Pagini

a

marți, 31 august 2010

Nu vreau flori. Punct

In general ma astept sa primesc flori doar de la iubit. Si atunci, fara sa fie ocazie speciala. Adica nu de ziua mea, nu de ameteala aia de Valentine's, nu de 8 Martie (desi ador ghioceii) ci mai degraba cand nu e nici o ocazie deosebita. Adica e ceva de genul "treceam pe langa batranelul asta si m-am gandit sa-ti aduc trandafir de la el". Cam cum a facut cineva aici adica:


 
A oferi flori a devenit un gest care se face cand e sarbatoare. A devenit banal. "E ziua ta, primesti flori". "Te mariti primesti flori". "Termini facultatea primesti flori". Imi spunea o prietena ca a primit la cununie flori in valoare de aproximativ 250 de lei. Daca ar fi flori in ghiveci (iar acolo eu am o preferinta pentru ierburile aromatice sau pentru plantele pe care le folosesc la gatit), bucuria ar fi foarte mare. Dar sunt flori care dupa o saptamana nu mai stii de ele. Si atunci nu-i pacat? Si de flori si de bani?
 
Ce-ar fi, asa, macar din cand in cand, sa oferim flori cand nu e o ocazie deosebita, iar la acele ocazii surprizele sa fie altfel? Sa nu mai fie niste gesturi banale?

PS: buchetul asta mi se pare de zeci de ori mai frumos decat toate ornamentele care se pun mai nou la flori. Simplu, doar trandafiri. De aici: http://www.primstar.ro/  

duminică, 29 august 2010

Relatare speciala cu porumbei

Intrerup aceasta minunata zi de duminica pentru a va povesti (cu sufletul la gura de emotie) odiseea desfiintarii cuiburilor de porumbei din balconul meu. Cand invat cum se pune link, o sa va trimit la postarea "cui sfantu' ii plac porumbeii" ca sa intelegeti prin ce tortura auditiva am trecut eu timp de cativa ani de zile.

Dar azi, oh, minunata zi de azi, a devenit decisiva. Inarmata cu nervi si isterii feminine am intrat in camera parintilor urland la tata ceva de genul: "Fii barbat si du-te si omoara porumbeii aia, fa ce vrei cu ei, da sa dispara de acolo ca nu pot sa dorm de ei". Nu stiu prin ce miracol tata a fost mai afectat de crizele mele, nu ca pana acum, si in fata unei voci de femeie careia i s-a adaugat o a adoua voce de femeie care urla la el din acelasi motiv, a cedat. Bietul, cred ca era cam ametit la cum incepuse ziua de duminica pentru el, asa, din senin.

Si se duce tata si desface pe-acolo placile care permisesera crearea cuiburilor nenorocite. Si toata treaba are loc in genul: "hai de-acolo mai, hai, du-te, zboara, shhhhhhh, shhhhhh, zboara!". Ulterior, vazand cat se zbat porumbeii aia in geam ca nu vedeau de geam si tot in el dadeau cu capul pana sa iasa, tata discuta paternal cu ei: "Ba da prost te-o facut ma-ta, da tu nu vezi ca acolo e geamul deschis, ma prostule ma? Da zboara odata, ce mai astepti!" si astepta cuminte pana porumbelul gasea geamul deschis si zbura...Desigur, eu deja radeam cu lacrimi auzind ce povesti are tata cu nenorocitii aia.

Pentru iubitorii de animale, precizez ca nici un proumbel nu a fost ranit. Pentru ceilalti, au fost alungati 4 indivizi din specia aia falfaitoare a porumbeilor, si urmeaza sa pun ace pe-acolo, sa ma asigur ca nu se mai intorc veci!

Asta a fost tot pe minunata asta zi de duminica.

joi, 26 august 2010

Scrisoare pentru tigani

Imi place de voi. Aveti un farmec aparte, sunteti o cultura (inca) oarecum mistica, aveti credinte deosebite fata de alte culturi si uneori pofta de viata si energia voastra devin molipsitoare. Printre voi sunt cativa cu care am reusit sa ma inteleg si sa-mi fiti chiar simpatici. Dar nu despre ei scriu acum. Ci despre aceia dintre voi cu care am o problema de toleranta.

Am o problema cu aceia dintre voi care refuza regulile societatii in care traiesc. Si mai rau, devin si molipsitori. Pe principiul "daca tiganul fura si nu-l prinde nimeni, de ce sa fiu eu mai prost?" a mers destul de mult si romanul si asta incepe sa ma afecteze tot mai mult. N-am sa inteleg niciodata de ce refuzati educatia, cu atat mai mult cu cat aveti acces gratuit la ea doar pentru ca sunteti tigani (UBB are specializari cu locuri bugetate special pentru "rromi"). Sau de ce refuzati sa munciti precum restul muritorilor de rand. Existenta inutila pe pamant este condamnata si de religie, neproductivitatea este chiar un pacat capital (i se mai spune lene), deci nu sunteti condamnati doar din punct de vedere social. Nu inteleg de ce preferati sa furati, cauzand astfel traume unor oameni care nu v-au facut nimic in viata. De ce banul muncit de altii e mai bun pentru voi decat banul muncit de voi?  De ce trebuie sa-mi fie mereu teama si sa strang geanta mai aproape cand va recunosc pe strazi, stiind ca sunt mari sanse sa ma furati? De ce refuzati sa locuiti in conditii decente si sa va spalati? De ce va cresteti copiii in spiritul cersetoriei si furtului?

Si intoleranta mea fata de voi creste cu atat mai mult cu cat atunci cand ati mers prin alte tari v-ati prezentat drept "romani". Va trimit altii cu forta inapoi in Romania si ameninta cu interdictii la adresa intregii tari, totul din cauza voastra. Si voua nici ca va pasa. Va mandriti cu asta. Ca asta de aici:



Cu cat aud mai des lucruri din-astea cu atat devin mai rasista fata de voi, tiganii. M-am saturat de voi, astia care refuzati sa va adaptati la reguli. Din partea mea plecati unde vedeti cu ochii, muriti, ascundeti-va, orice, dar sa nu mai stiu ca sunteti in continuare niste paraziti.

luni, 23 august 2010

Avionule, e probleme!

Diminetile de vara sunt minunate. Desigur, asta stiti cu totii. Abia dimineata reusesti sa atipesti, e racoare afara, iar sperantele tale de putina odihna sunt indeplinite si poti dormi in sfarsit 2 ore pana sa incepi o noua zi. Asta daca nu cumva se intampla sa locuiesti pe directia de aterizare a avioanelor la tine in oras. Am dimineti (precum cea de azi) in care pe mine ma trezeste zumzetul avioanelor si ferestrele mele care tremura. Si ies cu ochii adormiti in balcon, fugind (da mai, fugind, si uneori chiar dezbracata daca e cald tare noaptea), cu impresia ca de data asta avionul se opreste in bloc, sau intra direct in balconul meu. Zgomotul e asurzitor, spaima nu va explic, si intr-un final ajung mereu sa injur, ca ma sperie astia dis de dimineata. Si dau sa verific azi, pe site-ul aeroportului, ce nenorocire de avioane au fost azi dimineata, de au trecut vreo 4, in decurs de 1 ora, asta in conditiile in care in mod normal la Cluj nu exista asa multa activitate. Spre surpriza mea, intre 6 si 7 dimineata, nici un zbor. WTF?? Acuma n-oi fi eu chiar asa de paranoica incat sa visez avioane deasupra mea si geamuri care tremura. 9/11 e de vina pentru ideile cu avioane care intra in cladiri.

Preview

Urasc sa mi se povesteasca dinainte o carte sau un film. Nu-mi place sa stiu nici cel mai mic lucru despre ce urmeaza, si la ce sa ma astept. Daca vad un titlu, sau cineva imi recomanda ceva, prefer sa stiu titlul si atat. In rest nu vreau sa stiu "despre ce e vorba acolo". Cer opinii gen "ti-a placut?", "merita sa dai banii pe cartea asta/biletul la cinema?", "e frumos/interesant in opinia ta?" dar NICIODATA nu vreau sa stiu alte detalii.
La mine e simplu, sunt curioasa, si faptul ca nu stiu nimic ma motiveaza sa vad un film anume sau sa citesc o carte anume. Rareori ma mai intereseaza ceva ce stiu dinainte ce ar contine/povesti. E drept ca mai sunt si exceptii, cand ceva anume nu ma inspira si ma gandesc ca poate 2, 3 cuvinte din partea cuiva ma vor motiva. Dar atunci intreb eu: despre ce e vorba?
In rest, serios, nu vreau sa stiu pentru ca astfel mi se distrug mituri, sperante, daca aflu detalii incep sa am asteptari, iar atunci cand am asteptari devin automat dezamagita. Secretul fericirii mele e sa am mereu curiozitati (cred).

joi, 19 august 2010

"E in sangele meu"

Ma intriga exprimarea asta. Cel mai des m-a intrigat cand a fost folosita in sens peiorativ, pentru a cataloga de exemplu tiganii: "e in sangele lor sa fure/ insele/ cerseasca". Sau cand spui despre cineva: "s-a nascut cu meseria asta in sange". Sau: "provine dintr-o familie de actori, deci are arta in sange". Mi se pare o formulare prea concreta din punct de vedere biologic ("in sange"), pentru a exprima niste deprinderi socio-culturale. E un concept cultural universal, nu doar local, l-am regasit cam peste tot pe unde am umblat pana acum. Nu imi place in mod deosebit, dar nici nu imi displace. Ma intriga pur si simplu, si asta poate din cauza ca e plin de simbolistica (defineste ceva atat de inradacinat in personalitatea unui om incat astfel se subliniaza ca nu este nici o sansa sa schimbi acea caracteristica). Curiozitatea "e in sangele meu".

miercuri, 18 august 2010

Tantarul, acest mister al lantului trofic

Eu am o problema cu intelegerea rostului tantarilor pe lumea asta. De fapt, tantarii astia la ce sunt buni? Sunt transmitatori de boli si ajuta la o exterminare mai rapida (poate)? Nu sunt biolog, si poate de-asta nu pricep eu care le e rostul. Si de ce trebuie sa existe asa de multi. Si de ce trebuie sa suga sangele (acesti vampiri in miniatura, aceasta lume Twilight), de ce trebuie sa lase bube, si mai ales cum sfantu se pot pune 50 de tantari pe ACELASI OM si sa suga sangele afara din el? Serios, care le e rostul existentei? Intreb si eu, poate daca aflu raspunsul devin mai toleranta la intepaturile sugatoare ale lor.

marți, 17 august 2010

Apa plata (fara lamaie)

Ha, ca multi radeau de mine ca eu beam apa de la robinet.


luni, 16 august 2010

Ateii si moralitatea

Moralitatea asa cum o stim in ziua de azi e oarecum o serie de norme create de religie. Cu toate astea, multi atei au o moralitate mai puternica decat unii "crestini". Ciudat paradox, nu? Si nu cred ca ar putea avea o explicatie logica.

miercuri, 11 august 2010

Meseria este bratara de aur

Un amic imi povestea cum elev de liceu fiind, isi pierdea dupa-amiezele pe la Bingo. Va amintiti, desigur, isteria locurilor in care se juca Bingo pe la sfarsitul anilor '90. Si intr-o zi ca oricare alta, se intalneste acolo cu profa lui de fizica. Profa lui de fizica, dimineata ii preda fizica si dupa-masa ii servea (sucul) la masa unde juca copilu' Bingo. Initial speriata femeia, le-a spus sa nu spuna nimanui treaba asta, nu de alta dar risca sa fie data afara din invatamant, pentru ca vezi-doamne, sa fii ospatarita intr-un local nu e o meserie potrivita pentru cineva care e la catedra. Cu alte cuvinte, daca am salar de 8 milioane si rate de 10, nu ma pot angaja oriunde (si ca femeie de serviciu la spital daca numai acolo gasesc) pentru ca asa e regula: nu da bine ETIC, MORAL, ca profesoara, sa fii vazuta asa.
Vin si intreb: da e etic, moral sa platesti oamenii la limita subzistentei? Omul alege meseria pentru care simte ca are o vocatie. E dispus sa indure plata mica pentru ca acea meserie ii aduce impacarea de care are nevoie. Stie ca nu-i ajung banii cu meseria aia, dar nu se plange si isi cauta inca ceva pe langa, si nu e pretentios, pentru banutul in plus alege orice e disponibil in acel moment. Si in loc sa admiri asta, vii si blamezi.

Contra-exemplu de atitudine: studenta Erasmus fiind, pe bursa de 274 de euro pe luna din care 200 dadeam pe chirie nu puteam trai. Asa ca, fain frumos, mi-am gasit un job ca si chelnerita. Lucram seara si in weekend, ca sa pot merge la scoala si castigam suficient cat sa ma intretin, ca nu mersesem acolo ca sa fac avere ci ca sa invat. Printre cursuri aveam de efectuat si practica acolo. practica pe care am efectuat-o la Centrul de Relatii Internationale a Universitatii care ma gazduia. Colegii mei de acolo stiau ca eu lucrez ca si chelnerita. Chiar s-au bucurat pentru mine ca reuseam "sa le fac pe toate". Ziua eram la Centru ca sa ofer informatii studentilor, seara aceiasi studenti veneau la bar si eu ii serveam la mese. Niciodata, repet, NICIODATA cineva nu mi-a spus ca ar trebui sa renunt la job pentru ca "nu da bine" ca functionara de la Relatii Internationale sa serveasca la mese. Din contra, am fost doar incurajata.

Mai e nevoie sa spun ca la nivel de mentalitate in privinta muncii suntem la ani distanta de Occident? Oare cand vom invata sa muncim si in Romania fara prejudecati?

Asta-i intrebare retorica pe principiul "Doamne da-mi rabdare, da repede ca ma grabesc!".

marți, 10 august 2010

Uitarea

E destul de ciudat cum functioneaza unele lucruri in amintirea noastra. Cum unele lucruri apropiate ca perioada de timp ni se par la epoci distanta.

Am fost in Italia in 2004, 2005 si 2006. Am incercat aproape toate mijloacele de transport pana acolo: microbuz pana in Budapesta, de-acolo autocar, autocar din Cluj, microbuz pana in Budapesta si de-acolo avion, mers cu masina mica. Am prins vamile, si asteptatul ore in sir la cozi in vami, targuielule cu vamesii, privirile pline de dezgust ale vamesilor atat romani cat si straini. Am calatorit cu tot felul de oameni, dar care toti aveau o tinta comuna in acei ani: "sa-si faca acte" (eu aveam viza de studiu in 2004 si reactia din jur a fost "cum ai facut sa ai de-aia, ca si eu vreau?"). Am prins perioada in care trebuia sa arati bani la vama (cam 500 de euro) si oamenii in general nu aveau banii aia. Ii vedeam pe soferii de autocar strigandu-i pe cei care nu aveau bani, le spuneau: "ai aici 500, te intorci cu 550". Am prins gloria celor care stateau aproape de vama Bors in benzinarie si ii pacaleau pe cei din jur la alba-neagra, sau ii furau direct, buzunarindu-i. Am prins perioada cu "da 5 euro pentru controlul la bagaje ca sa nu stam si sa nu ne intoarca din drum". Drumul in sine dura 24 de ore (eram norocoasa ca orasul in care mergeam era aproape de granita si 24 de ore era putin comparat cu altii care mergeau in sud).

Ce mi se pare mie ciudat e ca la 5 ani distanta de la acea perioada, parca totul s-a sters din memorie. Parca e normal de cand lumea sa urc in avion si in 2 ore sa fiu la Roma, Milano, Venezia. Am trait toate situatiile de mai sus, nu au fost povestile altora si cu toate astea sunt cumva ascunse acolo si traite ca si cum ar fi fost o alta epoca, simtite ca si cum s-ar fi intamplat inainte de nasterea mea.

marți, 3 august 2010

Gusturi ciudate

Hai, recunoasteti. Fiecare ati avut cel putin o data in viata o slabiciune anume pentru un cantaret, o piesa anume, asa, mai ciudatica. Pe care acuma ati cam vrea sa o renegati. Adica acuma zici: "bine tuuuu, cum poti sa asculti asa ceva?" si de fapt pe ascuns, asa sa nu te vada/auda nimeni, esti un mare fan.

Asa am fost io cu Backstreet Boys. Ioai si ce camera tapetata aveam cu postere numai si numai cu ei....Nu exista nimic altceva. Ah, da, a aparut ulterior gay-ul de Enrique Iglesias, da atunci eram deja mai maricica. Si cum stateam eu cu urechea lipita de casetofon, si cum strangeam bani sa cumpar albumele lor (alea originale, da? adica de la aia care te prosteau ca vand album original si-ti dadeau o copie piratata foarte bine). Normal, acum nu recunosc usor (mi-a trebuit ceva vreme sa scriu asta si sa fac o astfel de marturisire - adica aiaaaa????). Da no, eram copchila, scuza e buna. Desigur, taica-meo, fan Deep Purple, Led Zeppelin, Doors se rusina cu mine, da l-am impacat invatand "Angie" de la Rolling Stones, i-o cantam ca sa uite ca am camera plina de poze cu baieti ciudati.

Singurul pacat din epoca aia, care a ramas intact la nivel de "ador piesele astea" a fost Jon Secada. Deci da, pot asculta "If You Go" si "Just Another Day" intr-una si tot nu ma satur.

luni, 2 august 2010

Poveste despre o femeie

E tanara, frumoasa si desteapta. Are de toate cum s-ar putea spune. Cand spun de toate ma refer la lucrurile materiale necesare unui trai decent in locul in care traim: casa ei, serviciul ei, masina ei, toate rezultate ale muncii ei, depuse de la frageda varsta de 19 ani.

Nu voi spune cati ani are. Cumva, varsta ei mi se pare putin relevanta. Ma uit deseori la ea si vad in ea lucrurile pe care mi le-am dorit si eu dar pe care inca nu am ajuns sa le am. Nu e invidie, nu e amaraciune, pur si simplu imi aminteste ca poate ar trebui sa depun mai multe eforturi, nu sa traiesc "destrabalat", adica intr-o zi intr-un loc, intr-o zi in alt loc.

Ma uit la ea mereu, si mereu cu atentie. Are putere si ramane fragila. Are sensibilitate dar ramane ferma. Are feminitate desi lucreaza intr-o lume "a barbatilor".

Cu toate astea ochii ei imi par tot mai tristi. Si nu inteleg, ce poate sa-i lipseasca unei femei care pana acum a obtinut cam tot ce si-a dorit, cam tot ce si-a propus sa aiba?

Cumva incerc sa intuiesc raspunsul la aceste intrebari pe care mi le pun (de fapt nici nu stiu de ce mi le pun, aceea nu e viata mea si teoretic nu ar trebui sa-mi pese, nu-i asa?). Femeia aceasta ramane o dilema pentru mine, o intrebare fara raspuns, si ca ea sunt de fapt multe alte femei.

Femeia epocii noastre, femeia prezentului nostru e cu totul diferita fata de tot ce am cunoscut in trecut si acum nu stim sa-i gasim locul, sa-i oferim valoarea pe care o merita. E noua, nu suntem obisnuiti cu ea si nu stim sa ne comportam in fata unei noutati. Ea nu mai interpreteaza un rol dat de societate, devine ea insasi, femeia care vrea ea sa fie. Poate e unul dintre cele mai puternice exemple de rezistenta la schimbare. Femeia s-a schimbat, si noi nu vrem sa acceptam asta. Barbatul ajunge sa blameze femeia din ziua de azi, femeia ajunge sa se simta vinovata pentru ceea ce simte, pentru ceea ce este. Contrazice-ti-ma, spuneti-mi, va rog, ca nu este asa. Spuneti-mi ca am interpretat eu gresit ce am vazut, sau ca am fost prea subiectiva.

duminică, 1 august 2010

Oaie ratacita, caut religie

Sunt cat se poate de serioasa, caut o relige care sa fie potrivita pentru mine, care sa imi ofere linistea sufleteasca pe care se presupune ca ti-o ofera apartenenta la ea.

Dupa cum spuneam mai demult, am tata ateu si mama martora a lu' iehova ala. Nu tin minte sa fi fost altfel lucrurile la mine in familie. Cand eram mica mergeam la beserica lu' mama, dar crescand au cam inceput sa ma enerveze (plus ca in clasele primare mi-am mancat la bataie de la cativa colegi de clasa pentru ca eu mergeam la biserica la martorii aia de mi-a fost de-ajuns cu iehova asta). Deci Martorii lui Iehova e o religie care din start pica pentru mine. Am incercat-o, nu mi-a placut. Sunt o secta si atat. Plus ca eu am o problema mare cu faptul ca nu accepta usor interventia medicilor atunci cand cineva e bolnav...

Am trecut la ortodoxism. Cumva acolo parca a durat un pic mai mult. Nu imi placea in mod deosebit dar nici nu imi aducea cine stie ce placere faptul ca mergeam la biserica (bine, mint, imi placea de un tip care mergea in fiecare duminica, si statea in acelasi loc, acum l-as considera urat - aveam gusturi ciudate in materie de barbati cand eram adolescenta). Mergeam si la spovedanie (nici chiar episodul cu un preot care imi punea intrebari gen "ai viata sexuala?", "te masturbezi?" in timp ce eram cu capul sub sutana lui ca doar asa-i ritualul, nu mi s-au parut ciudate - nu puteai vorbi despre ce discuti cu preotul la spovedanie, cica asta e regula, altfel Sheful al' de sus nu-ti iarta pacatele). Am renuntat cel mai probabil din cauza ca incepeam sa am probleme cu institutia bisericii. Cu faptul ca o femeie la ciclu nu poate intra in biserica (dada, un popa caruia ii spusesem asta ca sa ma lamureasca m-a tras de mana afara din biserica). Cu faptul ca se construiau tot mai multe biserici, tot mai mari, unele intre blocuri dar trebuiau musai sa fie gigantice, si se contruiau biserici la fiecare 50 de m. Pana si vis-a-vis de blocul meu este una, una la coltul din dreapta si una la coltul din stanga al strazii. Nu mai vedeam semnificatia "sfanta" a bisericii, pentru mine a devenit o monstruozitate care cere bani pentru grandomanie. Si atat.

Catolicismul, well, cu cateva sarbatori diferite, cu cativa sfinti diferiti (mai simpatici decat cei ortodocsi) tot n-a reusit sa-mi schimbe perceptia fata de biserica, ca institutie.

Yoga. Sahaja yoga, pentru precizie. Ca e importanta diferentierea asta. Acolo am avut probleme cu a ma ruga la poza unei femei pentru stimularea energiei kundalini. Si femeia aia mi se parea groaznic de urata si imi inspira o acreala de femeie n.f.

Baptisti, penticostali, i-am incercat si pe aia, poate ca la baptisti mi-a placut cel mai mult pentru seninatatea pe care o aveau oamenii, dar tot nu ma impacam cu ideea de apartenenta la biserica lor. Plus ca nu-mi placeau cantecele lor (nu cant si pace).

Cred in spiritualitate. Cred intr-o forta superioara, mult mai puternica decat rasa umana. Tocmai datorita faptului ca nu cred in superioritatea rasei umane, poate ca nu imi gasesc religia potrivita, pentru ca religia e creata de oameni si nu a fost vreodata neutra din punct de vedere politic sau financiar. Asta reiese din cunostintele mele de pana acum.

Caut in schimb, acea religie care sa fie impaciuitoare. Care sa nu ma faca sa ma simt vinovata pentru viata mea, pentru obiceiurile mele, pentru unele alegeri pe care le fac intr-un moment anume. Sunt deschisa si accept orice sugestie in materie de religie, din partea oricui. Va las cu trailerul unui film pe aceasta tema(Oh my God), il recomand: