Pagini

a

vineri, 30 iulie 2010

Poveste despre Revolutie

Imi amintesc povestea unui fost profesor de-al meu din perioada liceului, legat de cum a inceput Revolutia la romani: era un grupulet de vreo 10 oameni asa mai curajosi care a inceput sa strige "jos Ceasusescu" iar cei din jurul lor au inceput sa se agite si sa fuga de langa ei, ca niste lasi de fapt, sa se distanteze de ei, intr-un fel sa spuna "noi nu suntem cu ei, ca ei". Doar ca astfel s-a creat un soi de invalmaseala, ca in Piata erau multi si, in tot haosul, vazand si panica lui Ceausescu invitand la calmarea spiritelor, au prins mai multi curaj si s-au molipsit (in ideea spiritului de turma). Asadar, in opinia fostului meu profesor, Revolutia a inceput de fapt din lasitate (mentionez si ca e opinia cuiva care a fost in primele randuri de lupta la Revolutie).

Nu trebuie sa fiti de acord, nu trebuie sa aprobati, nu trebuie nici sa contraziceti povestea. Mie una, o astfel de explicatie si poveste mi se par credibile, sincer mult mai credibile decat povestile legate de "cat de curajosi au hotarat sa fie romanii dintr-o data dupa 50 de ani de comunism". Parerea mea.

Spatiul meu, in vazul lumii

Am un blog. Al meu. E spatiul meu, l-am ales, imi place de el, imi place sa am un loc de desfasurare a ideilor. Am multe, de-asta imi place sa le mai scriu din cand in cand. Nu sunt ele originale, nu spun ele cine stie ce lucru deosebit, dar sunt ideile mele pe care le exprim in acest spatiu, al meu, pentru ca mie imi place sa o fac. Nu cer permisiunea, nu cer acordul, dar nici nu bat pe cineva, nu fac rau si nu saracesc lumea.

Scriu despre mine destul de mult. E un blog personal. Povestesc despre ce patesc, ce fac sau ce gandesc intr-un moment anume. Imi spun parerea cu privire la o situatie anume sau eveniment anume. Sunt ideile mele. Sunt opiniile mele. Mi le exprim si sustin public. Adica oricine le poate vedea. Si orice poate sa le critice. Foarte bine, nu tin sa fiu placuta, adorata de toata lumea, nu tin sa fie toti de acord cu mine, in fond si la urma urmei poate din critici invatam mai multe. Am observat ca oamenii care chiar gandesc diferit fata de mine isi expun opinia asemanator. Adica punctat, argumentat. Pentru asta ii respect, si ii admir. Si invat de la ei, din opinia lor diferita.

Desigur, una e sa critici si alta e sa insulti. Fiind acesta spatiul meu, nu veniti sa ma acuzati ca sterg comentarii. Cu siguranta sterg insultele, mai ales pe cele anonime. E spatiul meu, aleg sa fac asta, adica daca eu scriu ce cred nu vad de ce trebuie sa accept insulte pentru ceea ce cred. Una e critica, alta e insulta. Accept diferentele de opinii, dar nu accept insulte.

Uneori cand scriu nu sunt tocmai "politically correct". Da, stiu, nu e frumos, societatea indruma spre astfel de sentimente, dar eu uite ca nu pot fi "politically correct". Si nici nu mint ca as fi altfel. Eu una macar ies in fata si spun asta, cu curaj, caci nu mi-e rusine cu ce cred. Majoritatea se rusineaza sa faca la fel (eu cred sincer si cu tarie ca cei "politically correct" sunt de fapt o minoritate), sau le e teama sa o faca si atunci ii blameaza pe cei care ies in fata, in incercarea de a se detasa de ei (daca mai baga cate o insulta pe-acolo e si mai bine, ca se simt mai mandri ca ei n-au sentimente "incorecte", blamate - mereti maaaa!!!).

Asta sunt. Va place, reveniti. Nu va place, asta e, ati pierdut 10 minute din viata citind ceva care nu va face placere.

Celor care revin: multumesc!

luni, 26 iulie 2010

Geanta mea

Da da, stim cu totii ca in geanta unei femei singurul lucru care lipseste mereu este ordinea. Desigur, eu nu reprezint exceptia de la regula. Unde mai pui ca-mi plac gentile oversized, am mereu loc suficient ca sa port tot felul de lucrusoare inutile prin ele.

Saptamana trecuta insa am decis sa schimb geanta, si sa iau una mititica. Normal, marimea nu m-a impiedicat sa o indes cu de toate.

Asa se face ca in geanta de lungime 25 cm si inaltime 20 de cm (aproximativ, caci s-ar putea sa fie si mai mica) intr-o zi aveam asa:
- 1 pereche de pantaloni scurti
- 1 tricou
- 1 carte (subtirica ce-i drept)
- 1 portmoneu
- 2 telefoane
- 1 stampila
- 3 pixuri (am o fixatie, mereu am prea putine pixuri)
- 1 creion (pentru prins parul)
- 2 elastice de prins parul
- port-fard (acolo nu intru in detalii cu ce continea, oricum ma limitez la chestii basic)
- crema de maini

Privirea unui barbat in momentul in care am scos toate astea din mini-geanta mea: priceless!!!!!

vineri, 23 iulie 2010

Boala curentului sau ipohondria la romani

Ma dispera faza cu "m-a tras curentul". Suntem o natie de ipohondri. Eu n-am mai auzit faza asta nicaieri in lume. Bietii italieni si spanioli care stau intr-una cu geamurile si usile deschise vara ca altfel ar muri de cald, daca le-ar spune o baba romanca sa inchida geamul ca "o trage curentul" ar face cu nervii. Eu dorm intre usa de la balcon si cea de la camera, ambele deschise ca sa pot respira, caci altfel din cauza caldurii m-as sufoca in somn.

Oameni buni, bolile se fac datorita microbilor, datorita bacteriilor, sau datorita frigului.

Nu exista "m-a tras curentul de-aia ma doare maseaua". Maseaua te doare din cauza ca ai probleme cu dantura. Fa o vizita la dentist.

Nu exista "m-a tras curentul de-aia ma doare gatul". Amigdalita se numeste, si aia nu se face de la curent. Si asta o spun suferinda fiind de amigdalita cronica. Adica eu fac febra si mi se umfla gatul si daca ma odihnesc mai putin noaptea, si pot sa racesc si la fiecare 2 saptamani din cauza asta. Si NU, nu racesc din cauza ca ma trage curentul ci din cauza ca imi scade rezistenta fizica, adica imunitatea, datorita oboselii.

Nu exista "m-a tras curentul de-aia ma doare spatele/umarul/am facut semipareza". Exista posibilitatea asta daca expui acea portiune la frig puternic, nu neg, dar acum nu vorbim de cazurile de frig, ci de simpla miscare a aerului. Sau desigur, exista posibilitatea asta daca nu-ti misti oasele mai deloc, daca nu faci un pic de miscare zilnica si stai ore in sir in aceeasi pozitie.

Nu exista "m-a tras curentul de-asta ma doare urechea". Aici nu intru in detalierea dezgustatoarelor obiceiuri de a-ti baga tigara aprinsa in ureche si de a sta cu un con facut din ziare la capatul celalalt cu flacara, ca vezi doamne asa iese curentul (adica baga-ti substante toxice in ureche, pe langa ca e inflamata, felicitari). Otita, sau inflamarea urechii, apare si in caz de raceala, si este cauzata de bacterii si virusuri, si se intampla mai des vara datorita bailor in piscine, stranduri, etc. Nici o legatura cu faimosul curent asadar...

Cine crede ca miscarea aerului imbolnaveste (miscare a aerului care e mai putin puternica decat un vant usor) ar fi indicat sa stea incasa, intr-o incapere inchisa ermetic, cu vesnica vata in urechi si fara sa intre in contact cu lumea. Asa sigur scapa de curent.

miercuri, 21 iulie 2010

The difference lies in perception



Asta mi-a amintit de o intamplare petrecuta in 2004. Ma mutasem pentru 7 luni in Italia (da, sunt una dintre norocoasele alea care au beneficiat de bursa Erasmus, experienta vietii mele de pana acum). Normal, cand te muti pentru 7 luni, iti cari cu tine cele necesare pt 7 luni. La mine au fost multe haine, dictionare, manuale, caiete. Si le tot duceam cu randul, de la matusa mea unde le lasasem inital, pana in Udine, orasul in care am locuit eu. Ma deplasam cu trenul, si tocmai descopeream ca in Italia nu ai voie sa traversezi peste sine, trebuie sa treci obligatoriu prin pasaj ca sa ajungi de la peron in gara.

Cobor asadar cu cele 30 de kg (eu cantaream 45 atunci), tarasc valiza dupa mine, si la urcare dupa primele 2 trepte mi se rupe o roata. Asa ca ma chinui sa ridic geanta incetisor, treapta cu treapta, cu lumea forfotind in jurul meu, eu speriata nevoie mare ca sunt intr-un loc pe care nu-l cunosc si nu pot nici macar sa-mi car bagajul pe scari.

Si apare o voce salvatoare, pe un chip luminos:

- Hai bisogno di una mano? (Ai nevoie de ajutor?)

Si normal, eu cu privirea mea de copil ratacit, dau din cap in semn ca da. Si isi ridica omul mainile sa ma ajute, iar atunci privirea mea pierduta s-a transformat in soc: avea bratele amputate de la cot in jos. Am dat sa-l opresc, sa-i spun ca nu trebuie chiar asa, dar el era deja cu geamantanul meu pe umeri si mi l-a dus pana sus. Ajunsi acolo, mi-a urat succes, dupa care a adaugat zambind cu indulgenta:

- E non spaventarti se ti ha aiutata uno come me (Nu te speria pentru ca te-a ajutat cineva ca mine).

Si uite asa primesti o lectie de viata in 60 de secunde. Toate respectele mele pentru oamenii cu handicap care aleg viata, care aleg bucuria de a trai, si care infrunta prejudecatile oamenilor cu zambetul pe buze.

Le Concert

Mi-am amintit ieri de un film pe care l-am adorat. M-a facut sa rad si sa plang la fel de intens pe toata durata lui. M-a transportat intr-o lume familiara si necunoscuta in acelasi timp, m-a facut sa uit de mine timp de 2 ore si sa traiesc povestea impreuna cu personajele, cu o intensitate pe care nu o simtisem demult la un film si pe care din februarie pana acum nu am mai simtit-o. Cliseele abordate nu mi-au displacut deloc, din contra m-a incantat felul in care au fost prezentate, iar personajele au fost de-a dreptul briliant interpretate.
Le Concert a devenit unul dintre filmele preferate, m-as putea uita la el si in fiecare saptamana si ar avea acelasi efect asupra mea.

Va prezint mai jos o secventa din film, mi se face pielea de gaina de fiecare data cand o vad (imi amintesc ca la prima vizionare mi s-a taiat respiratia si am ramas cu gura cascata):



Ah, da, sa nu uitam. Violonistul face parte din Taraful Haiducilor din Clejani. Mie imi place sa-i numesc "artisti desavarsiti", care au un talent nativ, talent fructificat. De ei lumea vorbeste mai putin decat de restul manelistilor (unii care nu au absolut nimic in comun cu muzica de orice fel), dar ei sunt exemplul clar de "muzica e in sange". Unde mai pun si ca sunt formatia preferata a lui Johnny Depp, si au concerte peste tot in lume...De ce sa nu vorbim despre ei, si de ce sa nu ne mandrim cu ei ca sunt romani (sa nu va aud cu replici rasiste acum ca nu-si au locul, talentul nu tine cont de rasa, sper ca e evident pentru toti asta), de ce sa nu invatam sa le apreciem munca? Asta putem face chiar daca gusturile noastre in materie de muzica sunt diferite.

sâmbătă, 17 iulie 2010

Bucurestiul si shaorma

Cand ajung in Bucuresti mi se face brusc pofta de shaorma. Deja pentru mine e aproape ca si cum Bucurestiul e tara mama a producatorilor de shaorma. Asta pentru ca cele mai bune shaorma le-am mancat in Bucuresti. Serios, au dimensiunea dubla fata de una din Cluj, sunt mai pline, mai variate ca ingrediente, si nu stiu ce soi de condimente au in ele, dar pentru una ca mine, care e innebunita dupa condimente, o shaorma din-aia ma duce intr-un soi de paradis culinar (sau purgatoriu, avand in vedere ca sanatoasa cica nu prea e).
Daca vreo shaormarie din Bucuresti isi deschide ceva prin Cluj, asa, in sistem de franciza, sa ma anuntati :))).

miercuri, 14 iulie 2010

Inexplicabil pentru mine

Nu imi explic de ce ma uit urat (gen babele care comenteaza pe strada la fetele cu fusta exagerat de scurta) la aia care isi fac profil pe Facebook gen "Ion si Maria Pop" "Floarea si Gheorghe Baci". Adica stiu. Nu mi se pare logic. Adica WTF??? Pana si pe Facebook tre sa fie siamezi? Am inteles, se iubesc, fac o familie, prunci, alea alea, dar dispare identitatea proprie, individuala, a persoanei, atunci cand te casatoresti? Nu ajunge ca abia mai poti iesi in lume fara sortitul sortii, ca toata lumea se asteapta sa te vada insotita oriunde ai merge? Pana si pe nenorocitul ala de Facebook trebuie sa arati, demonstrezi, sa fii vazut cu cineva? Ca daca iti faci cont singur inseamna ca esti divortat, burlac, condamnat pe veci la singuratate, sau cum?

joi, 8 iulie 2010

Ce inseamna vulgaritate?

Ma intreb asta de ceva vreme incoace. Mai exact, de cand i-am spus unei prietene, cu toata sinceritatea (si fara sa fiu rautacioasa, really) ca modul in care s-a imbracat denota vulgaritate. Adica fusta mini, bluza decoltata, si cizme din-alea de vara gaurite pe care eu personal nu le-am suportat niciodata. Replica ei n-a fost: "Mie imi place asa, eu ma simt bine asa, asta sunt eu" ci "Mie imi place vulgaritatea". Sincer m-a pus foarte mult pe ganduri replica ei, si m-a facut sa ma gandesc la "ce inseamna sa fii vulgara". Si mai ales, ma pune pe ganduri ce anume poate sa ofere astfel incat sa preferi vulgaritatea. De ce noi, majoritatea, o respingem? Cu ce ne afecteaza si cu ce ne deranjeaza vulgaritatea?

Si uite-asa am mai invatat cate ceva despre indulgenta si prejudecati.

PS: m-am uitat si la definitiile din DEX, in speranta ca ma vor face sa inteleg mai bine, iar la sinonime am gasit asa:

VULGÁR adj., s., adv. 1. adj., s. v. mitocan. 2. adj. v. mitocănesc. 3. adv. v. mitocănește. 4. v. popular. 5. adj. deșănțat, imoral, impudic, indecent, necuviincios, nerușinat, obscen, pornografic, scabros, scârbos, trivial, (livr.) licențios, (înv. și pop.) scârnav, slobod, (reg.) porcotos, (fam.) deșucheat, porcos, (fig.) decoltat, deocheat, îmbălat, picant, piperat, porcesc, spurcat. (O glumă ~.) (sursa: http://dictionare.edu.ro/definitie/vulgar/218554 )

Si tot ma intreb ce iti ofera bun, astfel incat sa alegi vulgaritatea?

miercuri, 7 iulie 2010

Cum nu vreti voi sa ma credeti pe mine...

...cand spun ca sunt ghinionista. Deci mi-era azi o pofta nebuna de placinta (cu gem, preferata mea), drept urmare vazand-o in meniul uneia dintre firmele de catering de la care mananc la serviciu, o comand. Si astept cu nerabdare placinta mea. Deja aveam ochii aproape iesiti din orbite cand imi zice colega pe mess ca a sosit placinta. Si ma duc dupa mult dorita mea placinta cu gem. Deschid cutia si vad inauntru....o clatita.
Mama ei de clatita de 3.5 lei O BUCATA DE CLATITA!!!! a, si gemul ala era cred ca un sfert de lingurita intins asa, sporadic prin clatita impaturata. Mai bine mergeam la placintaria de la colt, unde placinta e for real, si costa 2 lei. Numa ca tre sa ies cu bilet de voie din firma, ca la scoala.
O clatita cu 3.5 lei!!!

marți, 6 iulie 2010

Ce faci cand iti ia foc o priza

Ca-n filmele cu prosti, normal ca asta mi s-a intamplat a doua zi dupa ce m-am ars cu apa clocotita. Adica am vrut sa-mi spal niste haine, am dat drumul la masina de spalat, si m-am pus sa ma uit la un film pana una alta (ca tot eram in concediu medical). Si simt miros de ars. Asa, gen cauciuc ars. O fi facut vreunul pana ma gandesc. Si stau eu linistita asa vreo juma de ora si ma tot minunez de ce pute tot mai tare. Normal ca nu-mi trece prin cap ca-i de la masina mea de spalat. Si mi se face sete, si cand sa ma duc spre bucatarie sa beau apa, vad flacara pe hol. Mare. Topise tot cablul de la masina de spalat, priza, si intrerupatorul de la lumina. Primul instinct: APAAA, STINGE FOCUUUUL! Si pe urma ma trazneste in ultima clipa: apa, pe curent, n-are cum sa fie bine. Ce sa fac, ce sa fac? Telefoane, disperata si tremuranda, ca vedeam flacara aia tot mai mare, deja era pe perete si se tot lungea pe-acolo. Si intr-un final vocea salvatoare (si foarte autorizata) care-mi spune cum se stinge focul de pe priza. Te duci la panoul de siguranta, scoti sigurantele (ca sa opresti curentul, pe limba mea spus) si abia pe urma arunci apa pe foc. Complicat, mai, pentru fetele astea ca mine. Dar am invatat cum sa sting un foc daca porneste de la curent (si inca cu mana stanga exclusiv, ca eram bandajata dupa arsura din ziua precedenta).
I am the Fire Master, da da!

duminică, 4 iulie 2010

Cum am reusit sa ma ard la mana dreapta

Eram candva asa, mai priceputa prin bucatarie. Stateam mai des pe-acolo, faceam mancaruri gustoase, si rareori pot sa spun ca nu mi-a iesit mancarea buna. Asta pana saptamana trecuta, luni, cand am reusit sa ma ard. Uite-asa: am pus cartofi la fiert, cand sa-i strecor in chiuveta am alunecat putin pe gresie si m-am dezechilibrat suficient cat sa vars o buna parte din apa clocotita pe mana mea dreapta. Pe toata mana. Vedeti pozele.
Cu aceasta ocazie am invatat:
1: Pe arsura NU SE PUNE ULEI. Dintre leacurile babesti pe care le stiu probabil asta e cel mai contraindicat de medici din urmatorul motiv: uleiul, cand se incalzeste pe piele, arde in continuare. Din seria "daca tot m-am ars sa o fac si mai lata", of course, eu am pus ulei pe mana.
2: E bine sa suni la 112. Normal ca timpul are o cu totul alta valoare cand mana ta arde la propriu, dar e bine sa suni, mai ales daca esti habarnist (de-ala care habar n-are de nimic) ca mine. Ti se va spune ce sa faci pana ajung ei. Adica sa tii mana in apa rece si atat.
3: Cand sunt treburi urjente, gen "arde", salvarea e prompta. 15 minute din momentul apelului pana unde locuiesc eu mi se pare timp extraordinar, cunoscand traficul din zona.
4: Cand te arzi la mana dreapta si trebuie sa iti iei pantaloni pe tine, ca altfel te duc oamenii aia in curu' gol la spital, trebuie sa te obisnuiesti cu ideea ca te va incheia la pantaloni unul dintre cei care iti acorda primul ajutor, chiar daca e barbat si nu tocmai tinerel cum se intampla in visele erotice.
5: Daca te-ai ars de nu-ti poti misca degetele de durere e clar ca trebuie sa mergi la spital, oricat de mult ti-ai dori sa nu fie nevoie.
5: Cand urci in ambulanta cu mana bandajata provizoriu, da, va fi plin de vecini care vor face cerc in jurul ambulantei sa vada ce-ai patit. Toti vor sa se asigure ca esti ok, doar te-au vazut crescand de cand erai in scutece. Zambeste-le oricat de tare te-ar durea, ca iti vor binele (marea majoritate).
6: La spital, cand esti in camera de garda, cu medicul de garda, zambeste aporape incontinuu si fa glume cu medicii si asistentele. Garantat 100% iti vor face mai multe calmante intravenoase si intramusculare, orice ca sa te simti mai bine. In cazul meu a functionat de minune. Plus ca tot procedeul de curatare, cremuire si bandajare a mainii a fost mai bland decat ma asteptam eu.
7: Cauta pe cineva care sa fie dispus sa gateasca mai des decat tine. Eu una e clar ca o vreme voi sta departe de aragaz si de apa fierbinte.

Sper sa nu va oripileze pozele, dar s-ar putea sa ramana cicatrici si mana mea sa arate asa de acum inainte. Eu sper sa nu, dar ma pregatesc psihic si pentru o astfel de posibilitate.