Pagini

a

miercuri, 29 septembrie 2010

Din invataturile unui politist italian

Italia, o duminica noaptea ca oricare alta.
"Trage pe dreapta" arata un politai. Merge la sofer si cere actele. Il rog frumos sa vina pe partea dreapta, a pasagerului, alias eu, alias vorbitorul de italiana din masina. Vine, cere si buletinul meu (nu permisul soferului). le ia si merge sa completeze ceva tabele de-alea de-ale lor. Si ma trazneste: suntem 2 romani intr-o masina cu nr. italian si netrecuti ca proprietari ai masinii nicaieri. Atunci ce-mi trece mie prin cap? Ca de obicei, sa incep sa fac glume da de o lasa careva mai moale. Mai ales ca cel care ramasese sa ne pazeasca ne pazea cu mana pe mitraliera. Si incep:
-Stiti, GPS-ul arata o directie, eu cunosc zona si ii spun sa o ia intr-o alta directie, iar bietul de el (care e la volan) devine confuz si o luam pe strazi gresite.
Politaiul cu mitraliera:
-Doamna, sincer parerea mea e ca ala care cunoaste drumul trebuie sa mearga singur in masina. Sau sa nu dea indicatii.
Simteam un soi de alianta tacita intre cel din stanga si cel din dreapta. Se intelegeau din priviri. Eu:
-Bine, dar na, stiti cum sunt femeile, nu prea se pot abtine de la dat indicatii.
-Domnisoara, nu stiu cum sunt femeile romance, dar italiencele stiu ca sunt un dezastru cand vine vorba de cicalit. De fapt nu, mai bine, sunt absolut convins ca de la Polul Nord, la Polul Sud, toate femeile sunt la fel. Toate sunteti la fel, identice.
Eu (uitandu-ma la mitraliera pe care o strangea tot mai tare):
-Nu pareti foarte fericit de concluzia la care ati ajuns.
La care politistul, uitandu-se dramatic intr-o parte:
-Nu sunt fericit, de pe-acum sunt resemnat!

Eu am ras, el nu.

vineri, 24 septembrie 2010

2 lucruri pe care nu le inteleg la (unii) barbati

De fapt sunt 2 obiceiuri pe care personal le gasesc dezgustatoare la barbati. Si cand le vezi zilnic in drum spre serviciu, dis-de-dimineata, la un moment dat deja nu mai poti. Asa ca azi am luat atitudine (poate cam urata pentru o domnisoara, dar macar am ras bine inainte de a-mi incepe ziua). Nu suport:

1. Flegmatul pe strada.
Care-i faza? Ce satisfactie iti ofera acest dezgustator obicei?

2. Scarpinatul la coaie.
(da, am scris "coaie", hai sa trecem mai departe la ideea principala)
Il vad azi pe un tip, destul de grabit, ca merge pe strada, si la un moment dat, la vreo 10m distanta de mine, incepe sa se scarpine. M-am oprit in fata lui, l-am prins de umeri, si cu ochii plini de compasiune, l-am intrebat: "Ai latai, asa-i? De-aia te scarpini la coaie, ca ai latai. Bietul de tine!"
Da, a mutit, si da, am ras cu pofta pana am ajuns la serviciu.

miercuri, 22 septembrie 2010

Ciudatul calcul al restului

De la o vreme incoace am luat o decizie care unora li se pare absurda. Am decis ca atunci cand platesc pentru ceva, sa astept restul, pana la ultimul banut. Singura exceptie pe care o fac este cand las bacsis la vreun bar, dar si acolo, daca consum o cafea de 4 lei mi se pare absurd sa las bacsis de 2 sau 3 lei.

Am o problema mai ales cu soferii de taxi. Nu inteleg prin ce calcule anume daca valoarea cursei e de 8.1 lei, eu platind cu 10 el decide ca restul cuvenit mie e de 1 leu. De ce daca ceasul arata 8.1 el spune: 9 lei! Aceeasi poveste si la unele magazine. Vesnicul "nu am sa va dau rest" ma omoara. Mai am uneori placeri de genul: "nu-i nimic, astept sa mergeti sa schimbati, sa-mi dati restul" si o spun mereu cu zambetul pe buze si foarte politicos. Desigur, atitudinea mea se schimba in momentul in care mi se spune sa merg eu sa-mi schimb banii. Imi intorc spatele si las totul acolo. Pana acum ideea a fost mereu: "nu am energie sa ma lupt cu asa ceva, pentru 20 de bani n-are rost". Ei, dar 90 de bani la taxi, 20 de bani la alimentara, 30 de bani la paine, 50 de bani la piata, si astia sunt deja banii pentru 2 cafele de-ale mele.

Sunt banii mei. Munciti. Munca mea, eu o pretuiesc. Pana la ultimul banut. Daca aleg sa ofer eu un bacsis e una, dar cand dau de atitudine gen "mi se cuvine restul ala" incep sa ma enervez. Nu, restul meu nu se cuvine nimanui care are un salar pentru care munceste. Cu exceptia cazului in care decid eu ca vreau sa-l dau. Dar de cele mai multe ori aleg sa nu-l mai dau, pentru ca uite-asa s-a format cercul vicios in care pentru ca iti ceri restul de la cumparaturi esti privit ca un fraier si tratat mai rau ca un hot, cand de fapt e vorba de banii tai.

Voi ce alegeti sa faceti?

marți, 21 septembrie 2010

Despre Alina

Vad status la fata pe mess: "Ma simt bine. Now can we please move on?" Incep sa fac misto, normal, intreband ce-a patit. Raspunsul ei a fost simplu:

-Citeste aici http://ame-lia.blogspot.com/ .

M-a socat. La propriu. Eu pe fata asta o cunoscusem in mai, o fata foarte vioaie si cocheta, chiar ma gandeam oare cand avusese timp sa-si faca bucle in parul acela negru, frumos. Aflam aseara secretul: era o peruca (sa o citez pe ea: "bine tu, astea vin gata coafate, ce crezi? :))"). Si cuvantul "cancer" a inceput sa aiba macar pentru o clipa, povestind cu ea, sunetul unei boli ca oricare alta, n-a mai avut sunetul unei sentinte care te condamna la chin, suferinta, si in cele din urma moarte. Alina are 27 de ani, traieste (se simte bine, n-o mai intrebati asta) se bucura de viata si se comporta absolut normal fata de cancer. Chimioterapia a fost un tratament normal, ca oricare altul, iar "a fi bolnav" in acest caz a avut exact conotatia pe care i-a dat-o Alina. N-a insemnat statul in pat si plansul peste tot e unde mergea, n-a insemnat resemnare si renuntare la viata, ci tocmai contrariul. Si da, o inteleg perfect cand spune ca s-a saturat sa fie compatimita, in locul ei as detesta privirile pline de mila ale oamenilor din jur.

-Stii, Oana, oamenii plang sau te compatimesc nu din multa dragoste fata de tine, ci pentru lor le este teama mai mult pentru ei, plang pentru cum i-ar face pe ei sa se simta daca ai pati tu ceva, nu plang pentru durerea ta.
Aici mi-a fost putin rusine cu rasa asta umana, care functioneaza asa egoist, dar n-am putut sa o contrazic pe Alina.


Filosofam mai departe cu ea:
-Tu Alina, partea cea mai faina in a fi femeie e ca intotdeauna cadem in picioare, intotdeauna avem putere infinita pentru a merge mai departe.
Ea, of cors, n-avea chef de filosofii de genul si-mi tranteste:
-Nu tu, partea cea mai faina este ca THERE'S ALWAYS MORE MAKE-UP.
Logic, are dreptate.

Si, ca o adevarata lasa eu am dezertat prima la sfarsitul conversatiei. In genul:
-Alina, nu ti-e somn, nu esti obosita?
-Nu, de ce?
-Pai mie ca mi-e, asa, putin...

luni, 20 septembrie 2010

Partea buna a oamenilor

Unul dintre multele mele necazuri e ca eu cred prea mult in asta. Adica in partea buna a oamenilor. Si stau si rabd si suport destul de multe pana sa accept resemnata ca poate partea aia buna e ascunsa prea adanc pentru ca eu sa ajung la ea. Sau prea adanc pentru ca ea sa iasa la suprafata pentru mine.
Cred in scuzele gen "nu am vrut sa te ranesc", "nu am vrut sa te supar", "nu ti-am spus pentru ca stiam ca te-ar fi deranjat"....Cred cu naivitate ca persoana care imi enumera toate scuzele astea chiar s-a gandit la mine, pentru ca prefer sa cred ca oamenii sunt buni, nu rai. Dar stiu, la fel ca ei, ca scuzele astea nu fac decat sa sublinieze un crunt adevar (pentru mine): persoana care stie ca face ceva cu care te supara, sau mai rau, te raneste, si cu toate astea continua sa faca pentru ca ei ii este mai bine asa, e o persoana care are prea mult egoism in ea, si care nu prea va mai lasa la suprafata "partea ei buna", cu atat mai mult cu cat a inteles ca scuzele ii vor fi mereu acceptate de dragul prieteniei/iubirii/legaturilor de rudenie sau alte motive sa le spunem intemeiate.

Oare ce cer eu e altruism din partea celorlalti? Sau prin simplul fapt ca cer ceva e o dovada de egoism din partea mea?

vineri, 17 septembrie 2010

Iar tigani?

Din partea mea duca-se in toata Europa, poate pe-acolo reuseste cineva sa-i civilizeze, sa-i educe, deoarece romanii (uneori mult prea toleranti) au esuat cu desavarsire. Sa plece, toti, daca se poate direct pe capul lui Sarkozy, sa ii educe el ca noi ne-am saturat sa cheltuim bani (si asa de unde nu avem) pentru niste nespalati care nu-si dau nici cel mai mic interes pentru integrare in randul comunitatilor locale. Asa cum Europa s-a saturat, ne-am saturat si noi. De ei, tigani/rromi, de toti. Avem si noi romanii suficiente lepadaturi, nu ne mai trebuie si tigani extra pe langa ele.

joi, 9 septembrie 2010

Pensie?

Bucuria mea este de scurta durata, stiu. Ma bucur pentru ca cei care aveau pensii de 30.000 de lei au acum 2.000. Pensia de 2.000 de lei e o pensie mare comparat cu a majoritatii, care au pensie de sub 1.000 de lei. Ma tot gandesc, oare cum e sa ai pensie de 30.000 de lei? PENSIE?? Ce salar trebuie sa fi avut ca sa ai pensie de 30.000 de lei? Eu nu pot sa-mi imaginez 30.000 de lei. Serios. Contul meu n-a aratat niciodata asemenea suma. Banii aia i-am luat sub forma de credit (suma mai mica de-a dreptul), de la o banca. Si exista oameni care ii iau LUNAR ca pensie?? In Romania?? Ma scuzati, dar mi se pare anormal. Iar crizele lor de acum mi se par si mai anormale, dar macar ma distreaza. Li se pare strigator la cer ca ei sa aiba pensiile calculate in functie de salar. Adrian Paunescu, acest ilustru comunist care se pricepe la cantat, la scris, la fotbal, la facut legi, la pupat in cur televiziuni dar mai ales la scos cu basma curata una bucata nevasta care a ucis 3 oameni intr-un accident de masina (stie cumva cineva ca femeia aia sa fi facut inchisoare macar 3 ani?), acest burtos carunt cu ochii lacomi, zice ca din 2.000 de lei nu-si poate plati curentul si nu-si poate tine fata in facultate. I-as scrie pagini intregi despre cum o tara intreaga reuseste sa faca asta din mai putin, dar ar fi degeaba. Oamenii ca el traiesc intr-un univers paralel, care n-are nici o legatura cu Romania pe care o traiesc eu. Cei ca el, care se plang de pensiile lor dar nu simt nimic fata de cei care fac foamea pe pensii de 200-300 de lei, imi provoaca o scarba incredibila.
Da mai, ma bucur ca acum traiti si voi in Romania, ma bucur ca simtiti si voi, pensionarii ex-de lux, adevaratul nivel de trai din Romania. Si vai cum as vrea sa va spun asta privindu-va drept in ochi!

marți, 7 septembrie 2010

Una scurta despre manageri

Manager. E cuvantul pe care il suport din ce in ce mai putin in Romania. Un manager teoretic stie sa "manage" (adica sa gestioneze) activitati. De aici incolo variatiunile. Pe domenii, vechime, chestii de genul. N-am sa pricep niciodata cum un absolvent proaspat iesit de pe banicle facultatii isi da titulatura de "manager" (pe langa cuvinte gen "project", "account", "sales", "marketing", sau mai noul "communication"). Nu am vazut nici un CV in strainatate care sa contina cuvantul Manager la oameni sub 25 de ani (si intre 25-28 erau cel mult Store Managers, adica Sefii de Magazine). Da, am vazut multe CV-uri, sute de CV-uri - asta ca precizare pentru aia care se vor trezi sa spuna ca habar n-am despre ce vorbesc. Da' in Romania oricine a terminat facultatea crede ca e Manager.

Vedeam la stiri un reportaj cu ce-si doreau absolventii acum 3 ani de zile cand terminau scoala, si nu concepeau sa aiba job fara: salar de 3000 de euro, masina, laptop si telefon de firma. Pardon, ma scuzati, ei se viseaza manageri desi nu au lucrat de la 9-17 niciodata, si dupa ce lucreaza 1 an de zile li se pare ingrozitor sa ai sef, sa te trezesti zi de zi asa devreme si sa nu mai poti pierde noptile. Responsabilitatea dom'le, e o lectie inca neinvatata pe-aici prin facultati. Lasa, bine ca suntem invatati sa nu acceptam un job de incepator pentru mai putin de 500 de euro salar (asta ca sa citez spusele unui fost profesor din facultate).


luni, 6 septembrie 2010

Tuica noastra cea de toate zilele

De vreun an incoace, numa' tuica-mi place.
Adica la mine mai nou nu exista chef fara tuica. Si deocamdata mi se pare cel mai sanatos alcool (consumat cu masura, desigur). Ce-mi place cel mai mult e ca stii sigur ca nu mergi la sueprmarket ca sa o cumperi. Eu procedez asa:
Pasul 1: Mama, tata, cu cine puteti vorbi pentru 1L de tuica pana vineri? Daca timpul de procurare e prea scurt mergem mai departe la:
Pasul 2: Prieteni (barbati) care au rude la tara.
Desi sunt slabe sanse ca pana acum sa nu fi rezolvat cu litrul de tuica, mergem la:
Pasul 3: Prieteni (femei) care au rude la tara.

Nu exista probabilitate ca intr-una din aceste situatii sa nu faceti rost in maxim cateva zile de 1 L de tuica. Pur si simplu ea nu exista. "A face rost de tuica" e singurul mod valid de a o cumpara. Daca ai lua-o de pe ceva rafturi dintr-un magazin banal, n-ar mai fi tuica.

Tuica e ca un soi de fratie. Ea este aproape peste tot, dar nu e la vedere, ca daca ar fi asa, in fata ta, ar exista riscul sa nu-i mai apreciezi valoarea. Cel mai mult imi place de nenea Pamfir, prieten de familie. De la el a fost procurat ultimul litru consumat cu multa apreciere la Cheful '90 de care va spuneam. Cand l-am intrebat cine a facut tuica respectiva, si-a umflat plin de mandrie pieptul zicand:
-Cazanierul sef aici de fata prezent, cine altcineva?

Tuica in Ardeal e ca Pizza in Napoli. Vin aia cu reglementari de la Europa ca nu-i voie sa folosesti nu stiu ce, ardelenii se isterizeaza. Cam cum s-au isterizat napoletanii cand li s-a spus ca pizza lor iubita nu mai are voie sa fie facuta pe cuptorul cu lemne. Desigur, nimeni nu poate sa le spuna Ardelenilor cum se face tuica.

Banc:
Un oltean i se lăuda unui ardelean:
- Bre, făcui o palincă de 38 de grade
- Mă omule, interveni ardeleanul, aceia-i febră, nu pălincă. 

vineri, 3 septembrie 2010

Cand imbatraneste, omul.....

....se prosteste. Sau chefuieste. Sau (cum fac eu) le face pe amandoua.

Cum am ales sa ma prostesc? Si sa chefuiesc? Cum imi place mie cel mai mult. Mi-am invitat cativa prieteni la un mini chef. Numar limitat din motive de buget limitat si spatiu limitat. Dar daca iese chef de chef, logic ca nu va fi primul chef de acest gen. Invitatia a sunat cam asa:

Invitatie speciala



Data: vineri, 3 septembrie


Locatia: (din motive de securitate, pastram secret acest detaliu)


Ora: incepand cu ora 21, pana cand ne lasa ....


Pentru ca cineva anume refuza sa imbatraneasca, te invit la sarbatorirea celor 9 (2+7) ani pe care ea ii implineste, la Cheful Anilor ´90, sa ne amintim impreuna de era Beverly Hills, Salvati de clopotel, Baywatch, si sa dansam (optional asta cu dansatu’, ii inteleg pe cei carora le-au ruginit oasele) pe muzica lui DJ Bobo, Fun Factory, Mr. President (nu poate lipsi Coco Jambo, desigur), si, dupa ce golim sticlele sa le invratim in cerc, aducandu-ne aminte de „Sticluta”, „Adevar sau provocare” si alte jocuri de pe vremurile acelor chefuri!

OBLIGATORIU: Tinuta este obligatorie, adica va rascoliti dulapurile de haine pe care nu le-ati aruncat inca (sau dati o raita prin seconduri) si veniti imbracati dupa moda anilor ´90.

Bonus: pentru a spala anumite pacate, sarbatorita va va servi cu cate o portie de macaroane. Ne-uleioase, si de data asta dupa reteta verificata. Italiana, desigur.

Ne vedem acolo!

Deci cam asa sarbatoresc eu ca am crescut mare. Si piesa cu care intru in atmosfera este: 
 

miercuri, 1 septembrie 2010

Reguli de circulatie - sunt si ele facute ca sa fie incalcate?

Citesc din presa saptamana asta:
-Prefect arestat dupa ce a lovit o mama si un bebelus pe trecerea de pietoni
-Accident pe varianta Zorilor-Manastur: un tanar care circula cu 100 km/h a provocat un accident grav soldat cu moartea unei persoane
-4 persoane ranite in urma unui accident la Cluj
Si suntem abia la mijlocul saptamanii....

Am avut nenumarate discutii pe tema asta cu prietenii mei, sau simpli cunoscuti. Sunt foarte vehementa cand vine vorba de regulile de circulatie, si in special cand vine vorba de viteza. Nu inteleg de ce principiul "regulile sunt facute ca sa fie incalcate" trebuie aplicat si in circulatie. De ce, daca tu te grabesti, uneori ajung sa plateasca si altii pentru graba ta? De ce, daca scrie "parcare interzisa" e musai sa parchezi acolo? Pana la urma nu inteleg de ce, locuind la 10 minute distanta de casa, trebuie sa mergi cu masina proprie si personala la serviciu (nu ajungi in 10 minute, ajungi in 8, ca pana ocolesti si pana gasesti loc de parcare ohhoooo cum trec minutele...)?

Daca vreau sa merg spre casa, trebuie sa fac slalom printre masinile parcate pe trotuar, sau sa merg pe strada cu riscul de a fi lovita de o masina, pentru ca nu am loc de ele pe trotuar. Zau ca la faza asta intr-o buna zi o sa ma enervez, voi scoate cheile din geanta si pe fiecare in parte le voi binecuvanta cu cate o zgarietura, ca sa inteleaga ca daca parcheaza pe spatiu public, nu privat, si parcand ilegal, nu au dreptul sa se planga de astfel de incidente ("ah, nu-i vina mea ca tinta de la curea ti-a zgariat masina cand incercam sa ma strecor pe langa ea, pe trotuar, ferindu-ma de alte masini"). Faza cu locuri insuficiente de parcare nu ma convinge. Asta e problema vesnica peste tot in lume, cat timp exista mai multe masini decat locuitori pe pamant, mi se pare normal sa fie o problema.

Dar ma intrc la cei care merg cu viteza. Daca ma aflu intr-o masina care incepe sa depaseasca suta de km/h nefiind pe autostrada, eu incep sa panichez. Nu ma intereseaza argumentele gen "cunosc bine masina", "n-am patit niciodata nimic", "sunt un bun sofer si sunt stapan pe mine" sau alte minuni de genul. Nene, e limita maxima admisa 60km/h, respecta regula. La urma urmei tu esti cel care alege mijlocul asta de deplasare, nu iti impune nimeni asta. No, daca ai ales asta, respecta-i regulile. Masina nu trebuie sa te teleporteze intr-un loc anume, nu asta-i menirea ei, dar nu stiu prin ce mecanism ciudat odata ajuns la volan uiti asta. Mi s-a intamplat sa urc in taxi si soferul sa mearga cu 90km/h pe motiv ca "e libera soseaua". Nu prea i-a convenit cand am urlat la el sa mearga normal si trantindu-i replica "pe banii mei mergi cum zic eu, nu cum vrei tu sa ma duci, adica pe banii mei nu te joci tu cu viata mea". Cand sunt politisti in trafic mergi incet, ca nu cumva sa fii vazut. Si injuri ca cica e mai greu, ca politistii incurca. Nu, nu incurca nimic, ci lumea merge regulamentar. O fi mai lent totul, dar macar nu se intampla accidente. Adica asa sunt salvate vieti. De fapt replicile sunt "daca n-ar fi politie as calca-o, dar asa...". Asa numa bine, respecti (macar ocazional) regulile.

Ah, si daca te vei bucura ca incalci regulile mai bine nu-mi spune, ca asta pentru mine nu-i lauda. Masinile nu iti aduc un beneficiu, ci o bataie de cap in plus. Ele sunt o cheltuiala in plus, sunt o grija in plus. Faptul ca-ti plimbi fundul in masina nu iti da mai multe drepturi fata de ala care merge cu bicicleta sau pe jos, din contra. Te ingradeste, te limiteaza. Nu te lasa amagit de industria auto, prestigiul tau nu va creste daca te plimbi intr-o masina. Mai nou prestigiul tau creste daca te plimbi mai degraba pe jos ori cu bicileta decat cu masina.