Pagini

a

vineri, 29 octombrie 2010

Cum sa-ti inmatriculezi masina la Cluj

Na bun, nu povestesc acum despre acte, ca acolo fiecare stie cum trebuie sa-si faca dosarul.
Povestesc despre odiseea depunerii dosarului la Politia Rutiera, in sediul de pe Str. Albac nr. 15.
Functioneaza in felul urmator:
Programul cu publicul: dimineata de la 9:00 cam pana pe la 14:00, marti si joi dupa-masa de la 12:00-18:00. Si acum urmeaza povestea distractiei. Se sta la coada pentru numere mai ceva ca pe vremea comunismului la pita. Am auzit urmatoarea relatare:
-Ala care a avut nr. 2 a trimis-o pe bunica-sa la ora 5 dimineata, a stat batranica pana la 7 si la 7 a venit el si au schimbat randul, de-aia la ora 9 cand s-a deschis a primit nr. 2.
Numerele sunt limitate, cam 150 pe zi. Dar se epuizeaza in primele 20 de minute de la deschiderea ghiseului. Si daca ai ajuns la ora 8, ai stat 1 ora in frig si ajungi la ala care da numerele, si s-au terminat numerele, ghinion. O trimiti pe bunica-ta a doua zi la ora 5. Sau, faci asa: te duci pe la vreuna din firmele din jur si spui ca vrei sa cumperi un numar. Si ca prin minune, in schimbul unei sume intre 50-100 de lei (da, 500de mii si 1 milion) primesti mult doritul numar. Dupa care iti astepti randul. Daca nu vrei la firma, stai pe-acolo prin fata sediului Politiei (!) si se gasesc smenarii (ca romanu' e inventiv cand vine vorba de smenuri) care sa-ti vanda numere de ordine. Pulalaii astia, daca vand 2 numere de ordine pe zi aduna intr-o luna mai multi bani decat salarul meu muncit cinstit.
Nu stiu daca s-a inteles clar: astea se intampla in fata SEDIULUI POLITIEI. Daca vrei sa faci reclamatie, renunta rapid la ideea ca te baga cineva in seama si ia in cont plangerile tale. Politistii de genul asta, carora nu le pasa cate ilegalitati se comit la 2 metri de ei, sunt prea ocupati cu proteste si mitinguri, suparati ca o parte din ciubuc li s-a luat. Din partea mea, cat timp se tolereaza practicile de genul asta, sa ajunga sa faca munca voluntara, ca la genul asta de respect, stiind cat de mari sunt impozitele pe care eu si angajatorul meu le platim pentru serviciile de cacao din partea lor, le spun din toata inima: v-o meritati!


miercuri, 27 octombrie 2010

Cum inviti (sau nu) oamenii la petreceri?

Cand organizezi o petrecere, mai mare sau mai mica, apare mereu dilema invitatilor. Pe cine si cum inviti? Bine, daca n-ai prieteni multi si stii ca cercul tau de prieteni se invarte in jurul acelorasi 5 oameni, atunci nu ai treaba. Dar pentru oamenii ca mine, na, devine un picut problematic. Eu vad 2 posibilitati:
1. Faci cum am facut eu de ziua mea: am organizat un mini-chef intr-un mini-apartament. Cand spun mini, chiar mini inseamna. Adica am inteles ca ma limitez la maxim 12 persoane, si la rugamintea gazdei, si in concordanta cu ceea ce voiam sa fac eu de ziua mea. Si a fost minunat. Iar cei neinvitati si care ulterior s-au suparat, well imi pare rau ca nu au inteles de ce a fost nevoie sa ma limitez, e problema lor. N-am facut un secret din organizarea chefului, am incercat sa explic frumos de ce nu pot mai mult, cine a vrut sa inteleaga bine, cine nu asta e.
2. Faci cum fac altii: "ba, fac un chef, da nu pot invita decat 15 oameni, tu esti invitat, da sa nu-i zici la X ca el nu e invitat". Aici tine de ideea fiecaruia de organizare. Da' faza cu "nu-i spune lui X" mi se pare deja de domeniul claselor primare, ca doar atunci aveam impresia ca faza cu "nu-i spune lui X" mai tine.

Fara suparare, metoda mea mi se pare cea mai buna.  

joi, 21 octombrie 2010

Who wants to live forever?

Vorbeam aseara cu tata, si i-am impartasit crezul meu legat de faptul ca suntem prea multi oameni pe Pamant si ca ne lipsesc niste catastrofe gen cutremur, tsunami, uragane, care sa faca victime de ordinul milioanelor, ca sa se mai curete si planeta. N-a fost socat, n-a fost ofensat, dar l-a afectat faptul ca i-am amintit de cutremur. Facea armata la Bucuresti in '77 si normal, a facut parte dintre cei dusi la operatiunile de salvare. Mi-a povestit de lucrurile pe care le-a vazut acolo, de cadavrele din care se vedeau doar picioare sau maini, restul corpurilor fiind ingropate in moloz, sub cladirile daramate. Nu mi-am schimbat parerea, dar am inteles ca poate vorbesc prea usor despre moarte, mai ales despre un numar mare de morti.
Dar, nu putem trai o vesnicie, si sincer nu-i inteleg pe cei care fac un capat de tara din situatii: "Vai, a murit x, avea 90 de ani, saracu'...". Eu zic ca 90 de ani sunt suficienti pentru un om. De ce sa traiesti o vesnicie? Nu asta e rostul nostru, nu existenta umana vesnica trebuie sa fie telul nostru. Fiecare traieste cat ii este dat. Si poate in curand il voi asculta pe tata, care mi-a spus incetisor:
-Nu inteleg de ce vrei sa vorbesti despre moarte, despre ceva care nu depinde de tine si asupra careia nu ai absolut nici un control!
Problema mea e ca vad prea multi oameni chinuiti de batranete si nu mi se pare ca viata asta prelungita cand ei nu se pot nici macar misca, ii ajuta cu ceva.

marți, 19 octombrie 2010

Autodidact sau cu profesor?

De multe ori cand ii aud pe cei care spun "Am invatat limba x singur/a" zambesc cu amaraciune. Incerc sa ma gandesc la acea persoana, care e mandra ca a reusit prin forte proprii sa invete ceva nou si ma straduiesc sa nu-i stric bucuria explicandu-i cat de dezaprobator suna asta pentru mine. Nu pot sa ma bucur pentru ea pentru ca mie nu mi se pare o realizare. Nu cred ca a invata ceva "pe cont propriu, singur, fara indrumare" este modalitatea cea mai buna pentru a-ti insusi noi cunostinte. Desigur, in aceeasi categorie intra si cei care spun "am invatat sa conduc singur, am invatat matematica singur, am invatat proiectare singur"... Cumva voi pune mereu la indoiala cunostintele acumulate de acea persoana care nu a avut parte niciodata de indrumare, de corectare si de examinare. Nu vreau nici sa cad in extrema cealalta si sa spun ca profesorii sunt mereu extraordinari (oameni ca Randy Pausch sunt putini in randul dascalilor, cred eu) dar voi fi mereu de parere ca un profesor bun te va stimula mult mai mult si te va ajuta sa te formezi mai bine atat ca persoana cat si in ceea ce studiezi alaturi de el.


luni, 18 octombrie 2010

De ce sa scrii?

In ultima perioada mi-am pus destul de des intrebarea asta: de ce sa scriu? De ce scriu? Acum vreun an spuneam ca scriu pentru mine. Spuneam ca scriu pentru ca astfel ma simt eu mai bine. Dar spuneam un adevar doar pe jumatate. Da, scriam pentru mine, dar scriam si pentru altii. Ce e scris aici e scris si facut public pentru ca altii sa citeasca. Unii dintre cei care citesc imi spun ca se regasesc in cuvintele mele, altii imi spun ca rad de experientele mele, altii ma contrazic sau incep sa se certe cu mine pe motiv ca nu sunt de acord cu ceea ce afirm. Reactiile fiecaruia ma bucura. Mult. Si asa ajung sa spun acum ca, de fapt, eu nu mai scriu demult doar pentru mine, ci scriu pentru oricine simte nevoia sa ma citeasca si sa ia din cuvintele mele ceea ce simte ca are nevoie.

marți, 5 octombrie 2010

Se cere inventie noua

Sau daca exista, va rog sa-mi spuneti de unde pot lua si eu asa ceva. Am nevoie de un dispozitiv pe care sa-l atasez la portmoneu, chei si telefon. Si care sa sune cand le caut. Inca nu mi-am imaginat cum as face sa nu pierd ala pe care ar trebui sa apas, dar am vazut faza asta in vreun film asa ca trebuie sa existe pe undeva. Serios, dimineata la ora 7 sunt buimaca, parca m-ar fi lovit cineva in cap, si de cele mai multe ori reusesc sa uit pe-acasa telefon sau portmoneu sau chei. Cand locuiam singura si usa de la intrare se inchidea automat, iar eu eram fara chei, am ramas in fata usii de vreo cateva ori pana sa ma invat minte. Sau poate-mi recomandati ceva tehnici de evitat sa uiti acasa telefon+portmoneu+chei?