca painea calda, cand The Secret este considerat unul dintre cele mai bune documentare vazute de catre unii, mie una mi se face greata. Tre sa recunosc, dupa ce am observat (putin) fenomenul, am inteles cat de multi fac asta pentru bani, fara sa realizeze ca se joaca cu psihicul unor oameni fragili. Am auzit pe cineva spunand ca voia sa urmeze niste cursuri NLP in Cluj, dar cand a vazut-o pe cea care urma sa le tina a simtit-o ca fiind mult mai dezechilibrata decat el si a renuntat la idee.
Si-atunci ma intreb: de unde atata abundenta in domeniul asta? De ce? Avem oare prea mult timp la dispozitie, si nu mai stim cum sa-l umplem? Sau oare chiar avem nevoie de astfel de materiale?

Take me to the mountains, that's where I find happiness

2010-11-01T10:28:00.000+02:00

Atat.

Cum sa-ti inmatriculezi masina la Cluj

2010-10-29T09:30:00.000+03:00

Na bun, nu povestesc acum despre acte, ca acolo fiecare stie cum trebuie sa-si faca dosarul.

Povestesc despre odiseea depunerii dosarului la Politia Rutiera, in sediul de pe Str. Albac nr. 15.

Functioneaza in felul urmator:

Programul cu publicul: dimineata de la 9:00 cam pana pe la 14:00, marti si joi dupa-masa de la 12:00-18:00. Si acum urmeaza povestea distractiei. Se sta la coada pentru numere mai ceva ca pe vremea comunismului la pita. Am auzit urmatoarea relatare:

-Ala care a avut nr. 2 a trimis-o pe bunica-sa la ora 5 dimineata, a stat batranica pana la 7 si la 7 a venit el si au schimbat randul, de-aia la ora 9 cand s-a deschis a primit nr. 2.

Numerele sunt limitate, cam 150 pe zi. Dar se epuizeaza in primele 20 de minute de la deschiderea ghiseului. Si daca ai ajuns la ora 8, ai stat 1 ora in frig si ajungi la ala care da numerele, si s-au terminat numerele, ghinion. O trimiti pe bunica-ta a doua zi la ora 5. Sau, faci asa: te duci pe la vreuna din firmele din jur si spui ca vrei sa cumperi un numar. Si ca prin minune, in schimbul unei sume intre 50-100 de lei (da, 500de mii si 1 milion) primesti mult doritul numar. Dupa care iti astepti randul. Daca nu vrei la firma, stai pe-acolo prin fata sediului Politiei (!) si se gasesc smenarii (ca romanu' e inventiv cand vine vorba de smenuri) care sa-ti vanda numere de ordine. Pulalaii astia, daca vand 2 numere de ordine pe zi aduna intr-o luna mai multi bani decat salarul meu muncit cinstit.

Nu stiu daca s-a inteles clar: astea se intampla in fata SEDIULUI POLITIEI. Daca vrei sa faci reclamatie, renunta rapid la ideea ca te baga cineva in seama si ia in cont plangerile tale. Politistii de genul asta, carora nu le pasa cate ilegalitati se comit la 2 metri de ei, sunt prea ocupati cu proteste si mitinguri, suparati ca o parte din ciubuc li s-a luat. Din partea mea, cat timp se tolereaza practicile de genul asta, sa ajunga sa faca munca voluntara, ca la genul asta de respect, stiind cat de mari sunt impozitele pe care eu si angajatorul meu le platim pentru serviciile de cacao din partea lor, le spun din toata inima: v-o meritati!

Cum inviti (sau nu) oamenii la petreceri?

2010-10-27T08:58:00.000+03:00

Cand organizezi o petrecere, mai mare sau mai mica, apare mereu dilema invitatilor. Pe cine si cum inviti? Bine, daca n-ai prieteni multi si stii ca cercul tau de prieteni se invarte in jurul acelorasi 5 oameni, atunci nu ai treaba. Dar pentru oamenii ca mine, na, devine un picut problematic. Eu vad 2 posibilitati:

1. Faci cum am facut eu de ziua mea: am organizat un mini-chef intr-un mini-apartament. Cand spun mini, chiar mini inseamna. Adica am inteles ca ma limitez la maxim 12 persoane, si la rugamintea gazdei, si in concordanta cu ceea ce voiam sa fac eu de ziua mea. Si a fost minunat. Iar cei neinvitati si care ulterior s-au suparat, well imi pare rau ca nu au inteles de ce a fost nevoie sa ma limitez, e problema lor. N-am facut un secret din organizarea chefului, am incercat sa explic frumos de ce nu pot mai mult, cine a vrut sa inteleaga bine, cine nu asta e.

2. Faci cum fac altii: "ba, fac un chef, da nu pot invita decat 15 oameni, tu esti invitat, da sa nu-i zici la X ca el nu e invitat". Aici tine de ideea fiecaruia de organizare. Da' faza cu "nu-i spune lui X" mi se pare deja de domeniul claselor primare, ca doar atunci aveam impresia ca faza cu "nu-i spune lui X" mai tine.

Fara suparare, metoda mea mi se pare cea mai buna.

Who wants to live forever?

2010-10-21T08:25:00.000+03:00

Vorbeam aseara cu tata, si i-am impartasit crezul meu legat de faptul ca suntem prea multi oameni pe Pamant si ca ne lipsesc niste catastrofe gen cutremur, tsunami, uragane, care sa faca victime de ordinul milioanelor, ca sa se mai curete si planeta. N-a fost socat, n-a fost ofensat, dar l-a afectat faptul ca i-am amintit de cutremur. Facea armata la Bucuresti in '77 si normal, a facut parte dintre cei dusi la operatiunile de salvare. Mi-a povestit de lucrurile pe care le-a vazut acolo, de cadavrele din care se vedeau doar picioare sau maini, restul corpurilor fiind ingropate in moloz, sub cladirile daramate. Nu mi-am schimbat parerea, dar am inteles ca poate vorbesc prea usor despre moarte, mai ales despre un numar mare de morti.

Dar, nu putem trai o vesnicie, si sincer nu-i inteleg pe cei care fac un capat de tara din situatii: "Vai, a murit x, avea 90 de ani, saracu'...". Eu zic ca 90 de ani sunt suficienti pentru un om. De ce sa traiesti o vesnicie? Nu asta e rostul nostru, nu existenta umana vesnica trebuie sa fie telul nostru. Fiecare traieste cat ii este dat. Si poate in curand il voi asculta pe tata, care mi-a spus incetisor:

-Nu inteleg de ce vrei sa vorbesti despre moarte, despre ceva care nu depinde de tine si asupra careia nu ai absolut nici un control!

Problema mea e ca vad prea multi oameni chinuiti de batranete si nu mi se pare ca viata asta prelungita cand ei nu se pot nici macar misca, ii ajuta cu ceva.

Autodidact sau cu profesor?

2010-10-19T08:08:00.001+03:00

De multe ori cand ii aud pe cei care spun "Am invatat limba x singur/a" zambesc cu amaraciune. Incerc sa ma gandesc la acea persoana, care e mandra ca a reusit prin forte proprii sa invete ceva nou si ma straduiesc sa nu-i stric bucuria explicandu-i cat de dezaprobator suna asta pentru mine. Nu pot sa ma bucur pentru ea pentru ca mie nu mi se pare o realizare. Nu cred ca a invata ceva "pe cont propriu, singur, fara indrumare" este modalitatea cea mai buna pentru a-ti insusi noi cunostinte. Desigur, in aceeasi categorie intra si cei care spun "am invatat sa conduc singur, am invatat matematica singur, am invatat proiectare singur"... Cumva voi pune mereu la indoiala cunostintele acumulate de acea persoana care nu a avut parte niciodata de indrumare, de corectare si de examinare. Nu vreau nici sa cad in extrema cealalta si sa spun ca profesorii sunt mereu extraordinari (oameni ca Randy Pausch sunt putini in randul dascalilor, cred eu) dar voi fi mereu de parere ca un profesor bun te va stimula mult mai mult si te va ajuta sa te formezi mai bine atat ca persoana cat si in ceea ce studiezi alaturi de el.

De ce sa scrii?

2010-10-18T09:35:00.000+03:00

In ultima perioada mi-am pus destul de des intrebarea asta: de ce sa scriu? De ce scriu? Acum vreun an spuneam ca scriu pentru mine. Spuneam ca scriu pentru ca astfel ma simt eu mai bine. Dar spuneam un adevar doar pe jumatate. Da, scriam pentru mine, dar scriam si pentru altii. Ce e scris aici e scris si facut public pentru ca altii sa citeasca. Unii dintre cei care citesc imi spun ca se regasesc in cuvintele mele, altii imi spun ca rad de experientele mele, altii ma contrazic sau incep sa se certe cu mine pe motiv ca nu sunt de acord cu ceea ce afirm. Reactiile fiecaruia ma bucura. Mult. Si asa ajung sa spun acum ca, de fapt, eu nu mai scriu demult doar pentru mine, ci scriu pentru oricine simte nevoia sa ma citeasca si sa ia din cuvintele mele ceea ce simte ca are nevoie.

I see dead people!

2010-10-06T10:15:00.000+03:00

Merg la plimbare prin padurice cu o prietena. Eu, amatoare de natura ea, un picut mai avansata ca mine la "petrecut timp liber in natura". Si ajungem intr-o poienita, tare draguta ea de felul ei. Doar ca avea iarba putin mai inalta. Si ne plimbam noi ce ne plimbam, pana cand la un moment dat eu observ o umflatura bej groasa cat o mana de om. Si era pe o mogaldeata de pamant care arata ca si cum tocmai ar fi fost sapat pe-acolo prin zona. Si ce-mi trece mie prin cap? Incep sa tip, isteric, ca acolo este un cadavru.

- Este un mort aici!
- Unde tu, esti nebuna?
- Acolo tu, nu-i vezi mana?
- Du-te tu, fii serioasa, ce idei ai in cap?
- Ni tu chestia aia bej de-acolo tu, ni!

Fata normal, mai intreaga la minte decat mine, se duce cu o bota acolo, inteapa si ridica trofeul in varful batului:

- E o ciuperca, tu! Auzi la ea, mana de mort!

Asta e efectul serialului Criminal Minds asupra mea, dupa 1 saptamana de urmarit episoadele din toate seriile pana acum.

Se cere inventie noua

2010-10-05T08:14:00.000+03:00

Sau daca exista, va rog sa-mi spuneti de unde pot lua si eu asa ceva. Am nevoie de un dispozitiv pe care sa-l atasez la portmoneu, chei si telefon. Si care sa sune cand le caut. Inca nu mi-am imaginat cum as face sa nu pierd ala pe care ar trebui sa apas, dar am vazut faza asta in vreun film asa ca trebuie sa existe pe undeva. Serios, dimineata la ora 7 sunt buimaca, parca m-ar fi lovit cineva in cap, si de cele mai multe ori reusesc sa uit pe-acasa telefon sau portmoneu sau chei. Cand locuiam singura si usa de la intrare se inchidea automat, iar eu eram fara chei, am ramas in fata usii de vreo cateva ori pana sa ma invat minte. Sau poate-mi recomandati ceva tehnici de evitat sa uiti acasa telefon+portmoneu+chei?

De-ale relatiilor

2010-10-01T14:06:00.000+03:00

-Te rog nu fa asta.

Daca nu ma intrebi mai mult, consider ca ai inteles ca nu vreau sa faci asta. Dar constat ca nu m-ai ascultat, drept urmare ma trezesc ca ajungem exact acolo unde presimteam eu ca vom ajunge. Adica tu faci ceea ce eu mi-am dorit sa nu faci pe motiv ca tu nu trebuie sa faci ce spun eu. Dar tocmai acolo e problema. Daca iti cer sa faci sau nu ceva inseamna ca pentru mine e important. Daca pentru mine e important, ma astept sa fiu inteleasa. Si daca nu sunt inteleasa si cerinta mea este absurda pentru tine, inseamna ca drumurile incep sa se desparta...

Din invataturile unui politist italian

2010-09-29T14:33:00.001+03:00

Italia, o duminica noaptea ca oricare alta.
"Trage pe dreapta" arata un politai. Merge la sofer si cere actele. Il rog frumos sa vina pe partea dreapta, a pasagerului, alias eu, alias vorbitorul de italiana din masina. Vine, cere si buletinul meu (nu permisul soferului). le ia si merge sa completeze ceva tabele de-alea de-ale lor. Si ma trazneste: suntem 2 romani intr-o masina cu nr. italian si netrecuti ca proprietari ai masinii nicaieri. Atunci ce-mi trece mie prin cap? Ca de obicei, sa incep sa fac glume da de o lasa careva mai moale. Mai ales ca cel care ramasese sa ne pazeasca ne pazea cu mana pe mitraliera. Si incep:
-Stiti, GPS-ul arata o directie, eu cunosc zona si ii spun sa o ia intr-o alta directie, iar bietul de el (care e la volan) devine confuz si o luam pe strazi gresite.
Politaiul cu mitraliera:
-Doamna, sincer parerea mea e ca ala care cunoaste drumul trebuie sa mearga singur in masina. Sau sa nu dea indicatii.
Simteam un soi de alianta tacita intre cel din stanga si cel din dreapta. Se intelegeau din priviri. Eu:
-Bine, dar na, stiti cum sunt femeile, nu prea se pot abtine de la dat indicatii.
-Domnisoara, nu stiu cum sunt femeile romance, dar italiencele stiu ca sunt un dezastru cand vine vorba de cicalit. De fapt nu, mai bine, sunt absolut convins ca de la Polul Nord, la Polul Sud, toate femeile sunt la fel. Toate sunteti la fel, identice.
Eu (uitandu-ma la mitraliera pe care o strangea tot mai tare):
-Nu pareti foarte fericit de concluzia la care ati ajuns.
La care politistul, uitandu-se dramatic intr-o parte:
-Nu sunt fericit, de pe-acum sunt resemnat!

Eu am ras, el nu.

Conversatie "business" romaneasca

2010-09-27T11:08:00.001+03:00

-Alo, buna ziua, sun de la Biroul pentru Export, Camera de Comert (era ceva asemanator, nu-mi amintesc exact denumirea institutiei, drept urmare sa spunem ca acesta este un exemplu demonstrativ si atat). vreau sa vorbesc cu persoana X, ca i-am trimis acum un mail si vreau sa vad daca l-a primit.
Eu, cu toata amabilitatea de care pot da dovada:
-Persoana X nu este in birou, va poate ajuta altcineva?
-Aaaa, pai daca nu este acea persoana, sun la secretariat, sa vorbesc direct cu directorul!
Eu:
-Bine. (ma pregatesc sa spun "o zi buna")
-Dar haideti totusi sa va spun despre ce este vorba. Am o prietena care este in Istanbul si care are nevoie de niste produse de la dumneavoastra. Cand se intoarce persoana X?
-Peste o saptamana, este in concediu. Doriti sa exportati produsele noastre, sau pentru ce anume aveti nevoie?
-A nunu, ea are nevoie pentru ea de cateva produse, sunt acestea: (aici imi enumera niste produse pe care in mod evident, compania la care lucrez NU le produce).
-Doamna, va sfatuiesc asa: intrati pe site-ul nostru, verificati produsele pe care le avem noi acolo, caci ceea ce-mi spuneti dumneavoastra nu cunosc, si 100% nu producem.
-Pai atunci cine le face?
-Doamna, nu am auzit niciodata de produsele acelea, nu stiu cine le produce. Intrati pe site, gasiti produsul dupa care mergeti la magazinele noastre (care au adaos 0%) si cumparati, caci noi nu facem expedierei de cate 2, 3 produse in strainatate.
-Aaa, pai n-am gasit nicaieri in magazine (vorbim de produse la fel de banale precum o crema de maini), daca persoana X nu-mi trimite produsul, il voi suna pe domnul director general, sa-mi trimita el.

Si inchide. Io perplexa, stau sa ma gandesc ce sfantu' voia duduia asta de la viata mea. Si ma trazneste: voia sa-i trimitem noi, asa, pe ochi frumosi produse de-ale firmei. Gratis, naturalmente.

Aflu dupa cum urmeaza: "cand persoana din biroul ala iti rezolva cheltuieli la bugetul de stat de vreo 1000 de euro, ii cam trimiti 2,3 produse, asa, de protocol, ca asa se face".

Din categoria: "trebuie sa obtin niste avize de la Protectia Consumatorului, si doamna de acolo ar avea nevoie de cate ceva". Sau cum sa mergi cu pachetel peste tot pe unde te plimbi (Finante, avocati, notari, diferite alte institutii).

Din umila mea experienta straina+romaneasca, va garantez ca doar la experienta romaneasca am vazut asa ceva. Biznessu' se face pe principiul: "daca-mi dai ceva, te rezolv sa plateasca statu'/altu'".

2 lucruri pe care nu le inteleg la (unii) barbati

2010-09-24T09:06:00.000+03:00

De fapt sunt 2 obiceiuri pe care personal le gasesc dezgustatoare la barbati. Si cand le vezi zilnic in drum spre serviciu, dis-de-dimineata, la un moment dat deja nu mai poti. Asa ca azi am luat atitudine (poate cam urata pentru o domnisoara, dar macar am ras bine inainte de a-mi incepe ziua). Nu suport:

1. Flegmatul pe strada.
Care-i faza? Ce satisfactie iti ofera acest dezgustator obicei?

2. Scarpinatul la coaie.
(da, am scris "coaie", hai sa trecem mai departe la ideea principala)
Il vad azi pe un tip, destul de grabit, ca merge pe strada, si la un moment dat, la vreo 10m distanta de mine, incepe sa se scarpine. M-am oprit in fata lui, l-am prins de umeri, si cu ochii plini de compasiune, l-am intrebat: "Ai latai, asa-i? De-aia te scarpini la coaie, ca ai latai. Bietul de tine!"
Da, a mutit, si da, am ras cu pofta pana am ajuns la serviciu.

Ciudatul calcul al restului

2010-09-22T09:36:00.000+03:00

De la o vreme incoace am luat o decizie care unora li se pare absurda. Am decis ca atunci cand platesc pentru ceva, sa astept restul, pana la ultimul banut. Singura exceptie pe care o fac este cand las bacsis la vreun bar, dar si acolo, daca consum o cafea de 4 lei mi se pare absurd sa las bacsis de 2 sau 3 lei.

Am o problema mai ales cu soferii de taxi. Nu inteleg prin ce calcule anume daca valoarea cursei e de 8.1 lei, eu platind cu 10 el decide ca restul cuvenit mie e de 1 leu. De ce daca ceasul arata 8.1 el spune: 9 lei! Aceeasi poveste si la unele magazine. Vesnicul "nu am sa va dau rest" ma omoara. Mai am uneori placeri de genul: "nu-i nimic, astept sa mergeti sa schimbati, sa-mi dati restul" si o spun mereu cu zambetul pe buze si foarte politicos. Desigur, atitudinea mea se schimba in momentul in care mi se spune sa merg eu sa-mi schimb banii. Imi intorc spatele si las totul acolo. Pana acum ideea a fost mereu: "nu am energie sa ma lupt cu asa ceva, pentru 20 de bani n-are rost". Ei, dar 90 de bani la taxi, 20 de bani la alimentara, 30 de bani la paine, 50 de bani la piata, si astia sunt deja banii pentru 2 cafele de-ale mele.

Sunt banii mei. Munciti. Munca mea, eu o pretuiesc. Pana la ultimul banut. Daca aleg sa ofer eu un bacsis e una, dar cand dau de atitudine gen "mi se cuvine restul ala" incep sa ma enervez. Nu, restul meu nu se cuvine nimanui care are un salar pentru care munceste. Cu exceptia cazului in care decid eu ca vreau sa-l dau. Dar de cele mai multe ori aleg sa nu-l mai dau, pentru ca uite-asa s-a format cercul vicios in care pentru ca iti ceri restul de la cumparaturi esti privit ca un fraier si tratat mai rau ca un hot, cand de fapt e vorba de banii tai.

Voi ce alegeti sa faceti?

Despre Alina

2010-09-21T08:56:00.000+03:00

Vad status la fata pe mess: "Ma simt bine. Now can we please move on?" Incep sa fac misto, normal, intreband ce-a patit. Raspunsul ei a fost simplu:

-Citeste aici http://ame-lia.blogspot.com/ .

M-a socat. La propriu. Eu pe fata asta o cunoscusem in mai, o fata foarte vioaie si cocheta, chiar ma gandeam oare cand avusese timp sa-si faca bucle in parul acela negru, frumos. Aflam aseara secretul: era o peruca (sa o citez pe ea: "bine tu, astea vin gata coafate, ce crezi? :))"). Si cuvantul "cancer" a inceput sa aiba macar pentru o clipa, povestind cu ea, sunetul unei boli ca oricare alta, n-a mai avut sunetul unei sentinte care te condamna la chin, suferinta, si in cele din urma moarte. Alina are 27 de ani, traieste (se simte bine, n-o mai intrebati asta) se bucura de viata si se comporta absolut normal fata de cancer. Chimioterapia a fost un tratament normal, ca oricare altul, iar "a fi bolnav" in acest caz a avut exact conotatia pe care i-a dat-o Alina. N-a insemnat statul in pat si plansul peste tot e unde mergea, n-a insemnat resemnare si renuntare la viata, ci tocmai contrariul. Si da, o inteleg perfect cand spune ca s-a saturat sa fie compatimita, in locul ei as detesta privirile pline de mila ale oamenilor din jur.

-Stii, Oana, oamenii plang sau te compatimesc nu din multa dragoste fata de tine, ci pentru lor le este teama mai mult pentru ei, plang pentru cum i-ar face pe ei sa se simta daca ai pati tu ceva, nu plang pentru durerea ta.

Aici mi-a fost putin rusine cu rasa asta umana, care functioneaza asa egoist, dar n-am putut sa o contrazic pe Alina.

Filosofam mai departe cu ea:

-Tu Alina, partea cea mai faina in a fi femeie e ca intotdeauna cadem in picioare, intotdeauna avem putere infinita pentru a merge mai departe.

Ea, of cors, n-avea chef de filosofii de genul si-mi tranteste:

-Nu tu, partea cea mai faina este ca THERE'S ALWAYS MORE MAKE-UP.

Logic, are dreptate.

Si, ca o adevarata lasa eu am dezertat prima la sfarsitul conversatiei. In genul:
-Alina, nu ti-e somn, nu esti obosita?
-Nu, de ce?
-Pai mie ca mi-e, asa, putin...

Partea buna a oamenilor

2010-09-20T11:25:00.002+03:00

Unul dintre multele mele necazuri e ca eu cred prea mult in asta. Adica in partea buna a oamenilor. Si stau si rabd si suport destul de multe pana sa accept resemnata ca poate partea aia buna e ascunsa prea adanc pentru ca eu sa ajung la ea. Sau prea adanc pentru ca ea sa iasa la suprafata pentru mine.
Cred in scuzele gen "nu am vrut sa te ranesc", "nu am vrut sa te supar", "nu ti-am spus pentru ca stiam ca te-ar fi deranjat"....Cred cu naivitate ca persoana care imi enumera toate scuzele astea chiar s-a gandit la mine, pentru ca prefer sa cred ca oamenii sunt buni, nu rai. Dar stiu, la fel ca ei, ca scuzele astea nu fac decat sa sublinieze un crunt adevar (pentru mine): persoana care stie ca face ceva cu care te supara, sau mai rau, te raneste, si cu toate astea continua sa faca pentru ca ei ii este mai bine asa, e o persoana care are prea mult egoism in ea, si care nu prea va mai lasa la suprafata "partea ei buna", cu atat mai mult cu cat a inteles ca scuzele ii vor fi mereu acceptate de dragul prieteniei/iubirii/legaturilor de rudenie sau alte motive sa le spunem intemeiate.

Oare ce cer eu e altruism din partea celorlalti? Sau prin simplul fapt ca cer ceva e o dovada de egoism din partea mea?

Iar tigani?

2010-09-17T12:54:00.000+03:00

Din partea mea duca-se in toata Europa, poate pe-acolo reuseste cineva sa-i civilizeze, sa-i educe, deoarece romanii (uneori mult prea toleranti) au esuat cu desavarsire. Sa plece, toti, daca se poate direct pe capul lui Sarkozy, sa ii educe el ca noi ne-am saturat sa cheltuim bani (si asa de unde nu avem) pentru niste nespalati care nu-si dau nici cel mai mic interes pentru integrare in randul comunitatilor locale. Asa cum Europa s-a saturat, ne-am saturat si noi. De ei, tigani/rromi, de toti. Avem si noi romanii suficiente lepadaturi, nu ne mai trebuie si tigani extra pe langa ele.

Pensie?

2010-09-09T09:47:00.000+03:00

Bucuria mea este de scurta durata, stiu. Ma bucur pentru ca cei care aveau pensii de 30.000 de lei au acum 2.000. Pensia de 2.000 de lei e o pensie mare comparat cu a majoritatii, care au pensie de sub 1.000 de lei. Ma tot gandesc, oare cum e sa ai pensie de 30.000 de lei? PENSIE?? Ce salar trebuie sa fi avut ca sa ai pensie de 30.000 de lei? Eu nu pot sa-mi imaginez 30.000 de lei. Serios. Contul meu n-a aratat niciodata asemenea suma. Banii aia i-am luat sub forma de credit (suma mai mica de-a dreptul), de la o banca. Si exista oameni care ii iau LUNAR ca pensie?? In Romania?? Ma scuzati, dar mi se pare anormal. Iar crizele lor de acum mi se par si mai anormale, dar macar ma distreaza. Li se pare strigator la cer ca ei sa aiba pensiile calculate in functie de salar. Adrian Paunescu, acest ilustru comunist care se pricepe la cantat, la scris, la fotbal, la facut legi, la pupat in cur televiziuni dar mai ales la scos cu basma curata una bucata nevasta care a ucis 3 oameni intr-un accident de masina (stie cumva cineva ca femeia aia sa fi facut inchisoare macar 3 ani?), acest burtos carunt cu ochii lacomi, zice ca din 2.000 de lei nu-si poate plati curentul si nu-si poate tine fata in facultate. I-as scrie pagini intregi despre cum o tara intreaga reuseste sa faca asta din mai putin, dar ar fi degeaba. Oamenii ca el traiesc intr-un univers paralel, care n-are nici o legatura cu Romania pe care o traiesc eu. Cei ca el, care se plang de pensiile lor dar nu simt nimic fata de cei care fac foamea pe pensii de 200-300 de lei, imi provoaca o scarba incredibila.

Da mai, ma bucur ca acum traiti si voi in Romania, ma bucur ca simtiti si voi, pensionarii ex-de lux, adevaratul nivel de trai din Romania. Si vai cum as vrea sa va spun asta privindu-va drept in ochi!

Una scurta despre manageri

2010-09-07T10:14:00.002+03:00

Manager. E cuvantul pe care il suport din ce in ce mai putin in Romania. Un manager teoretic stie sa "manage" (adica sa gestioneze) activitati. De aici incolo variatiunile. Pe domenii, vechime, chestii de genul. N-am sa pricep niciodata cum un absolvent proaspat iesit de pe banicle facultatii isi da titulatura de "manager" (pe langa cuvinte gen "project", "account", "sales", "marketing", sau mai noul "communication"). Nu am vazut nici un CV in strainatate care sa contina cuvantul Manager la oameni sub 25 de ani (si intre 25-28 erau cel mult Store Managers, adica Sefii de Magazine). Da, am vazut multe CV-uri, sute de CV-uri - asta ca precizare pentru aia care se vor trezi sa spuna ca habar n-am despre ce vorbesc. Da' in Romania oricine a terminat facultatea crede ca e Manager.

Vedeam la stiri un reportaj cu ce-si doreau absolventii acum 3 ani de zile cand terminau scoala, si nu concepeau sa aiba job fara: salar de 3000 de euro, masina, laptop si telefon de firma. Pardon, ma scuzati, ei se viseaza manageri desi nu au lucrat de la 9-17 niciodata, si dupa ce lucreaza 1 an de zile li se pare ingrozitor sa ai sef, sa te trezesti zi de zi asa devreme si sa nu mai poti pierde noptile. Responsabilitatea dom'le, e o lectie inca neinvatata pe-aici prin facultati. Lasa, bine ca suntem invatati sa nu acceptam un job de incepator pentru mai putin de 500 de euro salar (asta ca sa citez spusele unui fost profesor din facultate).

Tuica noastra cea de toate zilele

2010-09-06T15:55:00.000+03:00

De vreun an incoace, numa' tuica-mi place.

Adica la mine mai nou nu exista chef fara tuica. Si deocamdata mi se pare cel mai sanatos alcool (consumat cu masura, desigur). Ce-mi place cel mai mult e ca stii sigur ca nu mergi la sueprmarket ca sa o cumperi. Eu procedez asa:

Pasul 1: Mama, tata, cu cine puteti vorbi pentru 1L de tuica pana vineri? Daca timpul de procurare e prea scurt mergem mai departe la:

Pasul 2: Prieteni (barbati) care au rude la tara.
Desi sunt slabe sanse ca pana acum sa nu fi rezolvat cu litrul de tuica, mergem la:
Pasul 3: Prieteni (femei) care au rude la tara.

Nu exista probabilitate ca intr-una din aceste situatii sa nu faceti rost in maxim cateva zile de 1 L de tuica. Pur si simplu ea nu exista. "A face rost de tuica" e singurul mod valid de a o cumpara. Daca ai lua-o de pe ceva rafturi dintr-un magazin banal, n-ar mai fi tuica.

Tuica e ca un soi de fratie. Ea este aproape peste tot, dar nu e la vedere, ca daca ar fi asa, in fata ta, ar exista riscul sa nu-i mai apreciezi valoarea. Cel mai mult imi place de nenea Pamfir, prieten de familie. De la el a fost procurat ultimul litru consumat cu multa apreciere la Cheful '90 de care va spuneam. Cand l-am intrebat cine a facut tuica respectiva, si-a umflat plin de mandrie pieptul zicand:

-Cazanierul sef aici de fata prezent, cine altcineva?

Tuica in Ardeal e ca Pizza in Napoli. Vin aia cu reglementari de la Europa ca nu-i voie sa folosesti nu stiu ce, ardelenii se isterizeaza. Cam cum s-au isterizat napoletanii cand li s-a spus ca pizza lor iubita nu mai are voie sa fie facuta pe cuptorul cu lemne. Desigur, nimeni nu poate sa le spuna Ardelenilor cum se face tuica.

Banc:
Un oltean i se lăuda unui ardelean:
- Bre, făcui o palincă de 38 de grade
- Mă omule, interveni ardeleanul, aceia-i febră, nu pălincă.

Cand imbatraneste, omul.....

2010-09-03T11:47:00.000+03:00

....se prosteste. Sau chefuieste. Sau (cum fac eu) le face pe amandoua.

Cum am ales sa ma prostesc? Si sa chefuiesc? Cum imi place mie cel mai mult. Mi-am invitat cativa prieteni la un mini chef. Numar limitat din motive de buget limitat si spatiu limitat. Dar daca iese chef de chef, logic ca nu va fi primul chef de acest gen. Invitatia a sunat cam asa:

Invitatie speciala

Data: vineri, 3 septembrie

Locatia: (din motive de securitate, pastram secret acest detaliu)

Ora: incepand cu ora 21, pana cand ne lasa ....

Pentru ca cineva anume refuza sa imbatraneasca, te invit la sarbatorirea celor 9 (2+7) ani pe care ea ii implineste, la Cheful Anilor ´90, sa ne amintim impreuna de era Beverly Hills, Salvati de clopotel, Baywatch, si sa dansam (optional asta cu dansatu’, ii inteleg pe cei carora le-au ruginit oasele) pe muzica lui DJ Bobo, Fun Factory, Mr. President (nu poate lipsi Coco Jambo, desigur), si, dupa ce golim sticlele sa le invratim in cerc, aducandu-ne aminte de „Sticluta”, „Adevar sau provocare” si alte jocuri de pe vremurile acelor chefuri!

OBLIGATORIU: Tinuta este obligatorie, adica va rascoliti dulapurile de haine pe care nu le-ati aruncat inca (sau dati o raita prin seconduri) si veniti imbracati dupa moda anilor ´90.

Bonus: pentru a spala anumite pacate, sarbatorita va va servi cu cate o portie de macaroane. Ne-uleioase, si de data asta dupa reteta verificata. Italiana, desigur.

Ne vedem acolo!

Deci cam asa sarbatoresc eu ca am crescut mare. Si piesa cu care intru in atmosfera este:

Reguli de circulatie - sunt si ele facute ca sa fie incalcate?

2010-09-01T10:05:00.001+03:00

Citesc din presa saptamana asta:
-Prefect arestat dupa ce a lovit o mama si un bebelus pe trecerea de pietoni

-Accident pe varianta Zorilor-Manastur: un tanar care circula cu 100 km/h a provocat un accident grav soldat cu moartea unei persoane

-4 persoane ranite in urma unui accident la Cluj
Si suntem abia la mijlocul saptamanii....

Am avut nenumarate discutii pe tema asta cu prietenii mei, sau simpli cunoscuti. Sunt foarte vehementa cand vine vorba de regulile de circulatie, si in special cand vine vorba de viteza. Nu inteleg de ce principiul "regulile sunt facute ca sa fie incalcate" trebuie aplicat si in circulatie. De ce, daca tu te grabesti, uneori ajung sa plateasca si altii pentru graba ta? De ce, daca scrie "parcare interzisa" e musai sa parchezi acolo? Pana la urma nu inteleg de ce, locuind la 10 minute distanta de casa, trebuie sa mergi cu masina proprie si personala la serviciu (nu ajungi in 10 minute, ajungi in 8, ca pana ocolesti si pana gasesti loc de parcare ohhoooo cum trec minutele...)?

Daca vreau sa merg spre casa, trebuie sa fac slalom printre masinile parcate pe trotuar, sau sa merg pe strada cu riscul de a fi lovita de o masina, pentru ca nu am loc de ele pe trotuar. Zau ca la faza asta intr-o buna zi o sa ma enervez, voi scoate cheile din geanta si pe fiecare in parte le voi binecuvanta cu cate o zgarietura, ca sa inteleaga ca daca parcheaza pe spatiu public, nu privat, si parcand ilegal, nu au dreptul sa se planga de astfel de incidente ("ah, nu-i vina mea ca tinta de la curea ti-a zgariat masina cand incercam sa ma strecor pe langa ea, pe trotuar, ferindu-ma de alte masini"). Faza cu locuri suficiente de parcare nu ma convinge. Asta e problema vesnica peste tot in lume, cat timp exista mai multe masini decat locuitori pe pamant, mi se pare normal sa fie o problema.

Mai am vesnica problema cu cei care merg cu viteza. Daca ma aflu intr-o masina care incepe sa depaseasca suta de km/h nefiind pe autostrada, eu incep sa panichez. Nu ma intereseaza argumentele gen "cunosc bine masina", "n-am patit niciodata nimic", "sunt un bun sofer si sunt stapan pe mine" sau alte minuni de genul. Nene, e limita maxima admisa 60km/h, respecta regula. La urma urmei tu esti cel care alege mijlocul asta de deplasare, nu iti impune nimeni asta. No, daca ai ales asta, respecta-i regulile. Masina nu trebuie sa te teleporteze intr-un loc anume, nu asta-i menirea ei, dar nu stiu prin ce mecanism ciudat odata ajuns la volan uiti asta. Mi s-a intamplat sa urc in taxi si soferul sa mearga cu 90km/h pe motiv ca "e libera soseaua". Nu prea i-a convenit cand am urlat la el sa mearga normal si trantindu-i replica "pe banii mei mergi cum zic eu, nu cum vrei tu sa ma duci, adica pe banii mei nu te joci tu cu viata mea". Cand sunt politisti in trafic mergi incet, ca nu cumva sa fii vazut. Si injuri ca cica e mai greu, ca politistii incurca. Nu, nu incurca nimic, ci lumea merge regulamentar. O fi mai lent totul, dar macar nu se intampla accidente. Adica asa sunt salvate vieti. De fapt replicile sunt "daca n-ar fi politie as calca-o, dar asa...". Asa numa bine, respecti (macar ocazional) regulile.

Ah, si daca te vei bucura ca incalci regulile mai bine nu-mi spune, ca asta pentru mine nu-i lauda. masinile nu iti aduc un beneficiu, ci o bataie de cap in plus. Ele sunt o cheltuiala in plus, sunt o grija in plus. Faptul ca-ti plimbi fundul in masina nu iti da mai multe drepturi fata de ala care merge cu bicicleta sau pe jos, din contra. Te ingradeste, te limiteaza. Nu te lasa amagit de industria auto, prestigiul tau nu va creste daca te plimbi intr-o masina. Mai nou prestigiul tau creste daca te plimbi mai degraba cu bicileta decat cu masina.

Nu vreau flori. Punct

2010-08-31T10:02:00.001+03:00

In general ma astept sa primesc flori doar de la iubit. Si atunci, fara sa fie ocazie speciala. Adica nu de ziua mea, nu de ameteala aia de Valentine's, nu de 8 Martie (desi ador ghioceii) ci mai degraba cand nu e nici o ocazie deosebita. Adica e ceva de genul "treceam pe langa batranelul asta si m-am gandit sa-ti aduc trandafir de la el". Cam cum a facut cineva aici adica:

A oferi flori a devenit un gest care se face cand e sarbatoare. A devenit banal. "E ziua ta, primesti flori". "Te mariti primesti flori". "Termini facultatea primesti flori". Imi spunea o prietena ca a primit la cununie flori in valoare de aproximativ 250 de lei. Daca ar fi flori in ghiveci (iar acolo eu am o preferinta pentru ierburile aromatice sau pentru plantele pe care le folosesc la gatit), bucuria ar fi foarte mare. Dar sunt flori care dupa o saptamana nu mai stii de ele. Si atunci nu-i pacat? Si de flori si de bani?

Ce-ar fi, asa, macar din cand in cand, sa oferim flori cand nu e o ocazie deosebita, iar la acele ocazii surprizele sa fie altfel? Sa nu mai fie niste gesturi banale?

PS: buchetul asta mi se pare de zeci de ori mai frumos decat toate ornamentele care se pun mai nou la flori. Simplu, doar trandafiri. De aici: http://www.primstar.ro/

Flashmob? No asta da!

2010-08-30T10:15:00.000+03:00

Asta e cel mai tare flashmob vazut de mine pe net! Enjoy!

Relatare speciala cu porumbei

2010-08-29T22:01:00.000+03:00

Intrerup aceasta minunata zi de duminica pentru a va povesti (cu sufletul la gura de emotie) odiseea desfiintarii cuiburilor de porumbei din balconul meu. Cand invat cum se pune link, o sa va trimit la postarea "cui sfantu' ii plac porumbeii" ca sa intelegeti prin ce tortura auditiva am trecut eu timp de cativa ani de zile.

Dar azi, oh, minunata zi de azi, a devenit decisiva. Inarmata cu nervi si isterii feminine am intrat in camera parintilor urland la tata ceva de genul: "Fii barbat si du-te si omoara porumbeii aia, fa ce vrei cu ei, da sa dispara de acolo ca nu pot sa dorm de ei". Nu stiu prin ce miracol tata a fost mai afectat de crizele mele, nu ca pana acum, si in fata unei voci de femeie careia i s-a adaugat o a adoua voce de femeie care urla la el din acelasi motiv, a cedat. Bietul, cred ca era cam ametit la cum incepuse ziua de duminica pentru el, asa, din senin.

Si se duce tata si desface pe-acolo placile care permisesera crearea cuiburilor nenorocite. Si toata treaba are loc in genul: "hai de-acolo mai, hai, du-te, zboara, shhhhhhh, shhhhhh, zboara!". Ulterior, vazand cat se zbat porumbeii aia in geam ca nu vedeau de geam si tot in el dadeau cu capul pana sa iasa, tata discuta paternal cu ei: "Ba da prost te-o facut ma-ta, da tu nu vezi ca acolo e geamul deschis, ma prostule ma? Da zboara odata, ce mai astepti!" si astepta cuminte pana porumbelul gasea geamul deschis si zbura...Desigur, eu deja radeam cu lacrimi auzind ce povesti are tata cu nenorocitii aia.

Pentru iubitorii de animale, precizez ca nici un proumbel nu a fost ranit. Pentru ceilalti, au fost alungati 4 indivizi din specia aia falfaitoare a porumbeilor, si urmeaza sa pun ace pe-acolo, sa ma asigur ca nu se mai intorc veci!

Asta a fost tot pe minunata asta zi de duminica.

Discutii despre "a cui treaba e sa faca cafeaua"

2010-08-27T12:08:00.000+03:00

Vesnica problema in firmele romanesti. Serios, nu inteleg de unde pana unde: "Nu-i treaba mea sa fac cafele, sa duc cafele, ca eu am facut o facultate, de ce sa-i servesc pe altii? Nu e trecut in fisa postului meu sa fac cafea pentru altii, de ce sa o fac?". Nu pricep ce-i asa mare filozofie sa faci cafea si daca mai vrea cineva, sa-i duci si lui/ei o ceasca. Si de ce persoana care face cafea trebuie sa fie privita cu un soi de dispret gen: "E treaba ta de fiinta inferioara sa faci cafea si sa servesti pe altii".

La polul opus nu-i inteleg pe cei care se asteapta sa fie serviti si pupati in fund cu "adu-mi 3 cafele, ca eu sunt peste tine in ierarhia organizatiei". Sa stai la cheremul altora sa te servesasca mi se pare ca mai degraba te umilesti decat dovedesti ca "esti mai bun". Cu atat mai mult cu cat atitudinea ta cand ceri cafele e una care e menita sa para dispretuitoare la adresa cui ii ceri asta.

Really, incercam si noi sa ne maturizam?

Scrisoare pentru tigani

2010-08-26T14:26:00.000+03:00

Imi place de voi. Aveti un farmec aparte, sunteti o cultura (inca) oarecum mistica, aveti credinte deosebite fata de alte culturi si uneori pofta de viata si energia voastra devin molipsitoare. Printre voi sunt cativa cu care am reusit sa ma inteleg si sa-mi fiti chiar simpatici. Dar nu despre ei scriu acum. Ci despre aceia dintre voi cu care am o problema de toleranta.

Am o problema cu aceia dintre voi care refuza regulile societatii in care traiesc. Si mai rau, devin si molipsitori. Pe principiul "daca tiganul fura si nu-l prinde nimeni, de ce sa fiu eu mai prost?" a mers destul de mult si romanul si asta incepe sa ma afecteze tot mai mult. N-am sa inteleg niciodata de ce refuzati educatia, cu atat mai mult cu cat aveti acces gratuit la ea doar pentru ca sunteti tigani (UBB are specializari cu locuri bugetate special pentru "rromi"). Sau de ce refuzati sa munciti precum restul muritorilor de rand. Existenta inutila pe pamant este condamnata si de religie, neproductivitatea este chiar un pacat capital (i se mai spune lene), deci nu sunteti condamnati doar din punct de vedere social. Nu inteleg de ce preferati sa furati, cauzand astfel traume unor oameni care nu v-au facut nimic in viata. De ce banul muncit de altii e mai bun pentru voi decat banul muncit de voi? De ce trebuie sa-mi fie mereu teama si sa strang geanta mai aproape cand va recunosc pe strazi, stiind ca sunt mari sanse sa ma furati? De ce refuzati sa locuiti in conditii decente si sa va spalati? De ce va cresteti copiii in spiritul cersetoriei si furtului?

Si intoleranta mea fata de voi creste cu atat mai mult cu cat atunci cand ati mers prin alte tari v-ati prezentat drept "romani". Va trimit altii cu forta inapoi in Romania si ameninta cu interdictii la adresa intregii tari, totul din cauza voastra. Si voua nici ca va pasa. Va mandriti cu asta. Ca asta de aici:

Cu cat aud mai des lucruri din-astea cu atat devin mai rasista fata de voi, tiganii. M-am saturat de voi, astia care refuzati sa va adaptati la reguli. Din partea mea plecati unde vedeti cu ochii, muriti, ascundeti-va, orice, dar sa nu mai stiu ca sunteti in continuare niste paraziti.

Avionule, e probleme!

2010-08-23T12:14:00.000+03:00

Diminetile de vara sunt minunate. Desigur, asta stiti cu totii. Abia dimineata reusesti sa atipesti, e racoare afara, iar sperantele tale de putina odihna sunt indeplinite si poti dormi in sfarsit 2 ore pana sa incepi o noua zi. Asta daca nu cumva se intampla sa locuiesti pe directia de aterizare a avioanelor la tine in oras. Am dimineti (precum cea de azi) in care pe mine ma trezeste zumzetul avioanelor si ferestrele mele care tremura. Si ies cu ochii adormiti in balcon, fugind (da mai, fugind, si uneori chiar dezbracata daca e cald tare noaptea), cu impresia ca de data asta avionul se opreste in bloc, sau intra direct in balconul meu. Zgomotul e asurzitor, spaima nu va explic, si intr-un final ajung mereu sa injur, ca ma sperie astia dis de dimineata. Si dau sa verific azi, pe site-ul aeroportului, ce nenorocire de avioane au fost azi dimineata, de au trecut vreo 4, in decurs de 1 ora, asta in conditiile in care in mod normal la Cluj nu exista asa multa activitate. Spre surpriza mea, intre 6 si 7 dimineata, nici un zbor. WTF?? Acuma n-oi fi eu chiar asa de paranoica incat sa visez avioane deasupra mea si geamuri care tremura. 9/11 e de vina pentru ideile cu avioane care intra in cladiri.

Preview

2010-08-23T09:58:00.000+03:00

Urasc sa mi se povesteasca dinainte o carte sau un film. Nu-mi place sa stiu nici cel mai mic lucru despre ce urmeaza, si la ce sa ma astept. Daca vad un titlu, sau cineva imi recomanda ceva, prefer sa stiu titlul si atat. In rest nu vreau sa stiu "despre ce e vorba acolo". Cer opinii gen "ti-a placut?", "merita sa dai banii pe cartea asta/biletul la cinema?", "e frumos/interesant in opinia ta?" dar NICIODATA nu vreau sa stiu alte detalii.
La mine e simplu, sunt curioasa, si faptul ca nu stiu nimic ma motiveaza sa vad un film anume sau sa citesc o carte anume. Rareori ma mai intereseaza ceva ce stiu dinainte ce ar contine/povesti. E drept ca mai sunt si exceptii, cand ceva anume nu ma inspira si ma gandesc ca poate 2, 3 cuvinte din partea cuiva ma vor motiva. Dar atunci intreb eu: despre ce e vorba?
In rest, serios, nu vreau sa stiu pentru ca astfel mi se distrug mituri, sperante, daca aflu detalii incep sa am asteptari, iar atunci cand am asteptari devin automat dezamagita. Secretul fericirii mele e sa am mereu curiozitati (cred).

Shopping?

2010-08-20T10:12:00.000+03:00

Nu prea imi place mie sa merg la cumparaturi. Dar, pentru ca trebuie, o fac. Ma traumatizeaza mereu ideea ca trebuie sa probez la nesfarsit hainele, asta din cauza ca marimile difera de la brand la brand. Si uite-asa mi-am dat seama de ceva: cu cat un brand e mai scump, cu atat marimea pe care o porti e mai mica, sa fii magulita. Am aflat ca asta s-ar numi "masura de marketing". Adica un brand mai scump imi ofera haine marimea 36, un brand de nivel mediu imi ofera marimea 38 iar unul ieftin, marimea 40. Deci la cumparaturi platesc banii pentru produs, pentru brand, dar si pentru vanitatea mea. Daca vreau sa ma cred slaba, ma costa mai mult, daca nu sunt vanitoasa, platesc mai putin pe haine. Ce complicat a ajuns sa iti alegi imbracamintea in ziua de azi!

"E in sangele meu"

2010-08-19T16:01:00.000+03:00

Ma intriga exprimarea asta. Cel mai des m-a intrigat cand a fost folosita in sens peiorativ, pentru a cataloga de exemplu tiganii: "e in sangele lor sa fure/ insele/ cerseasca". Sau cand spui despre cineva: "s-a nascut cu meseria asta in sange". Sau: "provine dintr-o familie de actori, deci are arta in sange". Mi se pare o formulare prea concreta din punct de vedere biologic ("in sange"), pentru a exprima niste deprinderi socio-culturale. E un concept cultural universal, nu doar local, l-am regasit cam peste tot pe unde am umblat pana acum. Nu imi place in mod deosebit, dar nici nu imi displace. Ma intriga pur si simplu, si asta poate din cauza ca e plin de simbolistica (defineste ceva atat de inradacinat in personalitatea unui om incat astfel se subliniaza ca nu este nici o sansa sa schimbi acea caracteristica). Curiozitatea "e in sangele meu".

Tantarul, acest mister al lantului trofic

2010-08-18T11:24:00.000+03:00

Eu am o problema cu intelegerea rostului tantarilor pe lumea asta. De fapt, tantarii astia la ce sunt buni? Sunt transmitatori de boli si ajuta la o exterminare mai rapida (poate)? Nu sunt biolog, si poate de-asta nu pricep eu care le e rostul. Si de ce trebuie sa existe asa de multi. Si de ce trebuie sa suga sangele (acesti vampiri in miniatura, aceasta lume Twilight), de ce trebuie sa lase bube, si mai ales cum sfantu se pot pune 50 de tantari pe ACELASI OM si sa suga sangele afara din el? Serios, care le e rostul existentei? Intreb si eu, poate daca aflu raspunsul devin mai toleranta la intepaturile sugatoare ale lor.

Apa plata (fara lamaie)

2010-08-17T14:25:00.000+03:00

Ha, ca multi radeau de mine ca eu beam apa de la robinet.

Ateii si moralitatea

2010-08-16T10:01:00.000+03:00

Moralitatea asa cum o stim in ziua de azi e oarecum o serie de norme create de religie. Cu toate astea, multi atei au o moralitate mai puternica decat unii "crestini". Ciudat paradox, nu? Si nu cred ca ar putea avea o explicatie logica.

Iron Maiden si ardelenii

2010-08-12T16:54:00.002+03:00

Ioi, ca vin Iron Maiden peste noi!!! Io am auzit ca aia-s atata de cool incat au avionul lor, si cica ei si-l piloteaza! Adica aia-s de-aia ca dumnezo, aproape ca stiu sa faca de toate, stii? Ar trebui sa ne temem de ei, ca au si ceva drac impielitat acolo desenat. Ioi, stai, noroc ca ni-i pista de la aeroport mica, si nu vin aia chiar asa de hardcore peste noi. Nu de alta, da tre sa fim pregatiti dom'le. Si daca nu putem fi pregatiti, stam in case. Ca ne temem, asa de tare bubuie aia. Bine, au si ei ceva mai soft in ei, gen:

Lasand gluma la o parte, da, mai sunt cateva zile (pe numarat de ore de-a dreptul) pana cand legendarii vor sosi la Cluj. Cum care legendari? Iron Maiden, desigur. Nu ii consideri legende? Pfai de capul tau, astia-s mama si tata muzicii heavy metal asa cum o cunoastem noi azi (nu vorbim de bunici si strabunici cand ne uitam inspre alti ani). Desigur, explicatiile astea nu sunt pentru metalisti. Metalistii vor fi acolo 100%, pentru ca ei STIU ca au de-a face cu una dintre formatiile care au revolutionat muzica heavy metal. Explicatiile astea au fost pentru haterii care se leaga de trupa (si implicit de organizatori). Bai, gusturile nu se discuta, clar? Da' parerea mea ar trebui sa fii destul de ignorant sa nu stii CINE SUNT Iron Maiden. Oricine asculta muzica in general, a auzit macar 1 data de Iron Maiden. De acord, se poate sa nu iti placa (sa recunoastem, heavy metal-ul nu e un stil usor), dar daca tie nu iti place nu ai dreptul sa desconsideri ceea ce pentru altii e mit, legenda si pasiune. Daca nu iti place, stai in casa si gata. Facem loc legendelor si iubitorilor de heavy metal, desigur.

Bravo organizatorilor!

PS: As bea o bere cu omul asta:

Din cate stiu despre el, pare sa fie un om cel putin foarte tare (puneti mana si cititi, ca merita, chiar stie de toate)! Tot pentru aia care nu stiu: Bruce Dickinson e vocalistul trupei Iron Maiden.

UPDATE: Un amic imi spunea ca el merge in 17 august la concertul din Codroipo (Italy). Pretul biletului de acolo e 69 de euro. Aici e 25 (aproximativ). Cine-i norocos acuma?

Meseria este bratara de aur

2010-08-11T16:08:00.001+03:00

Un amic imi povestea cum elev de liceu fiind, isi pierdea dupa-amiezele pe la Bingo. Va amintiti, desigur, isteria locurilor in care se juca Bingo pe la sfarsitul anilor '90. Si intr-o zi ca oricare alta, se intalneste acolo cu profa lui de fizica. Profa lui de fizica, dimineata ii preda fizica si dupa-masa ii servea (sucul) la masa unde juca copilu' Bingo. Initial speriata femeia, le-a spus sa nu spuna nimanui treaba asta, nu de alta dar risca sa fie data afara din invatamant, pentru ca vezi-doamne, sa fii ospatarita intr-un local nu e o meserie potrivita pentru cineva care e la catedra. Cu alte cuvinte, daca am salar de 8 milioane si rate de 10, nu ma pot angaja oriunde (si ca femeie de serviciu la spital daca numai acolo gasesc) pentru ca asa e regula: nu da bine ETIC, MORAL, ca profesoara, sa fii vazuta asa.
Vin si intreb: da e etic, moral sa platesti oamenii la limita subzistentei? Omul alege meseria pentru care simte ca are o vocatie. E dispus sa indure plata mica pentru ca acea meserie ii aduce impacarea de care are nevoie. Stie ca nu-i ajung banii cu meseria aia, dar nu se plange si isi cauta inca ceva pe langa, si nu e pretentios, pentru banutul in plus alege orice e disponibil in acel moment. Si in loc sa admiri asta, vii si blamezi.

Contra-exemplu de atitudine: studenta Erasmus fiind, pe bursa de 274 de euro pe luna din care 200 dadeam pe chirie nu puteam trai. Asa ca, fain frumos, mi-am gasit un job ca si chelnerita. Lucram seara si in weekend, ca sa pot merge la scoala si castigam suficient cat sa ma intretin, ca nu mersesem acolo ca sa fac avere ci ca sa invat. Printre cursuri aveam de efectuat si practica acolo. practica pe care am efectuat-o la Centrul de Relatii Internationale a Universitatii care ma gazduia. Colegii mei de acolo stiau ca eu lucrez ca si chelnerita. Chiar s-au bucurat pentru mine ca reuseam "sa le fac pe toate". Ziua eram la Centru ca sa ofer informatii studentilor, seara aceiasi studenti veneau la bar si eu ii serveam la mese. Niciodata, repet, NICIODATA cineva nu mi-a spus ca ar trebui sa renunt la job pentru ca "nu da bine" ca functionara de la Relatii Internationale sa serveasca la mese. Din contra, am fost doar incurajata.

Mai e nevoie sa spun ca la nivel de mentalitate in privinta muncii suntem la ani distanta de Occident? Oare cand vom invata sa muncim si in Romania fara prejudecati?

Asta-i intrebare retorica pe principiul "Doamne da-mi rabdare, da repede ca ma grabesc!".

Uitarea

2010-08-10T11:39:00.000+03:00

E destul de ciudat cum functioneaza unele lucruri in amintirea noastra. Cum unele lucruri apropiate ca perioada de timp ni se par la epoci distanta.

Am fost in Italia in 2004, 2005 si 2006. Am incercat aproape toate mijloacele de transport pana acolo: microbuz pana in Budapesta, de-acolo autocar, autocar din Cluj, microbuz pana in Budapesta si de-acolo avion, mers cu masina mica. Am prins vamile, si asteptatul ore in sir la cozi in vami, targuielule cu vamesii, privirile pline de dezgust ale vamesilor atat romani cat si straini. Am calatorit cu tot felul de oameni, dar care toti aveau o tinta comuna in acei ani: "sa-si faca acte" (eu aveam viza de studiu in 2004 si reactia din jur a fost "cum ai facut sa ai de-aia, ca si eu vreau?"). Am prins perioada in care trebuia sa arati bani la vama (cam 500 de euro) si oamenii in general nu aveau banii aia. Ii vedeam pe soferii de autocar strigandu-i pe cei care nu aveau bani, le spuneau: "ai aici 500, te intorci cu 550". Am prins gloria celor care stateau aproape de vama Bors in benzinarie si ii pacaleau pe cei din jur la alba-neagra, sau ii furau direct, buzunarindu-i. Am prins perioada cu "da 5 euro pentru controlul la bagaje ca sa nu stam si sa nu ne intoarca din drum". Drumul in sine dura 24 de ore (eram norocoasa ca orasul in care mergeam era aproape de granita si 24 de ore era putin comparat cu altii care mergeau in sud).

Ce mi se pare mie ciudat e ca la 5 ani distanta de la acea perioada, parca totul s-a sters din memorie. Parca e normal de cand lumea sa urc in avion si in 2 ore sa fiu la Roma, Milano, Venezia. Am trait toate situatiile de mai sus, nu au fost povestile altora si cu toate astea sunt cumva ascunse acolo si traite ca si cum ar fi fost o alta epoca, simtite ca si cum s-ar fi intamplat inainte de nasterea mea.

Informatie utila - pentru femei

2010-08-09T13:12:00.002+03:00

O pun aici pentru ca mie personal mi s-a parut relevanta. Faptul ca 80% dintre femei poarta masura gresita la sutien mi se pare ingrijorator. Sa alegem, deci, masura potrivita. Un detaliu mic, dar atat de important.

PS: Vorbeam cu un amic, Alecu (as pune link da' nu stiu cum se face - inca) si ii spuneam: "Cand o sa scrii mai des, te pun acolo in blogroll". Replica lui (geniala): "Draga, la mine vine lumea by default, am poze cu femei goale, indiferent ce scriu lumea la mine vine, fara sa fiu in blogroll la cineva". So true :)))).

Gusturi ciudate

2010-08-03T10:21:00.002+03:00

Hai, recunoasteti. Fiecare ati avut cel putin o data in viata o slabiciune anume pentru un cantaret, o piesa anume, asa, mai ciudatica. Pe care acuma ati cam vrea sa o renegati. Adica acuma zici: "bine tuuuu, cum poti sa asculti asa ceva?" si de fapt pe ascuns, asa sa nu te vada/auda nimeni, esti un mare fan.

Asa am fost io cu Backstreet Boys. Ioai si ce camera tapetata aveam cu postere numai si numai cu ei....Nu exista nimic altceva. Ah, da, a aparut ulterior gay-ul de Enrique Iglesias, da atunci eram deja mai maricica. Si cum stateam eu cu urechea lipita de casetofon, si cum strangeam bani sa cumpar albumele lor (alea originale, da? adica de la aia care te prosteau ca vand album original si-ti dadeau o copie piratata foarte bine). Normal, acum nu recunosc usor (mi-a trebuit ceva vreme sa scriu asta si sa fac o astfel de marturisire - adica aiaaaa????). Da no, eram copchila, scuza e buna. Desigur, taica-meo, fan Deep Purple, Led Zeppelin, Doors se rusina cu mine, da l-am impacat invatand "Angie" de la Rolling Stones, i-o cantam ca sa uite ca am camera plina de poze cu baieti ciudati.

Singurul pacat din epoca aia, care a ramas intact la nivel de "ador piesele astea" a fost Jon Secada. Deci da, pot asculta "If You Go" si "Just Another Day" intr-una si tot nu ma satur.

Poveste despre o femeie

2010-08-02T13:57:00.003+03:00

E tanara, frumoasa si desteapta. Are de toate cum s-ar putea spune. Cand spun de toate ma refer la lucrurile materiale necesare unui trai decent in locul in care traim: casa ei, serviciul ei, masina ei, toate rezultate ale muncii ei, depuse de la frageda varsta de 19 ani.

Nu voi spune cati ani are. Cumva, varsta ei mi se pare putin relevanta. Ma uit deseori la ea si vad in ea lucrurile pe care mi le-am dorit si eu dar pe care inca nu am ajuns sa le am. Nu e invidie, nu e amaraciune, pur si simplu imi aminteste ca poate ar trebui sa depun mai multe eforturi, nu sa traiesc "destrabalat", adica intr-o zi intr-un loc, intr-o zi in alt loc.

Ma uit la ea mereu, si mereu cu atentie. Are putere si ramane fragila. Are sensibilitate dar ramane ferma. Are feminitate desi lucreaza intr-o lume "a barbatilor".

Cu toate astea ochii ei imi par tot mai tristi. Si nu inteleg, ce poate sa-i lipseasca unei femei care pana acum a obtinut cam tot ce si-a dorit, cam tot ce si-a propus sa aiba?

Cumva incerc sa intuiesc raspunsul la aceste intrebari pe care mi le pun (de fapt nici nu stiu de ce mi le pun, aceea nu e viata mea si teoretic nu ar trebui sa-mi pese, nu-i asa?). Femeia aceasta ramane o dilema pentru mine, o intrebare fara raspuns, si ca ea sunt de fapt multe alte femei.

Femeia epocii noastre, femeia prezentului nostru e cu totul diferita fata de tot ce am cunoscut in trecut si acum nu stim sa-i gasim locul, sa-i oferim valoarea pe care o merita. E noua, nu suntem obisnuiti cu ea si nu stim sa ne comportam in fata unei noutati. Ea nu mai interpreteaza un rol dat de societate, devine ea insasi, femeia care vrea ea sa fie. Poate e unul dintre cele mai puternice exemple de rezistenta la schimbare. Femeia s-a schimbat, si noi nu vrem sa acceptam asta. Barbatul ajunge sa blameze femeia din ziua de azi, femeia ajunge sa se simta vinovata pentru ceea ce simte, pentru ceea ce este. Contrazice-ti-ma, spuneti-mi, va rog, ca nu este asa. Spuneti-mi ca am interpretat eu gresit ce am vazut, sau ca am fost prea subiectiva.

Oaie ratacita, caut religie

2010-08-01T20:09:00.005+03:00

Sunt cat se poate de serioasa, caut o relige care sa fie potrivita pentru mine, care sa imi ofere linistea sufleteasca pe care se presupune ca ti-o ofera apartenenta la ea.

Dupa cum spuneam mai demult, am tata ateu si mama martora a lu' iehova ala. Nu tin minte sa fi fost altfel lucrurile la mine in familie. Cand eram mica mergeam la beserica lu' mama, dar crescand au cam inceput sa ma enerveze (plus ca in clasele primare mi-am mancat la bataie de la cativa colegi de clasa pentru ca eu mergeam la biserica la martorii aia de mi-a fost de-ajuns cu iehova asta). Deci Martorii lui Iehova e o religie care din start pica pentru mine. Am incercat-o, nu mi-a placut. Sunt o secta si atat. Plus ca eu am o problema mare cu faptul ca nu accepta usor interventia medicilor atunci cand cineva e bolnav...

Am trecut la ortodoxism. Cumva acolo parca a durat un pic mai mult. Nu imi placea in mod deosebit dar nici nu imi aducea cine stie ce placere faptul ca mergeam la biserica (bine, mint, imi placea de un tip care mergea in fiecare duminica, si statea in acelasi loc, acum l-as considera urat - aveam gusturi ciudate in materie de barbati cand eram adolescenta). Mergeam si la spovedanie (nici chiar episodul cu un preot care imi punea intrebari gen "ai viata sexuala?", "te masturbezi?" in timp ce eram cu capul sub sutana lui ca doar asa-i ritualul, nu mi s-au parut ciudate - nu puteai vorbi despre ce discuti cu preotul la spovedanie, cica asta e regula, altfel Sheful al' de sus nu-ti iarta pacatele). Am renuntat cel mai probabil din cauza ca incepeam sa am probleme cu institutia bisericii. Cu faptul ca o femeie la ciclu nu poate intra in biserica (dada, un popa caruia ii spusesem asta ca sa ma lamureasca m-a tras de mana afara din biserica). Cu faptul ca se construiau tot mai multe biserici, tot mai mari, unele intre blocuri dar trebuiau musai sa fie gigantice, si se contruiau biserici la fiecare 50 de m. Pana si vis-a-vis de blocul meu este una, una la coltul din dreapta si una la coltul din stanga al strazii. Nu mai vedeam semnificatia "sfanta" a bisericii, pentru mine a devenit o monstruozitate care cere bani pentru grandomanie. Si atat.

Catolicismul, well, cu cateva sarbatori diferite, cu cativa sfinti diferiti (mai simpatici decat cei ortodocsi) tot n-a reusit sa-mi schimbe perceptia fata de biserica, ca institutie.

Yoga. Sahaja yoga, pentru precizie. Ca e importanta diferentierea asta. Acolo am avut probleme cu a ma ruga la poza unei femei pentru stimularea energiei kundalini. Si femeia aia mi se parea groaznic de urata si imi inspira o acreala de femeie n.f.

Baptisti, penticostali, i-am incercat si pe aia, poate ca la baptisti mi-a placut cel mai mult pentru seninatatea pe care o aveau oamenii, dar tot nu ma impacam cu ideea de apartenenta la biserica lor. Plus ca nu-mi placeau cantecele lor (nu cant si pace).

Cred in spiritualitate. Cred intr-o forta superioara, mult mai puternica decat rasa umana. Tocmai datorita faptului ca nu cred in superioritatea rasei umane, poate ca nu imi gasesc religia potrivita, pentru ca religia e creata de oameni si nu a fost vreodata neutra din punct de vedere politic sau financiar. Asta reiese din cunostintele mele de pana acum.

Caut in schimb, acea religie care sa fie impaciuitoare. Care sa nu ma faca sa ma simt vinovata pentru viata mea, pentru obiceiurile mele, pentru unele alegeri pe care le fac intr-un moment anume. Sunt deschisa si accept orice sugestie in materie de religie, din partea oricui. Va las cu trailerul unui film pe aceasta tema(Oh my God), il recomand:

Poveste despre Revolutie

2010-07-30T09:50:00.004+03:00

Imi amintesc povestea unui fost profesor de-al meu din perioada liceului, legat de cum a inceput Revolutia la romani: era un grupulet de vreo 10 oameni asa mai curajosi care a inceput sa strige "jos Ceasusescu" iar cei din jurul lor au inceput sa se agite si sa fuga de langa ei, ca niste lasi de fapt, sa se distanteze de ei, intr-un fel sa spuna "noi nu suntem cu ei, ca ei". Doar ca astfel s-a creat un soi de invalmaseala, ca in Piata erau multi si, in tot haosul, vazand si panica lui Ceausescu invitand la calmarea spiritelor, au prins mai multi curaj si s-au molipsit (in ideea spiritului de turma). Asadar, in opinia fostului meu profesor, Revolutia a inceput de fapt din lasitate (mentionez si ca e opinia cuiva care a fost in primele randuri de lupta la Revolutie).

Nu trebuie sa fiti de acord, nu trebuie sa aprobati, nu trebuie nici sa contraziceti povestea. Mie una, o astfel de explicatie si poveste mi se par credibile, sincer mult mai credibile decat povestile legate de "cat de curajosi au hotarat sa fie romanii dintr-o data dupa 50 de ani de comunism". Parerea mea.

Spatiul meu, in vazul lumii

2010-07-30T08:59:00.004+03:00

Am un blog. Al meu. E spatiul meu, l-am ales, imi place de el, imi place sa am un loc de desfasurare a ideilor. Am multe, de-asta imi place sa le mai scriu din cand in cand. Nu sunt ele originale, nu spun ele cine stie ce lucru deosebit, dar sunt ideile mele pe care le exprim in acest spatiu, al meu, pentru ca mie imi place sa o fac. Nu cer permisiunea, nu cer acordul, dar nici nu bat pe cineva, nu fac rau si nu saracesc lumea.

Scriu despre mine destul de mult. E un blog personal. Povestesc despre ce patesc, ce fac sau ce gandesc intr-un moment anume. Imi spun parerea cu privire la o situatie anume sau eveniment anume. Sunt ideile mele. Sunt opiniile mele. Mi le exprim si sustin public. Adica oricine le poate vedea. Si orice poate sa le critice. Foarte bine, nu tin sa fiu placuta, adorata de toata lumea, nu tin sa fie toti de acord cu mine, in fond si la urma urmei poate din critici invatam mai multe. Am observat ca oamenii care chiar gandesc diferit fata de mine isi expun opinia asemanator. Adica punctat, argumentat. Pentru asta ii respect, si ii admir. Si invat de la ei, din opinia lor diferita.

Desigur, una e sa critici si alta e sa insulti. Fiind acesta spatiul meu, nu veniti sa ma acuzati ca sterg comentarii. Cu siguranta sterg insultele, mai ales pe cele anonime. E spatiul meu, aleg sa fac asta, adica daca eu scriu ce cred nu vad de ce trebuie sa accept insulte pentru ceea ce cred. Una e critica, alta e insulta. Accept diferentele de opinii, dar nu accept insulte.

Uneori cand scriu nu sunt tocmai "politically correct". Da, stiu, nu e frumos, societatea indruma spre astfel de sentimente, dar eu uite ca nu pot fi "politically correct". Si nici nu mint ca as fi altfel. Eu una macar ies in fata si spun asta, cu curaj, caci nu mi-e rusine cu ce cred. Majoritatea se rusineaza sa faca la fel (eu cred sincer si cu tarie ca cei "politically correct" sunt de fapt o minoritate), sau le e teama sa o faca si atunci ii blameaza pe cei care ies in fata, in incercarea de a se detasa de ei (daca mai baga cate o insulta pe-acolo e si mai bine, ca se simt mai mandri ca ei n-au sentimente "incorecte", blamate - mereti maaaa!!!).

Asta sunt. Va place, reveniti. Nu va place, asta e, ati pierdut 10 minute din viata citind ceva care nu va face placere.

Celor care revin: multumesc!

Ce am invatat din 40 de comentarii

2010-07-28T21:18:00.004+03:00

Nu ma asteptam la un asemenea val de reactii. Am suspectat ca unii se vor supara, altii se vor simti jigniti, si am spus-o de la bun inceput. Eh, subiectiva ca intotdeauna, si impulsiva ca intotdeauna, am ales un subiect mult prea sensibil pentru subiectivism. Am uitat ca oamenii reactioneaza puternic atunci cand se vorbeste de apartenenta locala (fie ea la Cluj sau la alt oras). Am uitat ca unii se ataca si se supara usor. Am supraestimat capacitatea de toleranta a multora. Am uitat de multe reactii pe care le-am intalnit la oameni de-a lungul anilor...

Drept urmare, stateam aseara de povesti cu tata (care-i bistritean si locuieste in Cluj de 30 de ani) si am avut urmatoarea discutie:
- Tata, tu cand esti intrebat de unde esti, ce raspunzi? Ca esti din Cluj? Ca esti clujean?
- Normal ca nu! Cum sa fiu clujean? Eu n-am crescut pe meleagurile astea, eu am ales sa vin aici, lucrez aici, am casa si familia aici, dar sunt bistritean. Si nu o sa ma consider clujean niciodata, chiar daca am aceeasi adresa din Cluj in buletin de 30de ani.

Stiu, acuma o sa-mi ziceti ca nu-s clujeanca adevarata. Iar eu o sa va raspund: Clujul e orasul in care m-am nascut, in care am copilarit si am crescut. E realitatea pe care o cunosc. E prezentul meu. E Orasul meu pentru ca e locul la care ma gandesc cand spun "acasa" (ca o paranteza aici as vrea sa spun ca cei care se muta la Cluj, cand merg in vizita la parinti spun "ma duc acasa", iar 'acasa" nu e Cluj pentru ei). Viata mea incepe aici. Istoria mea incepe aici. Prezentul meu e diferit fata de cel al lui Mihai Viteazu si al lui Doja si al tuturor personalitatilor pe care mi le-ati enumerat acolo la comentarii.

Am trait si eu un an de zile in alta parte, am prins radacini si acolo, m-am atasat sufleteste de locul ala, daca ar fi sa ma mut m-as muta acolo, dar odata mutata tot clujeanca as ramane. As fi o clujeanca in Udine. N-as ajunge sa fiu de-a locului respectiv niciodata. Cine m-ar crede ca sunt friulana (din Friuli, nord-estul Italiei)? Si daca as vorbi dialectul lor tot nu m-ar considera nimeni friulana, iar eu nu as vrea sa fiu altfel decat clujeanca. Clujul e orasul la care ma gandesc cand spun "acasa", Clujul e orasul la care ma gandesc cand vad asemanari de prin alte orase ale lumii (cand am vazut Trieste pentru prima data mi-au dat lacrimile pentru cat de mult imi amintea de Cluj, si m-a apucat un dor nebun de orasul meu).

Cel mai mult mi-a placut de cei care nu simt apartenenta la un loc anume. Intr-un fel cred ca ei sunt mai liberi. Din pacate majoritatea oamenilor (si asta am observat cam peste tot pe unde am umblat eu) simt ca sunt al unui loc anume. Pentru unii e un sentiment mai putin evident, pentru altii e atat de puternic incat ti-e clar ca face parte din ei. La Cluj mie mi se pare, uitandu-ma la mine, la prietenii mei, si la reactiile clujenilor, ca acest sentiment de apartenenta e mult mai puternic decat in alta parte a tarii. Nu spun ca e justificabil. Nu spun ca e de inteles. Nu spun ca noi avem dreptate. Dar sa negati faptul ca sentimente de genul si atitudini de genul exista, e o mare gresala, mai ales cand ele sunt atat de evidente. Daca ziceti ca nu ati observat asta pana acum, va mintiti singuri. Dar in ciuda faptului ca suntem "incuiati", "aroganti", "extremisti", "limitati" voi alegeti sa ramaneti. Multi dintre voi spuneti ca v-au placut oamenii de-aici, de-asta ati ales sa ramaneti. Ei, daca va plac oamenii de aici, acceptati si trasaturile astea la ei. Fac parte din ei, impreuna cu toate celelalte calitati. Fac parte din spiritul lor de clujean (cati dintre voi n-ati zambit cand i-ati auzit pe clujeni spunand "aici la Cluj oamenii sunt mai destepti"). Nu poti accepta un om doar pe jumatate. Il accepti cu bune si cu rele. Iar ca sa fii considerat de-al locului, sincer acuma, daca eu m-as muta intr-un sat din Africa, populat doar de negri, pana nu as deveni neagra ca ei, chiar credeti ca m-ar considera aia ca fiind de-a lor? Eu nu cred, oricat de mult ar ajunge ei sa ma iubeasca (cum facem noi cu multi dintre cei care vin aici).

Ce inseamna sa fii clujean

2010-07-28T11:41:00.004+03:00

Aceasta postare va supara pe multi, va jigni pe unii (probabil care nu ma cunosc) si va atenta la nivelul de toleranta al altora.

M-am nascut si am crescut in Cluj. De obicei nu zic ca sunt romanca, spun ca sunt Ardeleanca, si ca vin din orasul care e capitala Transilvaniei. Da, atat de mare e mandria ca sunt clujeanca, ea depaseste orice alt nationalism. Si ca mine sunt de fapt toti clujenii. Suntem clujeni inainte de a fi romani, avem noi un spirit al nostru, un spirit pe care nu cred ca il gasiti in alta parte a tarii.

Desigur, avem si noi lipsurile noastre (unele dintre ele l-am recunoscut fara jena: avem impresia ca nimic nu ne ajunge la nas, totul e prea putin pentru pretentiile noastre, si noi chiar suntem mai destepti ca restul lumii) dar fac parte din noi, traim cu ele si uneori, cum fac eu acum, ni le mai recunoastem.

Suntem oameni faini. De gasca, un pic alcoolizati ocazional (deh, palinca la noi ii palinca, suntem aproape de moroseni, care-s dumnezaii palincii) fetele-s faine, putine pitzipoance pe metru patrat spre deosebire de alte orase (desi cu generatia noua de studente un pic a mai crescut procentul), oamenii in general sunt linistiti. De fapt, aici in Cluj, un clujean adevarat isi cam vede de treaba lui.

Lunga introducerea, stiu, dar trebuie sa intelegeti de ce eu una n-o sa-i consider "clujeni" pe outsideri, pe acei wannabe care sunt de 2, 3 ani aici si deja isi zic "clujeni".
Sa detaliez. Ai venit la facultate. UBB-ul te-a primit cu bratele deschise, uneori pe locuri bugetate pe motiv ca vii de la un liceu mai slab decat cele din Cluj si ai putut avea nota mai mare. Bon. Ai ajuns, te-ai distrat, ai facut scandal prin baruri, te-ai pisat pe la colturi si dupa ce ti-ai revenit din betie ai decis ca-i tare fain orasul asta (normal ca-i fain, e Cluj) si vrei sa ramai aici. Bine frate, iti dam si job, iti gasesti si tu chirie si te simti tu bine.

Asta, pentru ca suntem oameni marinimosi. DAR nu face confuzii. Daca te-am suportat, te-am indrumat si ti-am dat o pita, nu devii automat clujean. Daca la un moment dat iti schimbi buletinul si iti scrie in el ceva adresa din Cluj, asta nu te face clujean. Nici daca te casatoresti cu un clujean adevarat nu devii automat clujean, ci mai trebuie sa treaca ceva vreme pana sa intelegi si tu care-i faza si sa poti fi numit "clujean in toate sensurile".

Bun, acuma inca ceva: daca te-ai hotarat ca vrei sa fii clujean, pe-aici pe la noi pe-acasa cam trebuie sa renunti la metehnele tale apucate prin locurile de origine. Adica inveti sa te comporti frumos. Citesti. Asculti mai putine manele. Mergi la teatru. Mergi la TIFF. Sau la filme la cinema. Sau la concerte. Pe urma vorbesti frumos de cei care au organizat toate astea. Apreciezi ceea ce fac unii pentru orasul asta chiar daca nu-ti place de ei ca oameni (de exemplu eu sustin CFR-ul pentru plusurile pe care le-a adus orasului, chiar daca nu-mi place de Paszkany). Te bucuri pentru orice aduce un plus orasului si te zbati sa lupti impotriva a ceea ar putea fi un minus (petitie prin care se cerea ca Bahmuteanca sa nu fie prezentatoare la Balul Operei).
Intr-un final ajungi si tu sa intelegi toate astea. Incepi sa le aplici, impreuna cu multe altele. Simti si tu ce inseamna sa fii clujean.

Ei, la vreo 20-30 de ani dupa ce noi, clujenii get-beget ne vom da seama de asta, vom incepe sa te consideram clujean. Adica dupa ce-ti vei demonstra devotamentul fata de Cluj si fata de locuitorii lui. In rest, n-ai dreptul sa te auto-proclami clujean. Nu de alta, dar noi stim diferenta.