Pagini

a

miercuri, 28 aprilie 2010

Ne hranim oare cu problemele altora?

Cum se face oare ca atunci cand ai probleme e mereu multa lume langa tine? Si cand ti-e bine oamenii aceia cam dispar?

Imi vine in minte un exemplu anume. O persoana care mi-a fost foarte apropiata multi multi ani de zile, si care acum ma suna o data la cateva luni sa ma intrebe ce mai fac si atunci doar pentru a-mi aminti de problemele mele si pentru a o tine la curent cu ce am regresat sau ce mi s-a intamplat iar negativ in viata. Si cand nu vreau sa-i spun, incepe sa insiste cu telefoane si mesaje intr-una. Sa-i povestesc neaparat ce am. Nu se gandeste ca poate eu NU VREAU, NU POT, NU IMI FACE PLACERE sa vorbesc cand vrea ea, despre o anumita problema. Si asta incepe sa ma deranjeze extrem de mult. Daca ii spun ca mi-e bine nu spune nimic, motiveaza "am vrut numai sa vad ce faci" dupa care inchide brusc telefonul, ca si cum, daca mi-e bine, ce am de povestit nu e interesant, nu conteaza. Stiu, suna meschin, dar ca persoana asta sunt multi.

Daca ii vedem pe altii nefericiti, ne simtim noi mai fericiti? Stam langa cei care au probleme pentur ca nu vrem sa ne ocupam de ale noastre? Oare de-asta am devenit asa de preocupati de "ce face alalalt"? Pentru ca astfel evitam sa ne mai uitam in gradina noastra, si sa observam ca are tot mai multe buruieni pe care nu vrem sa le indepartam? Hmmm... As vrea sa pot spera ca nu e asa.

vineri, 16 aprilie 2010

Cum iubesti viata?

Nu mi-am pus niciodata intrebarea asta pana in momentul in care am inceput cursul de parapantism. E un sport extrem. Implica risc, dar mai ales responsabilitate. Multi imi spun ca sunt nebuna, ca imi risc viata, ca sunt inconstienta. Eu le raspund ca de fapt, un sport extrem este contrariul. Ceea ce am invatat cel mai mult pana acum a fost exact cat de importanta este viata. In mod paradoxal, parca acum pretuiesc si imi protejez viata mai mult decat o faceam cand stateam cumintica in banca mea, si nu indrazneam mai mult. Si doamne cat de mult o iubesc!!!