Pagini

a

luni, 28 iunie 2010

Lacatus Bianca Cristina

E numele unei fetite care m-a pus pe ganduri. O sa va spun pe scurt de ce.

Eram pe o terasa cu niste prieteni, seara linistita, o poveste, frumos, ca intre prieteni. Ora 22, devreme pentru noi. Dar mult prea tarziu pentru ca un copil de 10 ani sa se plimbe pe la mesele din baruri in incercare de a vinde iconite. Da stiu, o sa incepeti, ca cersetori, ca parinti care de fapt profita, ca familia aceea o duce bine tocmai din cauza ca-si trimite copilul la cersit asa... Nu vreau sa discut familia ei, care e situatia ei de-acasa, si cum se descurca ei ca familie. Ceea ce vreau eu sa va povestesc este chipul acelei fetite. Umilinta, rusinea si totodata si teama care i se citea pe chip. Ne grabim sa-i acuzam pe cei care o trimit, dar uitam sa ne uitam la ea. Un zambet, o vorba buna, poate o ajuta si pe ea sa treaca mai usor peste rusinea de a merge la mese, peste teama de a nu fi batuta, peste umilinta ca este nevoita dintr-un motiv sau altul sa castige bani asa.
Am vorbit putin cu ea, va garantez ca vorbea mai corect si mai literar decat multi dintre voi (vorbea fara cuvinte 'de la tara' desi provine dintr-un sat de langa Dej), mi-a spus cu mandrie in voce ca a terminat clasa a treia luand premiul II, si ca mereu a fost premianta, ca ii place scoala si ca fratiorul ei mai mic inca nu merge la scoala. Cand mi-am ales bratara (mov, una dintre culorile mele preferate, la fel ca si ale ei) i-am dat 10 lei (bratara costa 6 lei) si ea mi-a spus ca i-am dat prea multi bani.

Repet, nu vreau sa aud comentarii ca am incurajat-o, nu vreau sa aud pareri legate de parintii ei care o pun sa faca asta, vreau sa incercati sa priviti lumea prin ochii umiliti ai acestei fetite de 10 ani, care in loc sa doarma, ca alti copii, la ore tarzii pentru ea, umbla prin baruri sa castige niste banuti. Pentru copiii ca ea, ce facem?

miercuri, 23 iunie 2010

Adorable :x



No cum sa nu-i iubesti??? :X:X:X:X

luni, 21 iunie 2010

Colorata e tarisoara asta uneori....

Iau troleul sa ajung acasa. Caldura, zapusala, calmul dinaintea furtunii, aer irespirabil, pielea lipicioasa, ati inteles cat de cald era. Si urca tiganca moasa cu tiganca fiica si cu tiganca nepoata in troleu. Nu puteau, erau chiar curatele. Si fetita, in jur de 6-7 luni de bebe, foarte frumoasa (fac tiganii astia niste puradei atata de frumoooosi....). Si cum se juca fatuca asa plina de viata si zambea in jur la toata lumea, se gandeste tiganca baba sa-i schimbe scutecul in troleu. No, nu ma intrebati cum am ajuns acasa ca mi s-a taiat filmul dupa faza asta.

sâmbătă, 19 iunie 2010

Io-s mai ghinionista, asa....

Cand merg la restaurante eu stau mereu cu frica-n san ca (iar) mi se greseste comanda. Si culmea, de cele mai multe ori mi-e frica degeaba, ca tot mi se intampla. Comand papanasi, de comanda mea uita, specific sa fie fara smantana, bineinteles ca sunt cu smantana. Sau: dintre toate comenzile de la o masa, a mea e uitata. Sau: a mea vine la 30 de minute dupa ce au venit restul. Sau: cer fara ceapa mi se aduca cu extra ceapa. Cer apa plata primesc apa minerala.
Din aceeasi serie, un restaurant foarte laudat, ajung si eu in sfarsit la el. Bineinteles ca toti au cuvinte de lauda si numai portia mea e cu carne stricata (si nu, nu sunt carcotasa, si restul vad si decreteaza acelasi lucru ca si mine, carnea e stricata). Sau carnea e mai arsa la exterior, cruda in interior. Sau comand un fel de mancare ce tocmai s-a terminat...
Si lista poate continua asa mult si bine. Acuma sincer m-am cam obisnuit, dar uneori ma mai intreb si eu cum e sa ti se aduca comanda la timp, fix ce ai cerut si sa fie si delicios? Ca prea rar mi s-a intamplat asta.

vineri, 18 iunie 2010

Cui sfantu' ii plac porumbeii???

Eu m-am saturat de ei! Nu-i mai suport!!! Si va explic si de ce.
Ieri am ajuns acasa hotarata sa dorm, in asteptarea alinierii stelelor. Dar cum nu era ziua mea norocoasa, am ajuns sa am tot mai putina rabdare. Si pe cand adormisem si eu linistita, incepe povestea cu porumbeii.
Stiti, la mine pe balcon si-au facut cuib vreo 2 sau 3 familioane de porumbei. Intre partea de beton si partea dinspre interior se pare ca era un spatiu gol. Gasit de nenorocitii astia de porumbei. Ei, smecheri fiind, si-au facut cuiburile acolo, de cativa ani incoace, probabil din motive de spatiu foarte bun pentru ei. Da faza nasoala e ca astia (nenorocitii) n-ar sta linistiti pentru nimic in lume. Ii apuca cheful de povesti sau flafait din aripi mai ales in toiul noptii, si cand ti-e lumea mai draga te trezesti cu bataile lor din aripi, lovindu-se de peretele (fragil ce-i drept) dinspre camera. Si cum vara dorm cu usa de la balcon deschisa...oh joy, ma odihnesc de minune! A, mai povestesc si de faptul ca si-au luat-o in cap si ocazional ma trezesc cu cate un porumbel in camera?
L-am rugat pe tata de zeci de ori in anii astia, sa ii elimine de pe-acolo, dar el e milos (sau fricos, inca n-am determinat clar) si imi tot zice sa le dau pace. Sigur, doar nu doarme el in camera cu porumbeii!
Deci sa n-aud de porumbei, da? Nu-i suport!

PS: de ce ti-ai lua in casa pasari? Gen papagali?

miercuri, 16 iunie 2010

Dialog motivational - true story

Acum cativa ani, cand baiatul mai mare al vecinei avea vreo 2 anisori si jumatate, eram non stop pe la ei (desigur, nu lucram). Eram indragostita de el (Alex) si de fratiorul lui mai mic (Tudor). Alex ma fascina prin modul in care incepea sa vorbeasca si sa faca rationamentele lui logice, iar Tudor ma uimea cum reuseste sa ma faca sa rad in hohote doar datorita unui zambet de-al lui.
Intr-o seara, complexata fiind de faptul ca incepeam sa ma ingras, ce-mi trece mie prin cap? Sa caut complimente la un copil de 2 ani (doar copiii spun adevarul, nu?). Si incep.
Eu: Alex, mi-e mare burta?
Alex: DA!
Eu (relativ socata): Alex, nu asa trebuie sa spui, trebuie sa spui: nu Oana, nu e mare, e mica!
Alex: Nu, ca-i mare!
Eu nu apuc sa-mi revin bine din uimire, ca Alex se uita asa contemplativ de jos in sus la mine si ma intreaba, incruntat de la atata concentrare:
"Ai si tu bebe inauntru?"

A doua zi m-am inscris la sala.

luni, 14 iunie 2010

Sa tot mergi la strand...

Caldura mare mon cher, intr-adevar. Si cand e cald iti vine sa te arunci in apa la propriu. Si daca tot ai stranduri relativ aproape de casa, ai zice ca se cuvine sa dai o tura pe-acolo sa te mai racoresti. Strandul Clujana deci. Numai ca ajungi acolo si te apuca groaza. Ajungi la 4, ca zici ca eviti soarele prea puternic la ora aia. Platesti 12 lei intrarea si nu pricepi de ce 1: tariful e asa de mare; 2: de ce platesti la fel cat plateste ala care e acolo de la 9 dimineata. Bon. Intri in incinta. te tot uiti si te minunezi, si te gandesti: unde sfantu' mai incap si eu pe peticul asta de iarba pe care stau vreo 500 de oameni pe putin. Il gasesti intr-un final (noroc cu inaltimea de 1 m si-un snitel, vorba unor prieteni), esti cat de cat ok. Te asezi si tu, si pe urma vrei la bazin. Si apar astfel regretele ca ti-a trebuit asa ceva!!! Incepem cu dusul (obligatoriu). Din 10 instalatii doar 2 functioneaza. Si stai la coada dupa ala care isi aduce samponul si gelul de dus, si se spala acolo vreo 20 de minute, fara sa-i pese de coada de 5 metri formata la dus in spatele lui. No, ajungi la dus, te limpezesti, te indrepti spre bazin si tu, in sfarsit. Ala mare, desigur, pentru adulti. Cand colo, surprizaaa! N-ai loc de copiii/adolescentii care sar unul dupa altul (cea mai tare faza a fost cu unu de 200 de kile care ma gandeam ca daca aluneca pe margine isi rupe oasele asa de tare de-i ies prin piele, ala cand a sarit a scos afara un sfert din apa din bazin). E ca si cum bazinul mare a devenit dintr-o data bazinul pentru copii, si toti sunt la campionatul national de sarituri in apa. Premiul cel mare il ia ala care stropeste cel mai tare. Mno, te saturi rapid de la atata apa in ochi, gura si te gandesti ca revii mai tarziu cand se mai plictisesc puradeii. Te duci la dus, sa dai clorul de pe tine. Ajungem deci, la aceeasi coada. Inapoi la patura, incercam. Ti-e si groaza sa calci printre coji de seminte si mucuri de tigara lasate in iarba (da mai, Clujul e plin cu oameni civilizati),dar speranta iti rasare in sufletel cand vezi un om care-si duce punga cu resturi la cosul de gunoi. Mai mai sa iti faci sperante ca nu totul e pierdut pana cand omul se apuca sa scuipe in jur (din nou, sa-ti tot vina sa calci pe iarba). intr-un final te asezi cu resemnare la soare, si te gandesti ca nu ai ce sa pretinzi mai mult de la oameni.
Si totusi, ce alternative de baie rece sunt in Cluj? Si aici ma refer strict la oras, nu-mi povestiti de Cojocna, Turda, sau alte lacuri.

miercuri, 9 iunie 2010

M-au chinuit :(

Cand eram in clasa I si radeau copiii de mine, am fost obligata sa merg la ore de logopedie, sa invat sa-l zic pe R. Horror. Si tot rr-ita am ramas. In plus, si cu sechele despre cum sa te uiti in oglinda si sa te uiti la limba ta care trebuie sa se loveasca nu-stiu-cum de dinti ca sa iasa corect sunetul R (nu aveam eu minte perversa pe atunci ca la ce raspunsuri as fi putut sa-i dau, tanti logoped ma lasa in pace, asa rr-ita cum eram). In amintirea acelor vremuri, I bring you:

Rica nu stia sa zica
Rau, ratusca, ramurica
Dar de cind baiatu-nvata
Poezia despre rata
Rica a-nvatat sa zica
Rau, ratusca, ramurica.

marți, 8 iunie 2010

miercuri, 2 iunie 2010

Amintiri din copilarie...

Depanand amintiri cu ocazia zilei de 1 Iunie, mi-am amintit de inghetata aia verde care era intr-un pachet ca si margarina...nu-mi amintesc numele, dar stiu ca acel gust nu l-am mai regasit. Si mi s-a facut dor...